Portretul microbistului român (“De la găleata cu apă la Internet”)

Microbiştii, nişte oameni şi ei...

Microbiştii, nişte oameni şi ei…

Am extras din Monitorul Sportiv,  pentru voi, descrierea oficială a noului genotip de suporter român de fotbal. Cine este, cum arată el ? Iată-l …

Microbistul este acel om, fost odată agitat, acum liniştit, molcolm, cu reacţii întârziate, sumar îmbrăcat (pentru a nu ascunde prea multe), cu faţa proaspăt bărbierită, cu părul propriu pe cap şi nevopsit, cu semne particulare (fără număr, e voie), firav, dus la biserică, senin, stoic chiar, care poate înfrunta ploaia şi grindina (dar nu cu umbrela contondentă), care odată fuma dar acum nu mai are brichetă şi, mai ales, este cel care vorbeşte în şoaptă, rar, fără accent sau în argou (dar nu la telefon, pentru că nu are voie cu cărămizi sau similar).

Legiuitorul s-a gândit, în sensul grijii faţă de Om, la confortul psihic al fanului de fotbal. Pe perioada participării sale la evenimentul sportiv, problemele familiei vor fi lăsate (în) baltă, la intrare, odată cu sticla de suc, cafea sau vodcă mascată  în lapte (aşa ceva… !).  Adio nevastă, mamă,  soacră, casă !. El, fanul, este la meci şi nimeni, nici măcar Soleyman Magnificul de la Galatasaray, nu îi poate distrage atenţia. Niciun pericol, de niciun  fel,  nu trebuie să planeze asupra lui.  În acest sens,  se poate încheia, in condiţiile legii,  asigurare la poarta stadionului pe perioada competiţiei pentru caz de incendiu, scandal soacră de microbist acasă, spart copil  geam de vecin,  furat oglindă gipan, moarte motiv sete (vezi concert Rolling Stones) şi alte catastrofe nenaturale…
.
Cu toate acestea, conform paragraf ultim, suporterul are voie cu lumânare în căptuşeală, dar nu are cu ce să o aprindă.  V-am mai spus în art.1,  paragraful 2.  Chiar dacă ar avea cu ce,  nu se poate, pentru că e corp delict. Face fum.  Nu are voie, însă, cu fum.  Că doar suporterul nu e jambon sau macrou afumat.  Mai mult, dacă a căzut, în drum spre meci,  în canalizarea fără capac din faţa casei,  ‘bye-bye’ fotbal ‘live’!. Interzis cu cârje sau bastoane pe stadion.  În acest caz, fanul poate să stea în parcare,  să asculte la difuzor scorul şi să spargă seminţe până se face bine . ..

Pe stadioane s-au pus şi camere web. Dacă priveşte meciul din dreptul unei camere de supraveghere, microbistul român trebuie să fie cuviincios cu aceasta deoarece îl vede o ţară întreagă pe Internet. De aceea, el nu poate purta glugă pentru că nu i se mai vede.  Faţa.  Şi părul.  Se poate îmbrăca doar  în roşu şi alb,  albastru cu roşu sau vişiniu, să se ştie ce obiceiuri are. Pentru identificare uşoară se vor purta tricouri cu reclame, gen : “Shakira din Miami” , ”Gigi de la Poarta Albă”  sau ”Foame şi viscol pe CFR“.  Suficient . Te găsesc ei…

Lui, fanului, i se permite să ridice glasul doar la intonarea imnului de stat şi când este întrebat de jandarm sau procurorul de la stadion cum îl cheamă ori de ce a sărit în picioare şi aplaudă.  Şi pe cine aplaudă. El este acel cetăţean onest, căzut musai în idolatrie, conform legii,  faţă de mai marii FRF, cel care nu zice niciodată : ”Mai bine stau acasă şi urlu în linişte, precum câinii din Giurgiu, decât să mă doară capul de la vuvuzica de pe stadion !”.   El  poate  să zică,  doar  într-un  cerc  restrâns  de  prieteni : “ Traiască Liga care te-a făcut mare,  don’ Mitică!”.  Dar  fără  să  ţină degetele încrucişate în buzunar. Ba chiar, microbistul este mai mult decât atât. El este “Omul ” ciudat,  greu de surprins pe peliculă, un fel de Big Foot al  marilor arene,  cel care îşi ingroapă, cu privirea specifică evadatului dat în urmărire generală, speriat şi hăituit, trist şi disperat, ultimile monede de 50 bani la rădăcina măceşului de la intrarea în stadion (corp delict, am mai spus).


Acesta este, stimaţi cititori de bloguri obscure,  noul vieţuitor al arenelor sportive , “homo habilis al fotbalului” , o subspecie a blândului votant de primă mână,  mare plătitor de taxe şi bilete la tribuna a doua. Pe scurt, acesta este noul suporter conform legii sau,  mă rog , conform Mitică . ..
Mă scuzati, dragi prieteni,  trebuie să plec la meci !.  Mă duc să beau o găleată de apă şi să-mi pun lumânarea în captuşeală. Pa ! Mă vedeţi pe Internet !

Muzeul dinozaurilor din ceară.

imagesSuntem în anul de graţie 2148. Un mic grup de copii obraznici vizitează Muzeul Dinozaurilor din Ceară, organizat în fosta bojdeucă a FRF-ului din secolul trecut. O simpatică ghidă cu coc, plătită după legea unică şi specialista în animalele fotbalului, se adresează micilor obraznicături din viitor: “-Bine aţi venit, dragi copii !Vă rog să lăsaţi pistoalele la intrare. Să începem vizita, însă..

Iată, chiar acolo, la intrare, pe partea dreaptă, avem mumia lui “Lord Father Jean the Forrest” sau Jean Padureanu, un dinozaur cu sânge albastru din era Sandiano-Dragomireană, care trăia şi făcea lucrături de unul singur. Vă reamintesc că, după cum aţi învăţat şi la paleontologia animalelor împăiate, pe vremea aceea dinozaurii, astăzi de ceară, atunci de Liga I, vieţuiau în turme numite “cooperative”. Pe partea stângă, va rugăm să nu puneţi mâna pentru că îl dăm acasă dacă doriţi, îl avem pe Tyranosaurus Rex-Mircea Sandu, care trăia iarna la UEFA, primăvara în SUA iar când se apropiau alegerile, apărea şi în România…

În faţă , nu vă speriaţi copii, scheletul acela cu mulţi ţepi în locul cozii este al unui animal rapid. Este vorba de Copos în simbioză cu un arici pitic de buzunar. Era cel mai hoţ dinozaur. El era omnivor, mânca de toate, şi salam cu soia comunist dar şi hamsii din Marea Neagră, conservatoare. La ieşire, vă rog să aveţi grijă unde vă suflaţi nasul, veţi observa un morman de oase de dinozaur care nu a mai putut fi reconstituit. Este Cristi-Leonidas-Borcea , zis Shakira (pentru că avea buric mişcător); obişnuia să se joace cu buteliile pline când avea chibritul aprins. Avea un fix. Nu a mai rămas din el decât cravata cu căţei roşii pe fond alb şi trabucul…

Din acea perioadă, în vitrina din stânga,  este vorba despre cel cu stea în frunte şi luminat intens,  îl avem pe blândul Ben, faraonul faraonilor, spaima hahalerelor, aţi ghicit: Gigi Stegozaurus Maglavit Pipera. Acest individ izolat a rămas în istoria lumii prin prigonirea lui Elton (o specie de dinozaur mic, mic de tot) şi înfrăţirea cu Calderon de la Real (un diplodocus găsit în Madrid, în dreptul stadionului Bernabeu. Ştim că era el deoarece a fost găsit cu icoana lui Gigi sub cap). Erau contemporani, deci…

Aceştia au fost, dragi copii, cei mai cunoscuţi dinozauri din vremea aceea, vreme în care dacă nu erai mogul, oligarh, baron, Elena Udrea, patron de fotbal sau Mitică Dragomir, mureai de foame cu covrigul în mână. Bine că nu ne-am născut atunci că eram mâncaţi. Programul nostru se modifică din lipsă de spectatori. Muzeul se închide până luna viitoare, când vă invit într-o nouă secţiune tematică: “Fosile vii din Liga lui Mitică” – o expoziţie pe placul vostru, cu specii de guguştiuci, papagali, sticleţi şi alte păsări guralive bune de ţinut în colivie. Pardon. În congelator. Brrrrr. ”

Ultimul vals

180px-Waltz1816_72Unirea Urziceni este noua campioana a Romaniei la fotbal. A fost un sezon in care scandalurile cu presedinti-investitori in prim plan au tinut capul de afis al competitiei interne. Presa internationala a scris, de asemenea, despre dosare ale fotbalului nostru care nu ne fac, in niciun caz, cinste. Fie ca numele de cod alocate au fost “Valiza”, “Transferurile”, “Depunctarea Timisoarei”, “Penescu si arbitrii”, “Comisiile federale” ori “Sediul Ligii” , printre protagonistii acestor “afaceri” cu desfarurare partiala prin tribunale nu s-au numarat, cu mici exceptii, fotbalistii, actorii principali ai jocului.

Ca o posibila compensatie, ultima reprezentatie a campionatului, etapa a XXXIV-a, a lasat senzatia ca a fost decisa numai de ei si intre ei, jucatorii. Cei de la Dinamo, precum si cei de la Rapid, nu au afisat o prea mare preocupare pentru victorie. Impresia generala este ca s-a mers mai mult pe varianta lui “fie ce-o fi”. Incercand sa isi caute pasii intr-un ultim vals absurd, incalcand cutumele fotbalului  in fata unei asistente uluite, Zicu a uitat chiar sa se bucure la inscrierea golului. In secvente unice, am vazut cum suporterii lui Dinamo, suparati de atata indolenta expusa, au patruns pe terenul din Trivale. In acest timp, cei de la Timisoara interpretau partitura ca si cum  orice rezultat ar fi fost bun pentru ei iar noua campioana Urziceni, impreuna cu Steaua, executau pase demonstrative de incalzire, la firul ierbii. In replica, craiovenii au atacat cu vigoare poarta Vasluiului dar lipsa lor de maturitate intr-un parcurs inconstant i-a frustrat de un rezultat bun la finalul competitiei.

Pentru ca meciul Rapidului a fost transmis in paralel cu cel al Universitatii, diferenta de viteza a parut a fi evidenta pentru orice privitor. Era ca si cum la Craiova banda se derula pe repede inainte fata de popasurile in Giulesti, unde miscarile lascive ale combatantilor l-au lasat perplex pana si pe antrenorul oaspetilor, Bergodi. Nici CFR-ul, ultima campioana a provinciei, nu a dorit sau nu a putut sa ne ofere mai mult, sa ne faca sa regretam locul pe care il ocupa la finalul acestui campionat. Punctele care au venit de la TAS in favoarea Timisoarei au propulsat echipa de pe Bega pe un loc 2, ceea ce echivaleaza cu inscrierea sa in turul preliminar III al Ligii Campionilor. Dupa ultima impresie, parca nici nu mai conteaza configuratia finala a campionatului. Artistii au intrat la vestiare, cortina s-a tras, muzica lenta a valsului ne va ramane inca in urechi pentru o buna bucata de timp.

P.S. Pentru conformitate, afisam rezultatele rundei finale a editiei 2008-2009, a campionatului Romaniei la fotbal. S-a calificat direct in grupele Ligii Campionilor: Unirea Valahorum Urziceni, in turul III preliminar al Ligii Campionilor participa Politehnica Timisoara iar in Europa Ligue vor evolua: Dinamo Bucuresti, CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua Bucuresti.

0-1 Craiova – Vaslui
2-1 Buzău – Bistriţa
2-2 Rapid – Poli Iaşi
1-1 Urziceni – Steaua
5-2 FC Argeş – Dinamo
1-0 Braşov – Timişoara
1-0 Pandurii – Oţelul
2-0 Gaz Metan – CFR Cluj
6-0 Otopeni – Farul

Cronica după Ureche (V). “Să ai viaţa lu’ Gojgaru Marianu !”

după: ” O samă de cuvinte ce suntu audzite din omu în omu…”

300px-letopiset_grigore_urecheŞi iaca ce s-o întâmplatu pre la toamna lu 2008 de s-o scosu din ucazu la Divanu FRF pedeapsili cu depunctatu pentru voroave de şagă şi degrabă aducatoare de scandalu şi pocinogu. Mare belea fu. Păi dacă o audzit aşe, boier Mutulicu Piţurcă precum îi e felu începu să vorovească ce nu făcutu el nici când îl călca Maybachul lu Vodă Luminosu pre picior sau când îl luă armaşii de la cazinău că de ce traje cu ochianu din pachetu cu fumegături ca să vază cărţili cu care se giuca pre parale la Vernescu. Şi mai dzisu Mutulicu giucătoru amatoru pokeristu trenoru vestitu că ce se bagă la şagă şi alde boier filozofu Dinu câinosu ba chiar şi Miţa Travestita aia de Memeu de la urzicenenii ce fuje ca şobolenii prin hambaruri. Şi felu de felu de măscări pre la tote teveurile unde fu primitu şi omenitu cu ape cu găurele mai alesu pre la Naşu Moraru. De tote zisu. Numa de cum ne-o ciomăgitu franţujii şi croaţenii nu spusu nimicu. Tăcut chiticu. Ofu .

Şi aista nu e tăt cu franţujii. Otomanu de Turcu căţelandru finanţatoru apărutu pictatu cu şpraiuri pre tote porţili pre la Dinamo cu vorbili de duhu şi ocară în chip şi felu de să sperie toţi maidanejii orijinali de fuji tocmai în pasagiu la Oboru. Atunce el supăratu enervatu focu gata infarctu pre alde bagabonţi care urcatu la stadionu în Holandia la Nimenighem taman pre gardurili şi încinsu cu curelili de la iţari pre cei holandezi că visatu ei cum că e cam dobitoci care aiştia nu era nici măgari şi se holbăneau de nu ştie dacă era ghiauri ceia curelarii cauboişti sau ceva maimuţe de la bâlciurili din Ţărili de Gios. Ci când rămasără fără de cureli şi ţinu cu o mână de brăcinari să nu se vază la Eurovision chiar ce are omu ghiauru pre didesubturi apucă si aruncă cu scaone pre holandezii care crezu ca o venit meteoriţii de la esperimentu cu găuri negre. Norocu chioru şi orbu că boieri ceia de la UEFA nu le datu în daru ploconu decât amenzili de 20000 de galbeni.

Şi Vodă Luminosu că şi el e omu mare la statu şi plecatu de acasă demultu, dar momentanu are programu de resbel cu portughenii de la Napoca, cu Semedo care fu luatu cu japca taman de la duşmănoşii lu hunguru Pajcani, ce vre acuma şi pre Fabianu de nime nu ştie câte ocale o ave amu cu iţari cu tăt şi nemâncatu,  zisu că dacă îl va striga cineva pre nume la Divanu cu Comisiili unde se traje de urechili pentru voroave el va dzice tat ce ştie, ba şi ceva pre deasuprea. Şi noi atunce chiar crezutu, făcutu şi cruci fo 17, mai puţintel boiernaş Borceanu că aista nu crede decât la Rednicu mincinosu. Şi Borcea shakirosu atunce spuse, că şi el e omu fără picu de respectu şi neruşinosu, lu Luminăţia Sa Vodă care vrutu să agiungă deputatu da ieşitu a lu Mizilu, că el nu-i mai prostu, ba are palatu auritu cu statui şi Maybach depanatu cu ranga : ” Haide, bre Jiji, ( aoleo ce i-o zis-o !!!) , dapăi varsă totă guşa dacă ai curagiu în trotinetzi !.  Că şi aşe anu aista nu veţi pute voi să mă prindeţi în cotiga din Groapă dacă s-o puse la drum în faţa la clasamentu. Că nici botone, botonaşe,  nu mai aveţi voi în Ghencea, nici gologanu la trăistuţa ca acuma e pre la Deneau confiscatu şi nici alde niscaiva boiernaşi pre la Uefe nu aveţi. Aşe , na. Să vă văz, acuma, pre unde mai scoteţi cămeşile că Mircea alu Sandu e pretin cu noi şi voi l-ati măscăritu. Bun băiatu. Vorba ceia, aşe vă urezu eu, logofăt Borcea buteliosu :” Să aveţi viaţa lu Gojgaru ! Ba ce zicu eu viaţa lu Gojgaru, ma bine să aveţi viaţa lu Iancu Marianu. Aşe Zicu eu !”. Iară noi dzicem ce audzitu .

Vine “Circul FRF” !

immagine2_17Lume, lume, vine circul, ma! Va rugam sa luati loc. Incepe spectacolul nostru unic !. La trapez evolueaza trupa “Impresarii”. Priviti-i cum pasesc tiptil, cu mers de felina, cu ochii iesiti din orbite si mainile la buzunare. Sunt laureati la Monte Carlo si Inter Milano si au un numar in premiera . 4 milioane. Partea lor. Se plimba agale pe sarma intinsa, cu cate 3-4 jucatori in carca. Nu au nevoie de plasa insa, caci nu vor sa cada in ea. Cat curaj ! Jos nu e nimic, stimati spectatori, cred ca ati observat, nici macar Garda Financiara…

Avem si un moment cu animale domestice de la Casa Fotbalului. In premiera mondiala, va prezentam dresura celor 4 magarusi din coada clasamentului, pentru copii si alti iubitori ai balonului umflat. Spectaculos numar. Magarusii stau in mijloc si Cooperativa, in jurul lor, bate din bici pe langa ei. Cu toate acestea, sunt foarte indaratnici. Magarii. Dresorii ii dau afara din Manejul Ligii si ei se incapataneaza sa ramana. Urmeaza in program jongleurii de la Circul din Voluntari, artistii in glume si mama Oracola de la Balcesti, care prevede blaturi expirate si nasteri la termen. Biletele pentru copii si meciul cu Franta se vand prin tombola, in pauza, la dl.Lupescu. Cei mari pot urmari spectacolul si afara, la difuzor sau, la alegere, vecernia de la Doi Cocosi langa o tocanita de pipote si o cutie de table cu butoane si verdeata.

Spectacolul continua in arena noastra cu vestitii contorsionisti:Claudiu Raducanu, care doarme intr-un bloc notes, dresura cu Pisica in groapa si Bursucul pe camp, la Urziceni, si clovnul-popa de la Iasi. In show mai apar, ca invitati speciali :”Omul Presiune” si ariciul sau din Giulesti, care umfla baloanele cu gura si sufla in panze cu pompa de la bicicleta, insotit de Taher- arabul de la Grivita Rosie (ca Bricheta), alaturi de “Inghititorul de sabii” si aruncatorul de flacari si afurisenii- Gigi Pak Pak. ”Omul-ghiulea” de la Dinamo prezinta un numar unic. Aprinde buteliile de la trabuc, da din buric, sare in aer si face au, au, au (are spondilita spartanica si se gadila).

Avem si diferiti monstri care umbla prin manej si sperie copiii sa nu se ascunda in frigider : “Omul cu falci”- Andone si “Cap de Zmeu” cu urechi de caine- Catalin Munteanu. La Circul FRF participa si Iluzionisti – oameni invizibili. Pe afis poate fi vazut, in arena mai rar, chiar si urmasul lui Iozefini, Mircea Sandu, care dispare iarna si apare tocmai vara la Cupa Romaniei si in inspectie cu Platini, precum si binecunoscutii dar nevazutii Nicu Gheara si Bucsaru. Va urez vizionare placuta ! Eu am plecat sa imi ocup locul langa difuzor ca baga muzica din topuri : vecernia de la Caldarusani si prohodul Ligii de la FRF. Sa fiti binecuvantati !

Fotbal de vara (II) :”MAIMUTA DIN NOI”

Martor ocular, sef de comisie a FRF : “…nu il bagati in seama . Asta are corp de om si creier de maimuta”

Odata , nu demult , traia in jungla de nepatruns din mijlocul fotbalului un trib de maimute salbatice cu fundul si nasul rosu (dupa unele descrieri inedite si absolut socante aparute in presa vremii) . Aceste aratari aproape inteligente formau un fel de casta in nemarginitul ecosistem al padurii fotbalistice vesnic verzi si pline de viata .
.
Intr-o zi , nu se mai stie cum, in mijlocul acestei galagioase comunitati isi facu aparitia o fiinta ciudata , un om . Un fel de om , am putea spune . Pentru ca el avea corpul humanoid dar encefalul ii era de forma si consistenta aceluia de cimpanzeu ( dupa prezentarea facuta de vestitul aventurier de pe Bega nascut in Grant care a si descris primul acest specimen dar care , desi a tras cu prastia dupa el , se pare ca nu l-a ochit prea bine . Ba, dimpotriva , am putea spune ).

Omul nostru cu encefal suficient si circumvolutiuni discrete a fost adoptat cu dragoste si prietenie de catre rudele sale indepartate , purtatoare de creier asemanator . In scurt timp , insa , fiinta aceasta aparte s-a urcat in copac . In cel mai inalt copac . Faptul nu a fost deloc pe placul maimutelor cu fundulet si nasuc rozaliu iar ruda lor umana a fost pusa sub observatie . Nu a trecut mult si intr-o zi , fapt inadmisibil in comunitate , humanoidul a fost prins cu o cantitate oarecare si nedeclarata de banane pe care ar fi vrut sa o scoata din jungla fara sa le spuna si maimutoilor din conducere .
.
Pe loc s-a luat hotararea de a se intruni Adunarea Generala a padurii eterne si au fost anuntate in acest scop toate vietatile tribului , de toate neamurile si de la toate nivelele ecosistemului . In ziua stabilita , intr-un luminis central s-a supus la vot democratic , cu participarea tuturor primatelor , eliminarea din jungla deasa si urat mirositoare a intrusului cu creier insuficient si indoielnic . Intreaga adunare a avut , insa , parte de o surpriza . Cu o larga majoritate , cu voturi in favoarea sa chiar si de unde nu te-ai fi gandit ca ar fi putut veni , omul cu creier deosebit dar compatibil si functional si-a castigat dreptul de a ramane si salaslui pe mai departe prin si printre cei mai inalti copaci din padurea vesnic verde si zgomotoasa .

Atunci , in acea zi , speciile reunite ale junglei fotbalului au inteles ca fiinta pe care ar fi vrut sa o elimine avea multi adepti . Ba chiar , au aflat ca multi dintre colocatarii pe cale de disparitie au fost ajutati sa traiasca datorita bananelor aruncate de la inaltimea culcusului sau . Fortata de imprejurari , adunarea ad-hoc a hotarat prin consens sa instaureze o pace de moment si de ochii lumii , desigur , iar cei prezenti au incheiat maimutareala si au ingropat imediat securea razboiului , cine stie pentru cat timp …
.
O invatatura ar putea , totusi , sa ramana in urma acestor intamplari petrecute recent , nu departe de noi . Oricat de mult creier ai putea considera la un anumit moment dat ca ai in comparatie cu semenii tai , nu se face sa tragi cu prastia dupa ei , chiar daca sunt mai slab dotati ca tine . Nu se stie niciodata cate astfel de specimene stau cocotate in copaci , in imensitatea padurii virgine .

Fotbal de vara (I):”Bancul cu valiza uitata in balciul desertaciunilor”


Intr-o zi de vara , inaintea ultimei etape din campionatul trecut , Gigi Becali s-a gandit sa faca o gluma . Inca una . A trimis o valiza cu “caramizi” la Cluj , cica pentru a construi ceva pe un teren , dupa care a sunat cativa prieteni printre care si pe Goga , fotbalistul de la U.Cluj , ca sa le spuna si lor poanta si sa se distreze impreuna.
.
Goga a povestit gluma auzita la telefon tuturor amicilor fie ei de la DNA sau comisiile de specialitate , pe oriunde a fost chemat sa depene toate anecdotele cu valize pe care le stie . Lui Cernat si Ursu nu le-a fost pe plac bancul si au hotarat sa suspende dramaturgul . Goga , baiat cu buna tinere de minte , mai rar in ziua de astazi asa fotbalisti , a mai spus o data bancul si la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal . Astia au avut simtul umorului mai dezvoltat , au aplaudat in picioare autorul de “stand-up comedy” si l-au absolvit , in mare parte , de glumele proaste din trecut si de cele transmise prin telefon , recent . Mircea Sandu , ale carui gusturi in materie de divertisment si varietati sunt indoielnice si care , in plus , tine si cu Ursu ( de la Apel ) , zice ca nu stie de gluma si ar fi posibil sa il puna pe liber pe Daniel Florea de la CAF , un mare amator de bancuri cu brichete , palmaresuri sportive si valize burdusite cu euro .
.
Auzind despre frenezia scenariilor umoristice si sarabanda notelor pozitive si negative acordate de juriu acestora , cei de la UEFA au vrut si ei sa rada putin . Argaseala si Mircea Sandu le-a interpretat mai marilor fotbalului european , fiecare avand o varianta de text in fata , propria versiune a bancului ajuns deja celebru in Europa . UEFA a mers , se pare , pe interpretarea lui Sandu si nu a aplaudat deloc varianta venita din Ghencea . Intr-o incercare disperata , intr-o alta zi de vara , autorul celebrei farse s-a deplasat personal , cu scenariul si regia originala in brate , la Mircea Sandu , in speranta ca acesta isi va schimba , macar pe alocuri , interpretarea . Cu toate acestea , se pare ca , asa cum se spune, lucrurile au ramas ca-n tren . Sau , ma rog , ca-n Maybach .
.
Diversii specialisti in dramaturgie fotbalistica spun ca acest adevarat balci al desertaciunilor care inconjoara valiza ajunsa subiect de banc isi va prelungi programul estival . Probabil spre toamna , intr-o reprezentatie de gala , se va anunta fie o “NUP” ori o trimitere in judecata dinspre DNA, fie o convocare de urgenta a unui for reprezentativ al FRF in care se vor putea schimba din functii atat juriile cat si interpretii ba chiar si autorii de umor si bancuri cu valize . Iar noi, prinsi la mijloc in acest balci , ne cerem scuze ca nu avem inca ultima varianta si v-am spus bancul asa , fara poanta de final .

URIASULUI CU INIMA DE IARBA

Vei fi vesnic in sufletul meu! Adio, dragul meu monstru verde ! Minunatia Ta de
nocturna pe care ma cataram la cuplaje si de pe care era sa cad odata, imi va
ramane printata pe retina .Feeria creata de becurile din tabela Ta era ca un joc
puzzle pentru copii supradotati ,din care lipsea majoritatea fondului si trebuia
sa deduci scorul .Adio ,natura statica cu beton si doua porti! Suprafata ta de
joc era o adevarata gradina botanica. Vara cu musetel si coada soricelului,
toamna cu trifoi calcat in picioare de cei care aveau terenul propriu suspendat.
—————
Cate suferinte ai indurat, marele meu erou tacut !
Pe tine s-au disputat Daciade nemaivazute, Universiada vazuta doar de noi si
celebrele Cantari ale Romaniei and friends (de la Jackson si Rolling Stones la
Irina Loghin ). Adrian Paunescu cu Cenaclul lui mai lipseau. Aici au ovationat,
de bucurie, 70000 de oameni pe post de sardele, la golul lui Marcel Raducanu
in meciul cu Anglia ,dar si la sariturile extratereste ale Iolandei Balas sau
Anisoarei Cusmir. Una sarea peste stacheta , alta peste groapa.
—————-
Cum au trecut atatia ani ? Parca ieri era 1953. Se aniversau 5 ani de la inceperea
nationalizarii. Detasamente de UTM-isti si detinuti politici iti pregateau terenul
pentru victoriile ce aveau sa vina. Traiam decenii de impliniri marete. Pardon. M-a
luat valul. Din tine ,maine, va ramane un nor de praf ,un fir de papadie la poarta
lui Tamango si o clanta de la toaleta barbati care nu se deschidea niciodata, in
sertarul cu amintiri scumpe. Putini aveau nevoie de acea clanta din scrinul meu.
Pentru toti, gaseai Tu cate un locsor ascuns, un boschet fara tepi. Toti te iubeau dar
nu in tacere.
——————–
Adio, romantic loc al urletelor ratacite in neant. Adio, Uriasul meu de beton cu
sonoritati simfonice. “Ro-ma-ni-a !” Sol major.” Ha-gi, Ha-gi !” Mi minor. “Voi l-aveti
pe Valentin , noi l-avem pe Damaschin !” Cenzurat. Ramai cu bine, monstrul meu tacut !
Bine vei veni , noule gigant mai scump decat Combinatul de la Galati sau doua Uzine Dacia !
Ne vom mandri cu noua noastra scumpete de stadion dar nu te vom uita in veci nici pe Tine,
“Urias cu inima de iarba …” !
(urmeaza o lacrima scapata din greseala pe clanta din sertar.)