Poezie de toamnă lungă

cos“Toamnă, tu ne-aduci
Multe fructe dulci,
Mere roşii şi gustoase,
Pere galbene, zemoase. 

Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori in seară,
Toamna au roade bogate,
Au şi fructe, şi bucate.

 

Mere, pere în panere,
Prune bune şi alune
Şi gutui amărui
Cu puf galben ca de pui.
Şi tot felul de legume
De nu le mai ştii pe nume.”

Autor: fără autor

N.E (nota editorului). Autorul a dorit să fie anonim ca să nu dea cumva DNA-ul peste el precum că primeşte foloase necuvenite, dar el nu are nicio vină dacă toamna a fost lungă şi s-au umplut panerele cu de toate. Ca şaormele lui Pappy din Vitan. Mai precis, după cum scrie şi în denunţ :”Şi tot felul de legume de nu le mai ştii pe nume“, adică e un denunţ anonim, calomnios, cu de toate, dar sub acoperire. Omul nu are nimic de declarat, nu mai ştie nimic, e martor protejat. De fapt, denunţătorul are şi circumstanţe atenuante, pentru că el nu a cerut vreun folos sau o geantă de bani ca la Ministerul d-nei Udrea. Nu. Lui, învinuitului, i s-au oferit obiectele infracţiunii fără să ceară ori să dea la schimb altceva. Citez: “Toamnă, tu ne aduci multe fructe dulci”. Unde vedeţi voi că e vorba despre bani, marafeţi, mălai?  Nici măcar despre “verzişori” nu e vorba aici, deoarece darurile necuvenite sunt dulci, coapte de mult timp, căzute de pe craca de sus. Adică, fructele.

În plus, se vorbeşte cu cuvinte alese cu grijă despre muncă cinstită, nicidecum despre vreo hoţie, tălhărie, corupţie (vezi cazul lui Cocoş, om corect, anonim care a muncit toată vara prin Dubai, după care la domiciliu (în arest, de parcă munca cinstită e făcută pentru fraieri, nu pentru baroni).  Citez din dosar, culegerea de poezii: “Toţi acei ce-ntreaga vară au lucrat din zori în seară”. E clar. Este vorba de o manipulare ordinară şi primitivă. Cu “p” de la Prună. Pentru că Pruna poate fi şi bună.  Se şi subliniază, de altfel:  “Mere, pere în panere (atenţie, “in panere”, nu în conturi, în sacoşe ori în portbagaj), prune BUNE (nu rele, nu acre, nu stricate, nu nimic) şi alune (nu ştim ce caută aici alunele, dar sunt băgate de procurori ca să dea bine şi să fie ghiveciul mai gustos)”.

Ni s-a mai reproşat la audieri că de ce am zis despre toamnă că e lungă. Unde am văzut noi aşa ceva? De data asta a fost cam lungă, e adevărat, dar noi nu am zis nimic despre toamnă, ci despre poezie că e lungă. Atât ne-a trebuit. Imediat ne-a luat la rost criticul literar, procurorul Dănileţ de la CSM, cel care stă la pândă ca să ne fure gutuile din panere. Cu panere cu tot. Pentru că, stimaţi iubitori de poezie necoruptă, scopul criticilor care este? Să intre toţi şi toate, cu panere, cu tot, la beci, domnesc sau nu, în atmosferă controlată, să nu facă guturai. De aici vine şi îndemnul lor, cică: “Bagă-i, frate, la răcoare, / S-avem ‘full’ în galantare/ Să avem şi ce mânca/ Şi-o pălincă de om bea/ Că de n-ar fi la răcoare/ Lumea-ar sta pe la votare/ Să voteze cu săgeata, cu Pruna şi cu tomata“. Autor: autor anonim.

P.S. Pe ăştia nu-i mai vede DNA-ul. Un grup de hackeri, producători de salam, autointitulat MARCEL, ne-a atacat pagina şi a introdus peste panere o reclamă la foloase necuvenite, cică :”Marcel, de ai poftă de mezel”. La răcoare şi cu tine, Marcele ! Să ai poftă.

Star-Trek. New Generation. “Războiul greilor” (I)

(reluare)

Kapitan Jean-Luc şi comander Ponta

Kapitan Jean-Luc şi comander Ponta

_C o t r o c e n i, ultima frontieră. Anul galactic 2012.  Deşi nava Enterprise-Romania trecea prin Criză cu viteza 12 warp, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, la bord nu era linişte. Kapitanul Jean Luc-Picard Traian trecea, la rândul său, printr-o vizibilă confruntare cu  şeful de echipaj, comander Riker Ponta. Un mic război civil, nedorit de nimeni,  se înfiripa. Miza era cine se teleportează la reuniunea Federaţiei Galactice a Planetelor UE. Instrucţiunile soseau foarte greu. Jean Luc nu ceda nici măcar un metru galactic şi se plimba prin cabină cu Jurnalul de Bord în mână pe care îl arăta tuturor hominizilor din presă, acreditaţi în camera cu păcănele pe semnătura lui.

De partea cealaltă, a echipajului, betazoizii roşii din PSD, împreună cu klingonienii, cei cu fruntea bombată, din PNL, şi cardassienii cu urechi corespunzătoare din PC, îl susţineau pe Riker Ponta. Ba chiar, coaliţia de conjunctură câştigase susţinerea truditorilor de pe toate punţile. Mai puţin Cluj, desigur. Cu toate acestea,  romulanii din cabina de comandă a lui Jean Luc Traian ar fi vrut ca ei să apară la reunirea planetelor. Era şi o chestiune de orgoliu. De ani de zile, de la episodul 1 din 8, făceau acest lucru. Nu degeaba concesionaseră în numele Enterprise  toate rezervele de plasmodiu din sistemul  Abrud-Roşia Poeni pe un număr infinit de ani, ca acum să stea acasă, printre sateliţi,  cu măna pe manşa vitezei superluminice de intrare în norul intergalactic al Crizei.

Atmosfera navei era atipică. Înfruntarea plutea în aer sau, mă rog, în vid. Nici nu se număraseră bine voturile de susţinere, că taberele au şi luat poziţii de luptă. Peste tot, de la sala de mese până la ultimul motorist  subluminic ori cameristă la camerele de teleportare, toţi îşi dădeau  cu presupusul despre cine ar trebui să îi reprezinte la marea şedinţă a Federaţiei. Prin zonele media de relaxare se înfiripau dezbateri dezinteresate, dar bine plătite în bucăţi de plasmodiu, la care luau parte  invitaţi celebri pe navă. Androidul locotenent Data Ciuvică, cel ce le ştia pe toate, că doar nu degeaba era om-computer, dădea tonul. Seara târziu, apăreau pe ecrane şi alde şeful securităţii Tasha Yar-Radu Tudor, psiholoaga Deanna Troy Stoicescu,  ori klingonianul- ofiţer tactic- Worf Gâdea, ca să nu mai zicem că nu lipsea nici Geordi La Forge- Badea, care ajungea tot timpul la miezul nopţii galactice.

Se adunau, desigur, ca la clacă, în jurul bisericuţelor astrale din studiourile improvizate, grupuri comutative de gură cască, formate din borgi şi ferengi, aduşi contra cost de pe punţile îndepărtate. Ultimul zvon era că şeful de echipaj Ponta vorbise prin telepatie cu Jean Luc şi stabiliseră o întâlnire  cu  holograme în direct, la Cotroceni, chiar în cabina de comandă, dar convorbirea fusese securizată. Nimeni, nici măcar Radu Tudor,  nu ştia ce dăduse Luc şi ce ceruse Jean. Toată lumea ştia că, de obicei,  Jean plăteşte. Iar noi, la rândul nostru, stimaţi cititori de bloguri obscure, suntem foarte curioşi să aflăm cum se va fi terminat mica înfruntare a marilor orgolii galactice.  Staţi pe aproape. Plătiţi-vă cablul.   (urmarea în episodul viitor)

Insula 2016

20160608_173817 20160605_083344 20160605_130551 20160606_115450 20160606_144907_HDR 20160607_110025 20160608_091331 20160608_111348 20160608_132536 20160608_134506

Bancul cu Cristi Borcea

"Iar a scăzut natalitatea?"

“Cât mai scade natalitatea asta?”

Cică, binomul DNA-SRI lucrează în interes naţional. L-au băgat pe Borcea la închisoare ca să salveze România din impasul demografic. Creşterea natalităţii fără Borcea, în secolul XXI, nu mai are sens. De aceea, se caută soluţii pentru ţinerea sub control (judiciar) a lui Cristi, cât mai mult timp. Va fi nevoie, din păcate, la un moment dat, să i se dea drumul în libertate. SUA se gândesc să ii retragă viza lui Borcea. Yankeii sunt prea mulţi, deja. Borcea a fost declarat „persona non grata” în ţări cum ar fi China, India şi Bangladesh. Nu are voie să se apropie la mai puţin de 1000 km de graniţă.

Pe de altă parte, MAE a anunţat că ar fi în interesul naţiunii ca Borcea să fie liber. România va fi primită în Schengen, la cererea Suediei, Danemarcei şi Finlandei, care îl vor primi, la rândul lor,  pe Borcea, cu onorurile care i se cuvin. Femeile din viaţa lui Borcea sunt atât de fericite, încât până şi Shakira a devenit dinamovistă, când a auzit de Borcea, tizul ei. Sau tiza lui, depinde. Norocul nostru este că Borcea locuieşte acum  la zdup; altfel, bugetul pentru maternităţi, creşe şi grădiniţe l-ar depăşi pe cel al apărării. Dacă Borcea ar pescui peştişorul de aur şi ar avea dreptul la trei dorinţe, toate ar fi de genul feminin. Numai că, ar trebui să îl pescuiască în rîul plin cu caraşi de aur, ca să prindă fără număr.

Pe lângă titlul de „tată eroin”, primit în România, ONU ar trebui să îi acorde titlul de „salvator al omenirii”, după care să fie trimis pe Marte, ca să iniţieze şi popularea rapidă a planetei roşii. Borcea scrie şi lucrări ştiinţifice în puşcărie. Deja, tirajul a fost epuizat de către publicul feminin iar învăţăturile lui sexiste au ajuns proverbe: „Lăsaţi-mă să mă pregătesc de Liga Campionilor”, „La LOTO, numai şase-s norocoase. La mine, fără număr”. „Marea iubire e numai una. Restul e statistică” „Eu nu voi ajunge niciodată în Rai. Sexul îngerilor este incert”. Poate tocmai de aceea, se spune că Biserica a cerut sanctificarea lui Borcea ca sfânt al fertilităţii.

Manual de vise erotice

Manual de vise erotice

Conducerea închisorii Poarta Albă a primit oferte pentru cursuri prin corespondenţă, cu Borcea- lector invitat. Va preda la prestigioasa Universitate din Uppsala, Suedia: :”Noi metode de inseminare prin Internet. Videochat-când Borcea îți arată cucul, vezi barza” (trad.aprox.), „Practica permisiei din închisoare în conceperea ultrarapidă”, “Legături cauzale între capturarea câinelui roşu, de pripas, “Borcică“, şi scăderea populaţiei canine din zona Circului de Stat”, „Vizita intimă în penitenciar, de la  interesul familiei la interesul naţiunii”. Pe de altă parte, iată că avem cu cine ne mândri în lume. S-au făcut şi studii medicale recente asupra lui Borcea, care chiar ieri a fost externat de la Floreasca. Astfel, am aflat din presă, de la doctorul cardiolog Puradelşteanu,  că: „Inima lui Borcea nu este un organ uman normal, tipic, este un organ sexual complex, fiindcă după fiecare preinfarct se mai naşte un copil”. ..Şi câte, şi mai câte…

Ajunşi în acest punct, nu vom întinde coarda şl îl lăsăm în pace pe Borcea, să se pregătească de Liga Campionilor, măcar până la primul termen de judecată. Are nevoie de linişte pentru a putea concepe . La major.

(reluare)

.

Delta Dunării – 2016

P1110254 P1110204 P1110205 P1110211 P1110216 P1110219 P1110222 P1110228 P1110251 P1110253

Cronica după Ureche (XII). “Vizonu Măriei Sale în vremuri di bejenie”

Vizonu Măriei Sale (sursa ziaruldeiasi.ro)

Vizonu Măriei Sale (sursa ziaruldeiasi.ro)

Carele s-a întorsu vodă Klaus din bejenie, de preste marea cea mare, exact taman când norodu şi uitase de Măria Sa cu atâta conced di vară prelungitu preste iarnă şi tot aşe, dar nu mai ave încotro, pentru că veni Ziua Unirii şi tocise mingiuţa di atâta bătut la malul mării celei mari, la Maiami, printre americănoşii ceia zis şi yankei. Şi cum venitu înapoi la trebile ţării i-au făcutu boierii cadou di casă nouă un palatu gomosu, luxosu, grandiosu la Vila Lac Tri, poroclită mintenaş di norod “Cetatea Neamţulu”, după modelu “Beciulu Domnescu”.

De ruşinică, dis de dimineaţă, vodă nici numa nu măncă salamu cel săsescu cu frigănelili di la mec-donaldu şi luă în zori drumu la Cetatea Ieşilor, unde era divan mare cu norod adunatu di foami cu plăcinţeli şi mititei, da nu amu, ci de Paştile blajinilor, unde dăde stolnicu Nechita şi sarmale la nevoiaşi, numa câte cinci, ba şi ardei pişcător cu pocal di ţuică din pufoaică, da numa dacă nu intra la ocnă din pricină precum că domniţele amantili fugitu la deneau şi pârâtu stolnicu gelosu, pricinosu, pesedosu, degrab tăietoriu de teii din Parcu Copou ca să nu mai ste norodu vara la cules de florili aromatili medicinali căţărători, atârnaţi ca maimuţili gibonii prin copaci şi să uite de răzbelu cu otomanii tehnocraţii lăcustili lu vodă.. Iaca aşe.

Da’ tocmai ce şi noi om luatu prin mirişte, ca boii scăpaţi din jugu lu vodă Traian la Nana şi uitatu de vodă căciulatu. Să revenim la Cronică. Drept îi că aşe cum agiunsu la Ieşi, la distracţiili, petrecerili, fandacsiili norodulu dezbinatu di Ziua Unirii, vodă Klaus tras ţeapă, dupre modelu lu vodă Vlad, şi lăsă degrab răzeşii tremurându de frig în jurul statuii lu’ domnu’ Cuza din Târgul Ieşilor iar Măria Sa întinsu hora cu hatmanu Cioloş în mijlocu drumulu, printre cei calici, de se zburlea căciula din blană di vizon modelu Emil Bobu-anulu Domnulu 1987, care nu se mai ecsista decât unu singuru prin Ţara Românească şi ăla împăiatu, la Antipa. Vizonu, nu vodă Klaus….

Şi lăsă răzeşii să dănţuiască în giuru statuii până în miez de noapti, până se toci pingelili la opinci, iară vodă se porni pre gios cu alaiu domnescu la beserica Tri Ierarhi, ca se viziteze moaştili şi stăte la glumili cu poporu de pre marginili uliţei, da’ norodu de fericiri şi emoţiili dăde numa scrisoreli cu răclamaţii lu Klaus, care zice la toţi că bine v-am găsitu. Şi când agiunsu la Tri Ierarhi, de bucurie, norodu aruncă fesurili, băscuţili şi cuşmile în sus şi strigă “Trăiască vodă Klaus!” da vodă nu aruncă nemica doar o privire la oşteni care stăte cu baioneţili în sus şi cântă de bun găsit sau la revedere, că nimeni nu mai ştie dacă venitu sau plecatu vodă.

Aşe o fost când în târg la Ieşi, de Ziua Unirii, vodă Klaus şi răzeşii care şi acum gioacă hora di foami la statuie, doar-doar o dăde o cinzeacă stolnicu Nechita. Aşe o fost în vremuri di bejenie, la anu 2016, că şi cronicaru dupe Ureche agiunsu acas’ taman dupre o lună, cre că ave ceva secărica aceea lu Nechita….D’aia şi vă urăm la bună vedere, dacă om mai pute’, oamini buni şi cetitori notorii!     (articol în actualizare)

Pinguini apăraţi de NATO sau cum am trăit sfârşitul lumii la Buzău

Asteptându-l pe EL (783)

Asteptându-l pe EL (783)

După cel mai călduros Crăciun din istorie, a venit urgia. Cel mai îngheţat Revelion. Pe noi ne-a prins pe drum, nu departe de casă. Vijelie, crivăţ, frig de crăpau pietrele, cu rinichi cu tot. Nimeni pe şoseaua aşa zis naţională, care ducea la Buzău. În faţa maşinii, oprită de troiene, zăcea un cadavru de cioară, corb, stăncuţă căzută la datorie. În aşteptarea altora, probabil. Aşadar, înaintarea noastră luase sfârşit. Ne-am zis că şi înaintarea în vârstă se va stopa tot aici, la curbura Carpaţilor, în marea asta albă, îngheţată bocnă. În contrast cu ceea ce era afară, cele mai negre gânduri începuseră să cutreiere neuronii încă funcţionali. Pentru un om aflat în faţa şemineului, ar putea părea absurde asemenea relaţionări aproape involuntare. Multe analize de film documentar ne-au chinuit mintea în clipele de agonie….

Oare de ce pinguinii preferă să se ducă atât de departe când aici, la noi, au tot confortul? Cum reuşesc urşii polari să meargă pe gheaţă, atâţia kilometri, fără ciorapi în picioare, iar noi nu putem să ajungem nici la Buzău, cu 4X4, anvelope de iarnă, 12 puncte penalizare? Cine o fi scornit bazaconia că cioara nu e bună de mâncat? Probabil că nişte oameni ghiftuiţi cu caviar şi plăcinte dobrogene, vreun Master Chef, Petrică-bucătarul, altfel nu pot să îmi închipui.”

Dar asta nu e tot, cum ar spune cei de la „Tele-Shop TV”. Întrebările, cu răspuns ataşat, au început să aibă accente dramatice. „De ce are nevoie omul de atâtea degete la picioare? Ca să îi rămână măcar unul, două, probabil, în caz de degerături pe drumurile naţionale. Ce instrumente folosesc eschimoşii atunci când se duc la toaletă: joagăr, ferăstrău mecanic, ciocănel de nuci sau pickhammer? Dacă li se strică bormaşina în timp ce sapă copca? Sună la 112, SMURD sau „Tele-Shop”, să le aducă sculă portabilă?”

Şi noi am sunat peste tot, dar au zis să rezistăm, că marfa ne va fi livrată prin curier rapid, când se dezgheaţă ţara, după sărbători. Poate vor fi la ei sărbători, ne-am gândit, la noi vor fi comemorări, dacă nu apar salvatorii. Dar asta nu e tot, după cum vă spuneam. Cică ne dădeau şi două becuri cu leduri, bune pentru beci, podul casei şi debara. Dacă nu ai degete funcţionale la mâini, degeaba. Plus două perechi de şosete „Zip Socks”, originale, fără vârf. Lumânările se terminaseră. Nu ştiam, în schimb, dacă merita aşteptarea. Oricum, cel puţin cu ciorapii fără vârf, cred că au nimerit-o.

Începusem să visez, deja. Cred că intrasem în faza a III-a şi ultima. Se făcea că eram cazaţi în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Pe LCD-ul din perete rulau reclame la călătorii în Caraibe iar eu beam ceai fierbinte cu paiul, sub pătură. Deodată, un ţignal ca de batoză rusească, din altă lume, ne-a readus cu picioarele pe pământ. Sau, mă rog, pe banchiză . Coşmarul luase sfârşit. De nicăieri, parcă, a apărut…EL. Utilajul salvator. Un fel de tractor şenilat sovietic, de război, EL-783, cu însemnele Armatei Române. Slavă în veci ostaşilor români, la orice ar folosi ei!

Astfel, datorită oamenilor care îşi servesc patria, dar şi pe cei de la Drumuri , am ajuns la masa de Revelion. La fix pentru a prinde ultima porţie de cordon-bleu cu carne de pasăre. Nici nu am mai întrebat ce fel de pasăre. Trăiam, eram vii. Păsările acelea nu au avut norocul nostru. Ne întrebam până când, deoarece a doua zi ar fi trebuit să plecăm iar la Buzău. Se anunţau ninsori moderate. Noroc că suntem în NATO.    (reluare din 03.01.2015, va urma “Cronica după Ureche, ep.X-Vremuri de bejenie”))