Pinguini apăraţi de NATO sau cum am trăit sfârşitul lumii la Buzău

Asteptându-l pe EL (783)

Asteptându-l pe EL (783)

După cel mai călduros Crăciun din istorie, a venit urgia. Cel mai îngheţat Revelion. Pe noi ne-a prins pe drum, nu departe de casă. Vijelie, crivăţ, frig de crăpau pietrele, cu rinichi cu tot. Nimeni pe şoseaua aşa zis naţională, care ducea la Buzău. În faţa maşinii, oprită de troiene, zăcea un cadavru de cioară, corb, stăncuţă căzută la datorie. În aşteptarea altora, probabil. Aşadar, înaintarea noastră luase sfârşit. Ne-am zis că şi înaintarea în vârstă se va stopa tot aici, la curbura Carpaţilor, în marea asta albă, îngheţată bocnă. În contrast cu ceea ce era afară, cele mai negre gânduri începuseră să cutreiere neuronii încă funcţionali. Pentru un om aflat în faţa şemineului, ar putea părea absurde asemenea relaţionări aproape involuntare. Multe analize de film documentar ne-au chinuit mintea în clipele de agonie….

Oare de ce pinguinii preferă să se ducă atât de departe când aici, la noi, au tot confortul? Cum reuşesc urşii polari să meargă pe gheaţă, atâţia kilometri, fără ciorapi în picioare, iar noi nu putem să ajungem nici la Buzău, cu 4X4, anvelope de iarnă, 12 puncte penalizare? Cine o fi scornit bazaconia că cioara nu e bună de mâncat? Probabil că nişte oameni ghiftuiţi cu caviar şi plăcinte dobrogene, vreun Master Chef, Petrică-bucătarul, altfel nu pot să îmi închipui.”

Dar asta nu e tot, cum ar spune cei de la „Tele-Shop TV”. Întrebările, cu răspuns ataşat, au început să aibă accente dramatice. „De ce are nevoie omul de atâtea degete la picioare? Ca să îi rămână măcar unul, două, probabil, în caz de degerături pe drumurile naţionale. Ce instrumente folosesc eschimoşii atunci când se duc la toaletă: joagăr, ferăstrău mecanic, ciocănel de nuci sau pickhammer? Dacă li se strică bormaşina în timp ce sapă copca? Sună la 112, SMURD sau „Tele-Shop”, să le aducă sculă portabilă?”

Şi noi am sunat peste tot, dar au zis să rezistăm, că marfa ne va fi livrată prin curier rapid, când se dezgheaţă ţara, după sărbători. Poate vor fi la ei sărbători, ne-am gândit, la noi vor fi comemorări, dacă nu apar salvatorii. Dar asta nu e tot, după cum vă spuneam. Cică ne dădeau şi două becuri cu leduri, bune pentru beci, podul casei şi debara. Dacă nu ai degete funcţionale la mâini, degeaba. Plus două perechi de şosete „Zip Socks”, originale, fără vârf. Lumânările se terminaseră. Nu ştiam, în schimb, dacă merita aşteptarea. Oricum, cel puţin cu ciorapii fără vârf, cred că au nimerit-o.

Începusem să visez, deja. Cred că intrasem în faza a III-a şi ultima. Se făcea că eram cazaţi în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Pe LCD-ul din perete rulau reclame la călătorii în Caraibe iar eu beam ceai fierbinte cu paiul, sub pătură. Deodată, un ţignal ca de batoză rusească, din altă lume, ne-a readus cu picioarele pe pământ. Sau, mă rog, pe banchiză . Coşmarul luase sfârşit. De nicăieri, parcă, a apărut…EL. Utilajul salvator. Un fel de tractor şenilat sovietic, de război, EL-783, cu însemnele Armatei Române. Slavă în veci ostaşilor români, la orice ar folosi ei!

Astfel, datorită oamenilor care îşi servesc patria, dar şi pe cei de la Drumuri , am ajuns la masa de Revelion. La fix pentru a prinde ultima porţie de cordon-bleu cu carne de pasăre. Nici nu am mai întrebat ce fel de pasăre. Trăiam, eram vii. Păsările acelea nu au avut norocul nostru. Ne întrebam până când, deoarece a doua zi ar fi trebuit să plecăm iar la Buzău. Se anunţau ninsori moderate. Noroc că suntem în NATO.    (reluare din 03.01.2015, va urma “Cronica după Ureche, ep.X-Vremuri de bejenie”))

Bancul cu Borcea

"Simt că nu mai rezist"

“Simt că nu mai rezist”

Cică, binomul DNA-SRI lucrează în interes naţional. L-au băgat pe Borcea la închisoare ca să salveze România din impasul demografic. Creşterea natalităţii fără Borcea, în secolul XXI, nu mai are sens. De aceea, se caută soluţii pentru ţinerea sub control (judiciar) a lui Cristi, cât mai mult timp. Va fi nevoie, din păcate, la un moment dat, să i se dea drumul în libertate. SUA se gândesc să ii retragă viza lui Borcea. Yankeii sunt prea mulţi, deja. Borcea a fost declarat „persona non grata” în ţări cum ar fi China, India şi Bangladesh. Nu are voie să se apropie la mai puţin de 1000 km de graniţă.

Pe de altă parte, MAE a anunţat că ar fi în interesul naţiunii ca Borcea să fie liber. România va fi primită în Schengen, la cererea Suediei, Danemarcei şi Finlandei, care îl vor primi, la rândul lor,  pe Borcea, cu onorurile care i se cuvin. Femeile din viaţa lui Borcea sunt atât de fericite, încât până şi Shakira a devenit dinamovistă, când a auzit de Borcea, tizul ei. Sau tiza lui, depinde. Norocul nostru este că Borcea locuieşte acum  la zdup; altfel, bugetul pentru maternităţi, creşe şi grădiniţe l-ar depăşi pe cel al apărării. Dacă Borcea ar pescui peştişorul de aur şi ar avea dreptul la trei dorinţe, toate ar fi de genul feminin. Numai că, ar trebui să îl pescuiască în rîul plin cu caraşi de aur, ca să prindă fără număr.

Pe lângă titlul de „tată eroin”, primit în România, ONU ar trebui să îi acorde titlul de „salvator al omenirii”, după care să fie trimis pe Marte, ca să iniţieze şi popularea rapidă a planetei roşii. Borcea scrie şi lucrări ştiinţifice în puşcărie. Deja, tirajul a fost epuizat de către publicul feminin iar învăţăturile lui sexiste au ajuns proverbe: „Lăsaţi-mă să mă pregătesc de Liga Campionilor”, „La LOTO, numai şase-s norocoase. La mine, fără număr”. „Marea iubire e numai una. Restul e statistică” „Eu nu voi ajunge niciodată în Rai. Sexul îngerilor este incert”. Poate tocmai de aceea, se spune că Biserica a cerut sanctificarea lui Borcea ca sfânt al fertilităţii.

Manual de vise erotice

Manual de vise erotice

Conducerea închisorii Poarta Albă a primit oferte pentru cursuri prin corespondenţă, cu Borcea- lector invitat. Va preda la prestigioasa Universitate din Uppsala, Suedia: :”Noi metode de inseminare prin Internet. Videochat-când Borcea îți arată cucul, vezi barza” (trad.aprox.), „Practica permisiei din închisoare în conceperea ultrarapidă”, “Legături cauzale între capturarea câinelui roşu, de pripas, “Borcică“, şi scăderea populaţiei canine din zona Circului de Stat”, „Vizita intimă în penitenciar, de la  interesul familiei la interesul naţiunii”. Pe de altă parte, iată că avem cu cine ne mândri în lume. S-au făcut şi studii medicale recente asupra lui Borcea, care chiar ieri a fost externat de la Floreasca. Astfel, am aflat din presă, de la doctorul cardiolog Puradelşteanu,  că: „Inima lui Borcea nu este un organ uman normal, tipic, este un organ sexual complex, fiindcă după fiecare preinfarct se mai naşte un copil”. ..Şi câte, şi mai câte…

Ajunşi în acest punct, nu vom întinde coarda şl îl lăsăm în pace pe Borcea, să se pregătească de Liga Campionilor, măcar până la primul termen de judecată. Are nevoie de linişte pentru a putea concepe . La major.

.

Lucrare ştiinţifică: “Ce înseamnă să fii mafiot”

Motto: “Eu nu stau de vorbă cu oricine, nu salut pe oricine, eu parchez maşina unde vreau, eu dau şpagă un milion la chelner. Eu sunt şmecherul, eu sunt mafiotul, eu sunt… Giovanni.”

Cine mi-a furat banii din saltea?

Cine mi-a furat banii din saltea?

Lucrare ştiinţifică: plagiată după viaţa mea
Scop, conţinut pe scurt, aria de competenţă: pentru eliberare condiţionată, despre mafioţi, specii de rozătoare şi Borcea, cu toţii cazaţi la Beciul Domnesc
Îndrumători de doctorat: Gigi, nea Jean, Neţoiu şi alţii care sunt în cercetări ştiinţifice actuale, pe arest la domiciliul autorului (faptei)

Declara.Ţie….”Astăzi, tocmai ce-au venit la mine (e zi de vizită), nişte rude (aşa zic ele), că eu nu mai am rude, am divorţat de toţi, inclusiv de nea Jean Pădureanu, ca să nu-mi confişte (gaborii, curcanii, deneiştii, anafii) averea, vilanul din Pipera şi merţanul lui frate-miu Victor. Oamenii ăştia (necunoscuţi) mi-au adus o saltea de acasă (de acasă de la ei, normal), că asta de la Beciul Domnesc, onorată instanţă, e plină de ploşniţe şi bună pentru insectar la Zoologie, la clasa a şasea, că o fac pe-a şasea la fără frecvenţă, când n-am chef de table, remy, barbut şanul Brăila (în celulă. după apelul de seară).

Eu nu stau de vorbă cu toţi bagabonţii, v-am zis. Acum, m-a luat la întrebări şi procuroru’ de caz, că de ce am dat şpagă la cetăţeanca Geanina (de profesie judecătoare, viitoare colegă), că mi-e milă şi acum. De banii ăia, că i-am zis să îi pună în cutie de bomboane Kandia (de tablă), la şase metri sub pământ, să nu îi roadă (şobolanii). Pe ei, pe bani, că pe mine n-are cum. Că e unul singur în celulă, da’ v-am zis că sunt mafiot, nu locuiesc eu cu locatari fictivi care nu plătesc întreţinerea, aşa că au băgat deratizarea (cincinală) la beci şi pe mine m-au băgat, cadou de sărbători, la confort sporit, pe arest la secţia 4, pat de lemn, aproape (de) Circ.

Dacă ştiam de ce mă cheamă (cu duba) astăzi la Bucureşti, onorată instanţă, îi dădeam pe toţi la chelneri. Banii, nu şobolanii. Tot e bine că am intrat mai devreme în vacanţa de iarnă, aşadar. Cu voia şi la invitaţia (citaţie, nota trad.) domniilor voastre, o să colindăm pe la DNA, pe gardieni la vizetă şi pe hol, la Tribunal. Noi, adică eu, vocea întâi, Victor, contratenor pe al doilea denunţ şi Borcea cu nevestele lui, că eu nu mai am niciuna, v-am zis, sunt mafiot (solo şi n-ai). Apropo de studii. Sper să termin şi facultatea după şcoala generală, că acum sunt în cărţi să mai îmi dea ăştia (respectiv, dumneavoastră), vreo 5 ani la stat. La stat cu burta pe carte. Că eu şi aşa stăteam cu burta pe Codul Penal, până astăzi, când mi-au adus, de Sfântu Nicolae, nişte foste rude, de-ale lui Gigi, salteaua cea nouă, ca să nu mă ciupească ploşniţele de buric, să vorbesc în somn şi să mai spun cine ştie ce (Doamne fereşte!).

Eu am zis şi la DNA că nu vorbesc (cu oricine), că eu nu declar nimic (la oricine), aţi observat, da’ ei, adică ăla micu’ cu capu’ mare şi ăla cu cătuşe şi cu fes pe faţă, cică nu trebuia să îi dau banii lui Geanina (judecătoarea), ca să facă experimentul la Zoologie cu şobolanul de grădină. Că ăla e altă specie, cică, nu e şobolan (din celulă de) mafiot corcit cu musafirul lui Udrea, de la Beciul Domnesc, trecut pe la Poarta Albă. E şoricel decorativ, de grădină. Ca piticii de la hotelul lui Copos, de la Poiana Braşov. De aia închei lucrarea şi zic că eu sunt şmecher şi nu bag denunţ ci lucrare (ştiinţifică) de pârnaie, dar numai coautor cu Borcea, nu stau de vorbă cu oricine, decât cu onorata instanţă pe bază de invitaţie scrisă (citaţie) şi sunt mafiot (şmecher de bulău). Că aşa sunt eu, adică…Giovanni. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, onorată instanţă (parc-aţi fi cioclii lu’ Terente!), vă urez următoarele: gingăl belz, ura şi la gară, la mulţi ani (cu suspendare), ultimul stinge lumina, ariciul la buzunar şi banii la Colombia. Hai liberare şi Gaudeamus Igitur!”

Vin ai noştri, pleac-ai noştri…

Nu încetăm în a ne manifesta uimirea în faţa extraordinarei poziţionări în actualitate a cupletului marelui Constantin Tănase. 

“Şi cu asta ce-am făcut?”

 

Constantin Tănase (1880-1945)

 

Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare ! Jos Cutare !?
Şi cu asta ce-am făcut ?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie ,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize ?
Şi cu asta ce-am făcut ?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Lanţul deşertăciunilor în varianta legăturii cauzale dintre Vicente Fernandez şi moneda virtuală de 5 bani

După cum spune şi titlul, Vicente Fernandez este unul dintre interpreţii mei preferaţi. Un titan al muzicii populare sud-americane. Ce altceva aş putea asculta la vârsta mea de XXL şi un pic? Nu că m-aş mai lăuda cu urechea muzicală, dar parcă s-a rablagit de tot. Dacă s-ar vota o nouă lege a audiovizualului pentru surzi fake, aş încerca să o reînnoiesc prin programul “Rabla pentru urechi afoane”– 2016. Cât despre arpegiile, solfegiile şi paraplegii-le muzicii de astăzi, e sigur că nici nu mai aud cum auzeam odată. Mi se pare, de exemplu, că Anda Adam sună fals iar Delia e cam zuzu. V-aţi convins, sper. Nu de Anda Adam, de mine.

Eu sunt de pe vremea când mergeam la meci pe bara din spate a tramvaiului sau plăteam 25 de bani, în cel mai rău caz, dacă ne prindea Miliţia. Respectiv, dacă reuşea să ne prindă Miliţia, întrucât scoteam 13 secunde pe suta de metri. Eram mai rapid ca tramvaiul, adică, şi făceam blatul dinainte de a se inventa naveta la Ploieşti, pe tren. Cu toate astea, aveam tot timpul moneda de 25 de bani în buzunar, chiar dacă o călătorie costa 30 de bani. Aşa ne învăţa la şcoală, la educaţie cetăţenească, pe atunci. De la fiecare-după puteri, la fiecare-după nevoi.

Apropo. La noi în oraş s-a inventat tramvaiul pe la 1900, era noastră. De atunci, puţine alte lucruri s-au schimbat. De exemplu, Miliţia s-a transformat în Poliţia Locală. Tramvaiul merge tot pe şinele alea. El s-a schimbat foarte putin. Nu mai este roşu carmin cu claxon talanga-balanga în gama do-major, pe ton de clopot mânăstiresc de maici mutate la Celic-Dere, când s-a inundat Agapia şi doamna Udrea a adus pantofi cu toc la sărăcuţele sinistrate din zonă. Nu. Acum tramvaiul este cu reclamă la hot-dog capitalist şi plăcinte dobrogene de tranziţie ori suvlaki pe “Regala”, lângă Arena de Box. Cât despre claxon, din câte am auzit eu, cu urechea mea organică nerevizionată, acesta nu mai este analogic, e digital. Probabil, ca să nu îţi prinzi degetele la uşă când pleacă din staţie ori cartela pe abonament 50% pentru pensionari pe caz de boală fără revenire la Comisie. Un singur drum, sens unic, doar dus.

Acum cred că aţi înţeles. De aia ascult eu Vicente Fernandez, pentru că se ascultă uşor la anii mei. Nu trebuie să faci efort intelectual, inima îţi bate mai încet, sângele circulă doar catre cap, neavând ce face prin alte părţi. “Muriendo de Amor”, ce melodie! Asculţi şi viaţa ţi se derulează în faţa ochilor, ca într-un film de Lumiere. Satisfacţia nevinovată a lucrului făcut la timp nu poate fi depăşită, nici măcar, de cea a lucrului bine făcut. Noroc că am ajuns la vârsta asta şi nu am căzut din tramvai când eram mic, aşadar. Ceea ce vă doresc şi vouă, dragi cititori de bloguri obscure. “‘Buona noche” sau, mă rog, cum s-o zice pe mecsicană, cilibiană, “boal”iviană, la ei, acolo. (în curs de actualizare)

.

Golden Beach – 2015

P_20150912_125228 P1100896 P1100897 P1100987 P1100994P1110032 Continue reading

Planuri de viitor

FotoDorinte_n

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.