Star-Trek, ep.3. “Uimitoarele aventuri ale klingonianului Terente”

Kommander Riker-Terente

Casa Poporului, ultima frontieră. Anul galactic: 2017.  Nava Enterprise –Romania, superluminică pe timp de noapte, fără cărbuni dar 1 milion kilowattul, cu gaze pe veresie,  îşi continua rătăcirea prin norul UE în viteza de croazieră impusă de Federaţia Intergalactică de la Brussels. Kapitan Jean Luc Picard-Dragnea, şeful betazoizilor roşii,  ordonase viteza 3 warp relanti, fără fonduri structurale şi autostrăzi galactice, doar cu bitcoin luaţi împrumut de la romulanii din FMI.

Recolta pe Pământ fusese bună, ofiţerul cu logistica Daea număra în gând  formele de viaţă denumite oi chiar şi când nu dormea sau nu era pe câmpurile Terrei. Rătăciţii prin spaţiu  aveau depozitele pline de fasole cu cârnaţi, E drept că ar fi mâncat şi puţină mămăligă, dar aveau în schimb rachete Patriot pe tichete de masă de la yankeii ferengi, cămătarii lui Trump. La butoane, kommander Riker-Terente conducea nava fără card bancar de acces, nu vorbea decât katerinca iar pentru finantzistă avea translator personal la bord.

Atmosfera pe navă era şi mai încărcată decât în episodul doi. Şefa Securităţii lui Ben Kenobi-Johannis, locotenent Tasha Yar-Kovesi, era bănuită  ca ar fi consumat ilegal mămăligă în cămara lui Opre-A, la ziua caporalului Chewbacca Ontzanu, ar fi făcut infiltraţii cu merlot în via bionică a cardassianului refugiat Ghitză ori ar fi jertfit forma de viaţă porc în chiliile de la K14 ale serioiului invizibil teleportat, cu chip de om, Coldea. Se înfiinţase o Comisie în acest sens, condusă de hominizi tineri. Se lansase şi un slogan, chiar:Formele de viaţă câini latră, karavana trece”.

Pe puntea superioară ori prin massmedia  lui Pomohaci, betazoida din quadrantul Craiova tot desena grafice cu măriri de pensii şi salarii în plasmodiu. Se ofereau chiar tichete de vacanţă cu bonus mămăligă gratis la cei cu vechime de peste 895 de ani în spaţiul galactic, în vreme ce  usereii incolori ai lui Clotilde dormeau duşi pe holurile Casei Poporului hominid, dar fără Ciuvică. Pentru că distinsul om-computer Ciuvică, cel care nu fusese reparat niciodată şi prezenta probleme la răcirea procesorului,  nu avea încredere în nimeni cu excepţia cyborgului de la miezul nopţii stelare, Badea Le Forge, care nu mai făcea demult şpagatul întrucât mama lui terestră îi vânduse scaunele pe la jumate.ro. 

Raportul nostru ep. 3 se încheie aici, Am fi vrut să vă mai spunem şi despre noile legi ale justiţiei navale, dar nu avem voie pentru că vine cavalerul Jedi, profesorul trăsnit de snoave 3D Tudorel, şi ne stinge monitorul. La bună vedere în HD, acum şi pe Facebook, ultra 1000K cu ecran curbat în hologramă, făra paraziţi sau purici pe ecran, dragi hominizi bătuţi de soartă şi fără plasmodiu în bănci!,  Staţi pe aproape, fiecare în quadrantul sau pătrăţica lui. Plătiţi-vă cablul!   (articol în actualizare)

Advertisements

Umorul studențesc și poantele care l-au săpat pe Ceaușescu

update – la cererea telespectatorilor, în reluare, astăzi, 28 decembrie 2014, ora 18, TVR1. Un document exceptional, unic. Puteţi viziona şi online,  link:

http://www.tvrplus.ro/editie-dupa-25-de-ani-291803

de Gabriela Lupu , 21 decembrie 2014

(preluare “România Liberă)

foto: România Liberă

foto: România Liberă

În cadrul programului ”După 25 de ani”, canalul TVR 1 prezintă sâmbătă, 27 decembrie, la ora 22.00, un documentar inedit dedicat unui adevărat fenomen din perioada comunistă: umorul studențesc, film intitulat ”Puterea râsului”. „Folosiți arma umorului, satirizați defectele care se manifestă în societate și la oameni! Faceți din arta voastră un instrument de perfecționare continuă a societății și a omului, de afirmare a dreptății și echității sociale, a modului de muncă și viață socialistă și comunistă!“, spunea chiar tovarășul Nicolae Ceaușescu în 1979, într-un discurs publicat în revista ”Urzica”.
Ceea ce nu bănuise liderul comunist era că ”arma umorului” avea să fie întoarsă exact împotriva lui. Cu frumoasa nebunie specifică tinereții, dând uneori dovadă de un curaj nebănuit, în cadrul Festivalurilor Artei și Creației Studențești unele grupuri de umor luau în râs realitățile de zi cu zi din România lui Ceaușescu și de multe ori chiar acesta era atacat prin ”șopârlițe”.

Umorul studențesc este o parte a rezistenței anti-comuniste, atât cât a fost ea, despre care se vorbește foarte puțin. Așa că mișcarea studențească a meritat un film documentar, realizat în spiritul ei, deci cu mult umor.
În filmul realizat de Andy Lupu și de Eugen Oprina apar figuri cunoscute publicului de azi, care atunci erau angajați în umorul studențesc, cum ar fi Ioan Gyuri Pascu, Toni Grecu și Cristian Grețcu – grupul Divertis din Iași, Dragoș Moștenescu – grupul Tact, Viorel Gaiță – grupul Geof, Bogdan Teodorescu – grupul Fics, Ion Cristoiu – membru în juriul festivalurilor de umor. Îi veți mai recunoaște pe Ghighi Bejan – grupul Arh, Ciprian Fachiru – Brigada Mecanică – și pe Ovidiu Bebe Ianu – Brigada TCM. De asemenea, apar personalități mai puțin cunoscute telespectatorilor de astăzi, dar emblematice pentru mișcarea umorului studențesc din anii ’80: Fiți Arieșan – Brigada ASE, Lucian Revnic – Brigada BUM din Cluj, Marius Constantinescu – Brigada Finanțe, Dan Stoica – Brigada ASE, Călin Husar – Brigada ASE, și Ovidiu Panea – Brigada Energeticii. Surpriza emisiunii, ca să spunem așa, o constituie apariția în documentar a celor doi șefi ai comisiilor de cultură ale UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România)m, cei care au organizat, controlat și cenzurat umorul studențesc între anii 1981 și 1989: Cornel Dumitriu și Mircea Ursache.
Cenzura e în toate
Pentru că desigur că nici autoritățile nu dormeau. Înainte de fiecare spectacol, cenzura se înființa și ”peria” textele. (Puteți vedea alăturat cum arăta un text al grupului Geof după ce trecuse pe la cenzură.) Era un joc de-a șoarecele cu pisica. Cele două tabere se studiau reciproc și lucrau în consecință. De multe ori, studenții băgau poante mult prea dure, care erau convinși că vor pica la cenzură, pentru a se asigura că vor trece cele pe care le doreau cu adevărat. La rândul lor, cenzorii participau la spectacole și, cu textele în mână, făceau semne la poantele la care sala râdea pentru a le tăia mai apoi. Inteligența studenților însă nu putea fi subestimată. Erau în stare ca dintr-o banală poezie să facă un text incendiar doar din interpretare. Ghighi Bejan, de pildă, le-a dat o lecție cenzorilor recitând poezia pentru copii ”Iarna pe uliță” de George Coșbuc. El spunea calm, imperturbabil: ”Nu e soare”, după care, fără a pronunța nici un alt cuvânt, începea să numere pe degete mai multe alte lipsuri. Lumea se putea gândi la orice: nu e soare, nu e apă caldă, nu e căldură, nu e lumină electrică, nu e mâncare, nu e libertate de exprimare etc.

Să ne reamintim în ce context a înflorit umorul studențesc, cum era viața românilor în anii ‘80. Condițiile de trai din acei ani includeau întreruperi zilnice de curent electric, gaze și căldură. Alimentele de bază erau cartelate: pâine, zahăr, ulei, unt, ouă, produse din carne. Alte mărfuri se găseau foarte greu: hârtie igienică, pastă de dinți, lame și cremă de ras. Cozile lungi erau la ordinea zilei. Buteliile și benzina erau cartelate. Duminica mașinile per¬sonale mergeau după ciclul numere cu soț – numere fără soț. Circulația se întrerupea din noiembrie până în martie. Televiziunea română avea un program de două ore zilnic. În școli, spitale, cinematografe, săli de teatru nu era căldură. Se demolau bisericile. Dreptul la călătoriile în afara țării era strict controlat iar pașapoartele se obțineau extrem de greu. Întreruperile de sarcină erau interzise. Salariul mediu era sub 50 de dolari pe lună, la cursul pieței negre. Pentru o mașină Dacia se aștepta 5 ani pe listă. Nu existau calculatoare personale, pentru o banală mașină de scris trebuia să ceri aprobarea Securității. Dreptul la liberă exprimare scrisă și vorbită era practic suspendat. Teama de securitate paralizase societatea.

foto: Romania Libera

foto: Romania Libera

Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a terorizat România. Dar în plină Epocă de Aur, grupuri de tineri din aproape toate centrele universitare au transformat frica în hohote de râs. Umorul studențesc a fost timp de mai bine de zece ani, până în 1989, un spațiu al protestului anti-Ceaușescu. Profitând de festivalurile de artă și creație studențească, de turnee și evenimente organizate chiar de structurile partidului comunist, studenții au format grupuri de satiră, umor și brigăzi artistice. Aceste trupe au susținut mai bine de zece ani spectacole în localități mari și mici din întreaga Românie, în fața a milioane de spectatori din toate mediile sociale, din Costinești până la Timișoara.

În mod logic, se pune întrebarea cum de studenții puteau spune pe scenă glume pe care în mod normal ți-ar fi fost frică să le spui chiar și în intimitatea casei tale. Unii sunt de părere că acest fenomen funcționa ca o supapă controlată. Ceva de genul ”râdem, glumim, dar nu părăsim incinta”. Șefii Uniunii Studenților Comuniști le dădeau tinerilor o oarecare senzație de libertate, pe care însă o butonau, credeau cenzorii, după bunul lor plac. Pentru că realitatea este că umorul studențesc a avut și efecte mai puțin vesele, unele chiar devastatoare: studenți căzuți la examene, amenințați, eliminați, exmatriculați, chemați la Decanate și chiar la Securitate din motive legate de participarea lor în mișcarea umorului studențesc.
Și totuși umorul acestor grupuri avea impact chiar și dincolo de lumea studențească. Glumele erau făcute să circule. Ele nu ajungeau numai la cei prezenți în sală, ci și la prietenii, părinții, frații, surorile, prietenii rudelor, vecinii lor. Într-un soi de ironie a istoriei, se poate spune că această disidență prin umor a studenților a fost în mod paradoxal posibilă tocmai datorită celor care ar fi trebuit să o controleze. Când autoritățile s-au decis să interzică în cele din urmă umorul studențesc, era deja prea târziu.

Cluj, mai 1989. Are loc ultimul Festival al Artei și Creației Studențești – secțiunea Umor. Cele mai bune trupe de umor aveau să insufle speranță în căderea regimului. În acel moment, nu se arăta nici cel mai mic semn că acest lucru ar fi posibil. Și totuși… Un spectacol care a încheiat festivalul, cel al Brigăzii ASE din București, a fost mai mult decât premonitoriu. Ceva avea să se schimbe. Nimeni nu știa însă când și cum. Într-unul dintre momentele din spectacol, un examen este prezentat ca un interogatoriu dur la Securitate. Studentul este brutalizat fizic și verbal, încercuit, atacat, pus să spună și ”seminarul pe care l-a supt de la mă-sa”, să scrie ”tot ce a auzit” și de la cine. ”Dacă nu vrei să scrii, semnează tu și scriem noi.” Iar când tânărul se ridică să vorbească, ”profesorii ” îi acoperă gura cu brutalitate. În acel spectacol nu mai era nimic legat de viața de student și nici de lipsurile materiale, ci despre dictatură și totalitarism. Interesant este că juriul a oferit atunci Brigăzii ASE „Premiul Respectului pentru Spectacol și Spectatori“.
“Mi-aș dori ca după ce văd documentarul, telespectatorii să rămână cu ideea și sentimentul că acei tineri, pe jumătate curajoși – pe jumătate inconștienți, s-au distrat nemaipomenit făcând umor, și-au asumat și riscuri, dar până la urmă spiritul mișcării lor a contat în protestul anticomunist din România anilor ’80“, spune Andy Lupu, realizator ”Puterea râsului”.
La rândul lui, Eugen Oprina, cel de-al doilea creator al documentarului ne-a declarat: ”Mi s-a părut important să facem acest film pentru că foarte puțini români știau despre mișcarea studențească din perioada comunistă. Ei avut o oarecare libertate de expresie tocmai pentru că totul se întâmpla într-un mediu controlat și închis. Românii de rând, cei mai mulți dintre ei, habar nu aveau despre glumele care se vehiculau în spectacolele studențești. Așa că erau toate șansele ca această poveste frumoasă să fie îngropată definitiv. De aceea am simțit nevoia să facem acest documentar”.

Glumele, vedetele filmului
Cum spuneam, glumele sunt adevăratele staruri ale documentarului. Se face mișto de lipsuri, autorități, cenzură, Securitate, de defectele regimului și chiar de Ceaușescu însuși.
Ca să nu devoalăm chiar toate poantele din film, vom aminti câteva care nu apar în documentar. În legătură cu criza alimentară din anii ‘80, un grup umoristic zicea cam așa: “Stimați ascultători, transmitem știrea că ieri în Piața Comună au avut loc, din nou, grave confruntări pe probleme agricole. Scuzați, rectificăm. Nu este vorba de Piața Comună, ci de Piața Matache”.
Se râdea foarte mult de programul Televiziunii române, care era de doar două ore. O poantă era așa: “În deschiderea programului, vă prezentăm închiderea programului”. Sau alta: “Seara îmi place să mă uit la televizor, dar nu stau mult… că mai am și de-nvățat”. Din timpul de emisie, o bună parte era dedicată cuvântărilor lui Nicolae Ceaușescu. “Urmează spicuiri din programul TV din această seară: spic, spic, spic, spic… va fi ora spiciurilor”.

Sigur că veselia generală din umorul studențesc avea umbrele ei, cum am mai spus. Ofițerii din Securitate urmăreau atent mișcarea. De altfel, în afară de capitolul dedicat glumelor, documentarul mai prezintă capitole despre cenzură, organizatori, Securitate, studenți care au suferit și un capitol despre ultimul festival al umorului studențesc care a avut loc, după cum spuneam, la Cluj în mai 1989.
Putem încheia spunând că umorul a fost mai mult decât o formă de supraviețuire mentală. Ridiculizând regimul Ceaușescu, studenții reușeau să insufle curaj și celor din jur. Râsul a fost pentru români egal cu ideea de libertate. Până la libertatea adevărată nu a mai fost decât un pas.

(reluare)

Porto Katsiki 2017

Transplant de cap la români

(reluare)

Avatar cu cap de Melissa din Bărbuleşti

Avatar cu cap de Melissa din Domnesti

Transplantul de cap, cea mai mare cucerire a chirurgiei moderne, a ajuns, în sfârşit, şi la noi. Chiar dacă mulţi străini nu o recunosc, sunt sigur că şi-ar dori cap de român pe umeri. Cu urechi, cu tot, desigur. Păi, stimaţi cititori de bloguri obscure, cine nu ar vrea să îşi ataşeze, la un corp de umil trecător prin viaţă, un cap de… Tonitza?. Ori de  Brâncuşi. Sau, de ce nu, de Vuia, Dracula, respectiv, Inna, Alexandra Stan nebătută ori Andreea Esca nefardată?.  S-ar putea forma, chiar, un fel de castă, un Bilderberg, o Uniune Planetară a celor cu cap de român. Vă daţi seama ce s-ar putea  întâmpla? Omenirea ar  trece, după lupte seculare, într-o nouă epocă. Cea a  românizării forţate.

O specie necunoscută de om, cu adaptabilitate sporită şi rezistenţă la stress în regim de foame, s-ar impune fără probleme. Planeta Pământ se va repopula, în timpul cel mai scurt, din peninsula Kamceatka la Polul Sud, din Yosemite Valley până în Trafalgar Square (mai ales), cu noile creaturi mixate prin medicina actuală. Homo Sapiens Romanocefalus  se va încorona drept noul stăpân al lumii. Fericit va fi, în consecinţă,  acel american obscur din Bronx  care ar primi un cap din genul “Becali”. Într-un an de zile ar deveni, din homeless renegat, multimiliardar omnipotent. Ar institui imediat  taxă pe podul din Brooklyn, ar vinde pe bucăţi, numai către miniştrii apărării, Central Park-ul şi ar înfiinţa, chiar lângă Statuia Libertăţii, un cartier de lux, dar fără canalizare, „Pipera 2 from USA”.

Cine nu şi-ar dori, chiar şi Obama să fii, un cap de Adi Minune, să le cânţi yankey-lor manele rithm and blues, rock and Vijelie, cu a lui nemuritoare: „Of, viaţa mea!”, respectiv „Oh, my rrom life”., american style?  Evident, o groază de  astfel de combinaţii, mai mult sau mai puţin horror,  s-ar putea constitui  datorită noilor cuceriri ale ştiinţei. Astfel, o Monica Tatoiu cu corp de Nadia Comăneci ar fi realizabilă, numai să vrea şi ea, normal. Există, însă, ca în orice transplant ordinar de organe, şi incompatibilităţi de acceptare, pe baza analizelor ADN, EKG sau DNA făcute de către specialişti. Cine şi-ar putea închipui  o Madonna cu bust de Mama Natură, ori  o Jesicca Alba cu nas de Tonciu? Nci măcar un Ponta cu chip de Băsescu nu ar fi acceptat, în ciuda coabitării liber consimţite. Totul până la un punct.

Sociologii  atrag atenţia că joaca de-a capul de român, fără studii complexe de impact asupra omenirii, ar putea fi devastatoare. Se ştie că transplantul de cap este acum o realitate, dar nu şi transplantul de corp, de trup fără partea superioară,  capul. Cu gât, cu tot. Adică, să nu cădem în extrema cealaltă, stimaţi compatrioţi.  Majoritatea românilor de la bloc şi-ar dori trupuri de congolezi, mai mult în sezonul estival  şi, mai ales, de eschimoşi, iarna, când se scumpeşte gazul. În felul acesta, purtarea capului de român ar deveni un fetiş, o modă trecătoare, precum cea punk, hippy sau power-flower.

Nici viceversa, respectiv căpăţâni de chinezi pe umeri de români, nu ar fi de dorit. Păi, în zece zile s-ar termina toate autostrăzile, am pune un turnuleţ Eiffel pe Moldoveanu şi am copia Monte Carlo în Mamaia lui Mazăre.  Plus Las Vegas la Năvodari. Nu ne-ar mai rămâne nimic de făcut, iar poporul ar putea degenera prin trândăvie. Şi aşa, ultimul recensământ zice că nici nu se mai ştie câte capete de români netto mai sunt prin lume. Vă daţi seama cât de căutaţi suntem? Aşadar, fiţi mândri de voi, dragi prieteni, fiţi mândri de capul vostru, nu lăsaţi la preţ şi, mai ales, să nu trăiţi, vorba aceea „cu capul în nori”. Acolo, sus, nu face doi bani. Aici, vă puteţi îmbogăţi subit.. La bună vedere, pe curând!. Eu nu îl dau, deocamdată. Aştept oferte serioase.

Rom-In vs. Br-exit

Drept pentru care, observând că nimeni nu ne ascultâ, am iesit in lume cu yodel-it-ul. Ne primiţi? Dacă cu colindatul nu se mai fac bani, cu Steaua nici aât, iată că, cel puţin, melodia României la Eurovision – 2017 face furori în barurile londoneze chiar în ziua declanşării oficiale a Brexit-ului. Şi uite aşa, yodelit-ul, noua chiuiturâ mioritică, ce răsună astâzi pe întinsul arc carpatin, aduce regrete în suflete de inglişmani în curs de dezafiliere. Oh, what a pitty!, u’re gonna be out of business!. Da, dar România de-abia a intrat, cu adevărat, în concert. Yodelitzi, aşadar, nepoţii mei, chiuiţi şi hăuliţi pentru zile mai bune! U’re all In.
.

Pinguini apăraţi de NATO sau cum am trăit sfârşitul lumii la Buzău

(reluare)

Asteptându-l pe EL (783)

Asteptându-l pe EL (783)

După cel mai călduros Crăciun din istorie, a venit urgia. Cel mai îngheţat Revelion. Pe noi ne-a prins pe drum, nu departe de casă. Vijelie, crivăţ, frig de crăpau pietrele, cu rinichi cu tot. Nimeni pe şoseaua aşa zis naţională, care ducea la Buzău. În faţa maşinii, oprită de troiene, zăcea un cadavru de cioară, corb, stăncuţă căzută la datorie. În aşteptarea altora, probabil. Aşadar, înaintarea noastră luase sfârşit. Ne-am zis că şi înaintarea în vârstă se va stopa tot aici, la curbura Carpaţilor, în marea asta albă, îngheţată bocnă. În contrast cu ceea ce era afară, cele mai negre gânduri începuseră să cutreiere neuronii încă funcţionali. Pentru un om aflat în faţa şemineului, ar putea părea absurde asemenea relaţionări aproape involuntare. Multe analize de film documentar ne-au chinuit mintea în clipele de agonie….

Oare de ce pinguinii preferă să se ducă atât de departe când aici, la noi, au tot confortul? Cum reuşesc urşii polari să meargă pe gheaţă, atâţia kilometri, fără ciorapi în picioare, iar noi nu putem să ajungem nici la Buzău, cu 4X4, anvelope de iarnă, 12 puncte penalizare? Cine o fi scornit bazaconia că cioara nu e bună de mâncat? Probabil că nişte oameni ghiftuiţi cu caviar şi plăcinte dobrogene, vreun Master Chef, Petrică-bucătarul, altfel nu pot să îmi închipui.”

Dar asta nu e tot, cum ar spune cei de la „Tele-Shop TV”. Întrebările, cu răspuns ataşat, au început să aibă accente dramatice. „De ce are nevoie omul de atâtea degete la picioare? Ca să îi rămână măcar unul, două, probabil, în caz de degerături pe drumurile naţionale. Ce instrumente folosesc eschimoşii atunci când se duc la toaletă: joagăr, ferăstrău mecanic, ciocănel de nuci sau pickhammer? Dacă li se strică bormaşina în timp ce sapă copca? Sună la 112, SMURD sau „Tele-Shop”, să le aducă sculă portabilă?”

Şi noi am sunat peste tot, dar au zis să rezistăm, că marfa ne va fi livrată prin curier rapid, când se dezgheaţă ţara, după sărbători. Poate vor fi la ei sărbători, ne-am gândit, la noi vor fi comemorări, dacă nu apar salvatorii. Dar asta nu e tot, după cum vă spuneam. Cică ne dădeau şi două becuri cu leduri, bune pentru beci, podul casei şi debara. Dacă nu ai degete funcţionale la mâini, degeaba. Plus două perechi de şosete „Zip Socks”, originale, fără vârf. Lumânările se terminaseră. Nu ştiam, în schimb, dacă merita aşteptarea. Oricum, cel puţin cu ciorapii fără vârf, cred că au nimerit-o.

Începusem să visez, deja. Cred că intrasem în faza a III-a şi ultima. Se făcea că eram cazaţi în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Pe LCD-ul din perete rulau reclame la călătorii în Caraibe iar eu beam ceai fierbinte cu paiul, sub pătură. Deodată, un ţignal ca de batoză rusească, din altă lume, ne-a readus cu picioarele pe pământ. Sau, mă rog, pe banchiză . Coşmarul luase sfârşit. De nicăieri, parcă, a apărut…EL. Utilajul salvator. Un fel de tractor şenilat sovietic, de război, EL-783, cu însemnele Armatei Române. Slavă în veci ostaşilor români, la orice ar folosi ei!

Astfel, datorită oamenilor care îşi servesc patria, dar şi pe cei de la Drumuri , am ajuns la masa de Revelion. La fix pentru a prinde ultima porţie de cordon-bleu cu carne de pasăre. Nici nu am mai întrebat ce fel de pasăre. Trăiam, eram vii. Păsările acelea nu au avut norocul nostru. Ne întrebam până când, deoarece a doua zi ar fi trebuit să plecăm iar la Buzău. Se anunţau ninsori moderate. Noroc că suntem în NATO.   

Cronica după Ureche (XIII)-“Cum trasu vodă săgetutza către chiliutza Lac tri şi hatmanu Dragnea tras ţeapă şi cum vodă bătutu mingiutza cu raketutza în timp ce hatmanu Dragnea bătut codrutza. Sau dimpotrivă”

"O, cal frumos". Cu Pegasul nostru poţi uita de Boeing-ul lor

“O, cal frumos”. Cu Pegasul nostru poţi uita de Boeing-ul lor

in memoriam George Beza

Carele am scrisu o samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om, de pre la procurorii ceia pricinoşi, de pre la iscoadili urechioase sereioase şi tuşica Codrutza de la denea. De oameni vechi şi bătrâni precum conu Gâdea HD de la antenili și în letopiseţ la Constitutzie nu sunt scrise, ce s-au scris aice şi în dosărelili prefăcutili, după domnia lu Traianu–vodă marinelu pensionaru da’ întorsu în câmpu muncii la locu faptii că plictisitu acas să aştepti citatziili înainte de domnie lu’ Iohannis-vodă. Deci cine va ceti și  le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine şi amenzili nu va lua şi nici nu va sughiţa; cine precum îi va fi voia, așa va face. Da’ să nu o facă pe martoru protejatu degrab turnătoriu dupe ce trecutu balamucu. Mama loru.

 Iohannis-vodă cel neamţ şi mare vorbitoriu către norod, da’ mai mult în gându, luund domnia  ţării cu junii hărmăloşi şi liberi și viind pesedeii baroneţii în dzilele lui la putere, i-au bătutu foarte rău pre penelei și au luatu și Cetatea Albă lu Videanu și Chilia Lac Tri şi Divanu şi Governu de la turci. Pardon, de la tehnocraţii lu lipcanu Cioloş care fugitu degrab la boiernie, de unde şi venitu, da’ mai statu o lună, două, să dea cu împrumutu pe vecie auru di la răzeşii moţi, da unii dzicu că dispărutu în ceaţă acolo, de unde o venitu lumina şi întzărcatu Mutu iapa la Anderlecht, la Brugzel. Că nici nu mai şti, dragă cetitoriule,  cine di la care şi de ce  a luatu puterea şi năravu.

Şi îl chemă vodă la ceasu de seară şi pre boier motorizatu Tăriceanu şi pre marinelu vodă trombonistu pinochistu care nu mai ştie nime care pre unde umblă precum găinili fără capu prin ogrăzili prădati di hoardili reunite de ciolăşei julieni userei şi pemepei. Iohannis-vodă cel neamţu multe războaie au bătutu, cel mult unu şi cel puţin la anu’ şi la multzi ani, în veacu vecilor, că Moldova nu e a mea. Şi nici a lu vodă Traianu că i-a luat vodă moscalu moldovanu Dodon paşaportzelu. Ghinion. Și așe să aude din oameni vechi și bătrâni că, câte războaili au pierdutu, atâte mănăstiri cu biserici n-au făcutu ci plecatu degrab la Maiami, la finu cumătru care ţine chiliile cămărutzele palatili  lu vodă curate, să bată mingiuca la părete,  da nimerica nu ştie câte mai are. Mingiutze.

Iohannis-vodă, carele face lucru bine făcutu de alţii şi mare propritaru de bojdeuci din medităţii când s-au apucatu să facă Chilia Lac number 2 poroclită şi Cetatea Neamţulu cu terenu di tenis cu mingiuţze gălbioare, au tras cu arcu Iohannis-vodă dintr-un vârvu de munte stâlpu Vodafonulu ce este pre lângă mănăstire la Cotroceni lângă cutia cu sepepei la porţili di la Leu şi Cârnatu cum zice de şagă norodu. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu şi terenu cu zgură. Și este mult locu de unde au trasu pănă în Chilie. Cam dzece stătzii di trin galbin făr’ de cai. Pus-au și pe boiernași de au tras, pre vătavu de copii coniţa Gorghiu care spărie  copilaşii că le fură Ponta globuletzili din pomu și temili la galigrafie şi pre Blaga momental detaşatu la beciurili domnescu. Deci unde au cădzut săgeata vătavulu de copii au făcutu fileu la terenu cu mingiutze, iar unde au cădzut săgeata unui copil din casă făr’ de teme la galigrafie au făcutu clopotnița. Pardon, adecă scaunu arbitrulu de scaunu: codrutza Coniţa. Pardon, coniţa Codrutza.

Iară Iohannis-vodă făcu strigare la tevereu si pe feisbuku “La multzi ani, norod credinciosu 20%, în sănătate şi vin la ofertă în pocali. Alles gutte and a hapi niu iăr!” că l-apucatu remuşcările în ingleză şi au făcut căutare tuturor românilor carii era cu dânsul da’ mai mult era printre spanieli şi talieni cu gândul la Revelion şi pârjoalile jumerile din strachini scăpate de mâna lungă a cioloşiştilor și i-au întrebat, merge-vor cu dânsul la Maiami au ba, ce toți au priimit să meargă, în cor, că într-alt chip nu avea cum dzice, că nu avea cum merge într-altă parte de răul tălhăritului şi teveaului, da’ cum încăpe toţi în avionu şi de unde atâte mingiutze şi rachetutze? . Da’ Dragnea hatmanu zisu lu vodă să meargă liniştitu că e locu pentru toţi cei 3 răzeşi credincioşi şi doamna în airoplan. Cu tăt cu raketutze.  Şi mingiutze.

………………………………………………………………………………………………………

Carele si io ditamai cronicaru mai bătrînelu la minte chiar decât conu Gădea HD, cronicaru după Ureche, eram gata să săvîrşescu cronicutza făr a spune domniilor voastri cine rămas în ţară dupe ce plecatu la Maiami vodă să facă praznic de pierdere răzbel cu pesedei că hatmanu Dragnea scrisu pre totzi pesedei buni de polcovnici de Govern, vreo 2436 şi pe vel Grindeanu şi  kamikaza Sevil, într-un izvod şi l-au dat la vodă care a dusu izvodu la sala tronulu taman în fundu curţii şi aşa dzicu iscoadili că iscălitu cu mâna lui şi felicitatu de pe tronu turcescu dedeman printre sudălmi de bine şi la mulţi ani la beciu pre slujitorii ministroşi pretini cu Dragnea carele degrab fostu luaţi la ocheadă di conitza Codrutza care ţine cheile de la beciu domnescu sub perină să nu le şterpelească Ghiţă haiducu, fugitu momental în codrii care nu se mai egzistă din deşertu di la Izrael la vale, prin Balestrina.

Apăi, dacă-i aşe, toarnă paharnice în pocale beutura cu găurele de la portogheni şi julieni că mai prostu ca acuma nu mai fostu şi om vede mâne dacă vom mai deştepta…La bună vedere şi întru mulţi ani de dzile ! Sus pocalu şi zi-i vornice guristu copilaşu minune lu Tom Ali Moshu la zongoră manelutza preferata lu vodă neamţu care uitatu vel banu Cioloş să aducă boing cadou de Santa Klaus lu vodă şi trimisu la Maiami pre un murgu mârţoagă înaripatu: “O, cal frumos!”. Şi vornicelu bucălatu Fuegu mintenaş ticluitu plagiatu şi el din ţări streine, de la Chişinev, manelutza cu hrisov către mămuca lui ca se plângă’n hohote tot norodu di Revelion: “Împodobeşte mamă calu că mi-o furat rromanii bradu”. Mama loru la toţi, aşadar. Făr’ de discriminare. Sol major: