Viaţă de suporter. De la găleata cu apă la Internet

Portretul robot

(reluare)

Am extras pentru voi, din Monitorul Sportiv partea I, descrierea oficială a noului suporter român. Cine este el şi cum arată? Iată-l >>>

<<<…Este acel om fost agitat, acum liniştit, cu reacţii întârziate, sumar îmbrăcat (pentru a nu ascunde prea multe pe dedesubt), cu faţa proaspăt bărbierită, cu părul aproape ciufulit, cu semne particulare la limita legii, dus la biserică, molcolm, care poate înfrunta ploaia şi grindina fără umbrela contondentă, fost fumător, acum lăsat fără brichetă şi, mai ales, vorbitor în şoaptă, rar, dar nu la telefon, pentru că nu are voie .

Legiuitorul, întors prematur din vacanţe,  s-a gândit şi la confortul psihic al suporterului nostru. Pe perioada participării acestuia la evenimentul sportiv, problemele familiei vor fi lăsate (în) baltă, la intrare, odată cu sticla de suc, cafea in ‘matrafox‘ sau apă în vodcă. Adio nevastă, mamă, soacră, casă!. EL este la MECI. În acest sens, numai pe durata competiţiei, se poate încheia asigurare obligatorie a locuinţei, la poarta stadionului, pentru risc de incendiu, scandal soacră acasă, spart geam copil, furat oglindă merţan, suferinţă sete a la concert Rolling Stones şi alte nenorociri provocate de adunările ad-hoc.

Cu toate acestea sau tocmai de aceea, EL, bravul nostru suporter, are voie cu lumânare fără feştilă în căptuşeală dar nu are cu ce să o aprindă. V-am mai spus în art.1,  paragraful 2,  că nu are voie cu brichetă. Chiar dacă ar fi avut voie, e corp delict şi face  fum . Nu are voie, însă, cu fum. Dacă înainte de a ajunge la stadion, microbistul a căzut în canalizarea din faţa casei, adio meci!. Interzis cu cârje sau bastoane. Poate să stea în parcare, dacă vrea, şi să asculte la difuzor scorul până se face bine . ..

Ajuns în sfârşit şi întâmplător în tribună, trebuie să ştie că aşa cum priveşte el meciul şi camera de supraveghere îl priveşte pe el. Astfel, este musai să fie cuviincios cu aceasta pentru că îl vede o ţară întreagă şi Jandarmeria pe Internet.  De  aceea,  prietenul  nostru  nu poate purta glugă pentru că nu i se mai vede. Faţa. Şi părul ciufulit. Se poate îmbrăca în roşu şi albastru sau roşu şi vişiniu, ca să se ştie ce obiceiuri are. Pentru identificare uşoară se vor purta tricouri cu reclame cuviincioase, gen : “Zuzu-zuzu ” sau ” I’m Ben-Gossu din Giuleşti “. E suficient. Te găsesc ei…

EL are si drepturi. I se permite, de exemplu,  să ridice glasul la intonarea imnului de stat şi când este întrebat de jandarm sau procurorul de la stadion cum îl cheamă şi de ce a sărit în picioare aplaudând ca zurliul. Şi pe cine a aplaudat. De aceea, suporterul de fotbal mai este asimilat şi cu acel cetăţean onest,  căzut în idolatrie faţă de mai marii FRF,  care nu citeşte stenograme şi nu zice niciodată, nici măcar în sinea dânsului : ”Mai bine stau acasă şi urlu precum câinii din Giurgiu decât să mă doară capul de atâta linişte pe stadion !”.  Poate să zică doar :  “Trăiască Liga care te-a făcut, Mitică!”.  Dar să nu ţină degetele încrucişate în buzunar.

EL, un om ca şi noi, este “Omul ” ciudat care îşi îngroapă, cu privirea specifică evadatului dat în urmărire generală, speriat şi hăituit, trist şi disperat, ultimile monede de 5 lei  la rădăcina măceşului de la intrarea în stadion …Acesta este EL, noul vieţuitor al arenelor sportive , “homo habilis al fotbalului”, o subspecie a blândului plătitor de impozite şi bilete la peluză. Pe scurt, acesta este noul suporter conform legii sau, mă rog, conform Mitică …

.
Mă  scuzaţi,  trebuie  să  închei  textul   şi   să  plec  la  meci.  Ma  duc  să  beau  o  găleată  de  apă,  înainte,  şi  să-mi pun  lumânarea  în  căptuşeală. Pa!  Mă  vedeţi  pe  Internet!

 

Cronica după Ureche (X). “Mesagiu lu Vodă plecatu’ di acas’ la predeluţă”

Adio, bre!

“Carele am săritu’ degrab’ din straili cele domneşti că enervatu’, scosu din ţâţânili, stropşitu’ preste măsură. Nici alti cămeşili fără dunguliţi (ptiu!) nu găsitu Doamna Maria să  aparu în faţă  la norodu feisbuşist ca omu din topor adicătelea din popor, care se ştie cum suntu. Şi am agiunsu aice, la predeluţă, carele trebe să dzicu de cei ghiauri, otomani, migratori, calici sau  portocalici,  din oastea’ lu Blaga să purceadă de mâne pre unde o vede  cu ochii loru, drept adicătelea aşe:  Macovei călare pre ei, Bocu la Napocu iară  hatmanu Videanu pre la Coasta d’Azureanu, cu tăt cu tabli-ţintaru şi iahtu cuscru tasu lu Sida cu tăt. Iară despre partea muierească se ştie cât de drag e mie,  cocoana Ilena vutoneasa, papucioasa Dolşe şi Gabanu, carele dzicu că mult jertfitu pentru ţară, norod şi sufleţelu’ propriu, multe poşeţi ascunsu’ prin podurili casele, viloaile, palatili,  di ruşini faţă di norod, că nici nu mai ştie unde e cheili câte palatili e.

Carele dzicu  că aşe o fost  la alegerili din oastea domnulu’ din cauza la cel câine ce va fi  buldogu degrab’ la temniţà, cotigă, lazane. Şi să fie la ei că Io, domn al Ţării Româneşti, Moldova şi Ardealu’ (drept facă-se voia loru’ de ungurenii lu’ Razvanu cu zimbru de Kobe), amu’ în faţă la predeluţă chiar şi fără gravată, doar aşe, fără coroană pre cap, dzicu vorbă mare: “Adio la voi !” (drept pentru care, agiuns aice, Vodă plecatu de acasă la predeluţă dăde din mâni ca apucatu’ de tremuru’, parkinsonu’ incipientu’, electrocutatu’ la tri şi optdzeci di volţi, ca cei muţulachi di la maşinili domneşti, jipanili,  merţanili când dăde prin gropili lu Pinalti la Cetate Neamţulu când nu merje telegondolili că cocoana boieroasa Ilena e la Roman, la răzeşii ceia carele adusu voturili  la moşie, că altceva nu are).

Drumurili, potecili, cararili se despartu aice.  Adio la voi, bre!. Norodu’ meu nu e tagma jefuitorulu’ carele fuge ca otomanu cu biru’, peşcheşu, şpagu, urnile di la alegerili carele a furatu şi pietrili di la morili di pe Siret pi galbinii di la doamna Ilena di la frunza ei din Ioropa şi cu Cocoşu ei cu tăt. Cu parcărili di la Cetataea lu’ Bucuru şi staroste Oprescu felceru carele nu traje galoşu dupre el. Ca şi io, d’alminterea. Că d-aia mai dzicu odat’, pote cineva nu ie la caşili lor precum io, n-are feizbuk de sireac şe e şi aude ca cucii. Drumurili noastri toati, aşe cum dzisu spătaru Dan, astăzi nu mai e dimpreună. Jumatati din voi la Ana, jumati la Caiafa şi doamna Ilena rămâni cu mini da stă la voi. Adio, pedei, adio, pedelei. “

Că aşe o fostu cum scrisu’ şi hronicaru după Ureche, carele de atunce rămasu cu ticu lu’ Calachi  şi badea Mircea care face şi acum din mână ca muţulachili cel agăţatu’ la oglinjoara di la jipan. Că rămasu şi o vorbă de atunce la norod. Când apăre Vodă pre calu’ lu şi sepepeii în giur, dăde din mână la norod şi norodu’ la fel la vodă, şi râde norodu’  şi  dzice ( în gândul lui): “Adio, bre!”.

.

Sinistrul cu sinistra lui

Desigur, aceste rânduri vinovate s-ar fi putut intitula, la fel de bine, şi : „Tragedia noastră, România lor” sau “La botezul micului prinţ”, dacă subiectul nu ar fi fost ratat de către clasicii literaturii în viaţă..…

Privesc uluit despicătura minijupei ministeriale. Acea mică ruptură provocatoare insinuată voit într-un material strălucitor şi scump. O antiteză jalnică la  prelata opacă, mincinoasă, care acoperă dezastrul chinuitor al ţării, prăpastia în care zace speranţa neamului  Alături, urâtă şi scandaloasà, disperarea se iţeşte  la colţul Intercontinentalului. Peste drum, în piaţă, bătrânii îşi strigă sărăcia şi neputinţa ţinând în mâinile tremurànde cuponul de pensie. La botezul micului prinţ, sinistrul se intâlneşte din nou cu sinistra lui. În  ţara lor, copiii scormonesc prin gunoaiele periferiilor sordide, oamenii îşi cer dreptul la viaţă în mijlocul pieţelor victoriei. Ale victoriei tragicelor figuri de ceară asupra poporului care le-a zămislit. Acolo, sus, sinistrul stă la masă cu sinistra lui. În anii aceştia, în  toţi aceşti ani care au trecut de la marea Revoltă a poporului împotriva tiraniei, conştiinţele au fost mutilate sistematic.

Pe atunci, prin negurile totalitarismului, bisericile nu erau locuri de întâlnire ale activiştilor. Astăzi, mai marii cuvioşi din fruntea ţării creştinează, prin vrerea clamată a lui Dumnezeu, un suflet  nobil. S-a botezat un prinţ. E caz de petrecere. Peste drum, în pieţele iluzoriilor victorii se scandează :”Jos dictatorul !”.  În ţara lor, niciun loc nu mai este sigur pentru o moarte în linişte. Cimitirele sunt mutate spre a face loc autostrăzilor fantomă. Ieri, într-o altă duminică a orbilor, cetatea a aşezat la masă sinistrul cu sinistra lui. Astăzi, disperarea şi foamea au stârnit furia poporului împotriva chefliilor din turn.  Pentru a câta oară ar trebui să ia aminte talpa ţării ? Sinistra, alături de sinistrul  lor naţional,  petrec.  În pieţele victoriei, viitorii muribunzi îşi cer dreptul la viaţă.

Sir Graham Watson- marele nostru erou

Sir Graham Watson, preşedintele grupului liberalilor din PE,  cu un discurs extraordinar despre starea democraţiei post referendum din România.  Sir Graham Watson, marele nostru erou, bunul meu prieten.

.

‘Concrete Angel’ – Martina McBride

Nigel Farage – Un discurs exemplar în PE

Cronica după Ureche (IX) – “Traian vodă şi botonu tri”

Vodă, piratu şi logofătu

Şi fu vremurili cu ciumă lu Caragea, foame lu Ceaşcă şi mazilire sospendare lu Vodă Traianu  zis în popor şi ‘marineru cu boton‘, că aşe rămase vorba. Carele plecă vodă gonitu alungatu  de pre tronu în bejenie ziua la Cluj la mitingu cu răzeşii ungureni ai  lu logofătu Bocu şi noaptea în Herăstrău la chefurili domneşti de lăsă tronu împrumut lu vodă Crinu. Carele se tredzitu vodă cel nou dimineaţa mai spre amiază, cu soarele de 7 suliţi, că servitorii plecatusau de la palatu cu tot cu marineru şi lăsatu porţili deşchise la Cotroceni de venitu toţi piţigoii şi şticleţii din grădinu botanicu de ciripitu întru veselie prin toţi copacii că se sfărşitu scandalu iar marineru e la timonă pre calu Loganu cu vântu la pupa încotro vădzutu cu ochii…

Amu, prin palat se aşternu linişte, de vodă interimaru strigă cât pute din bojoci da nime nu respunde.  Numa un  pârcălab Lăzăroiu surdu rămasu de la ultima oaste a lu marineru. Care nu înţălege nimica şi dăde din umeri. „Apăi nu e nime prin palatu ?”, „Nime, Măria ta. Şi eu am conced”,  „Ce e aice, numa oşteni de la sepepeu şi fantoşe cu pionieri de nu poci dormi nopţili de cald şe îmi e?”, „Sepepeu şi fantoşe, Măria Ta”, „…Că aeru nu merje, ori corentu şterpelitu de băieţandrii ceia deştepţi, că apa nu curje, numa vin şi răchie de viski?”, „Nu merje, căci şterpelitu, da’ curje după gust, Măria Ta”. Şi plecă şi aista degrab, trimis mintenaş de vodă în conced..

De căută vodă prin tote cămărili cu şcheleţi, beciurili cu vin di la Soroca, prin podurili  şi  pre sub paturili domneşti. Nimeni şi nimerica nu respunde. Numa piţigoii cari piţigăiau mai abitir audzindu vocili străini în casa lu marineru plecatu di acasă cu pluta în bejenie.  Carele, într-un târziu, vodă Crinu şe aşeză obositu pre tronu şi vădzu o cutiuţă văcsuită în negru cu tri botone la capu patulu domnescu . Ce fiindu curiosu din fire apăsatără vodă Crinu pre primu boton de să spărie credzu că făcu infractu. Deodată se deşchise o uşă din peretili dinspre răsăritu şi apăru cocoana doamna Elena în neglijeu cu botoşei Vuiton care mai apucă atât de dzisu: „M-ai chematu, Măria Ta ?” după care dispăru de unde veni mai răpidi decât Suliman Paşa la Podu Înalt, vădzând că locu lu marinaru vodă piratu e împrumutatu de altu vodă .

Atunce, vodă Crinu  enervatu tari, tari di tăt, şi apăsă pre botonu al doilea de la cutiuţa cea neagră. Ca din senin, la marginea fereştrii ce dăde spre copacii cu piţigoi se iţi pre vârfurili la conduri logofătu Bocu carili mai apucă atât de dzisu înainti de înverzi la faţă parcă era estraterestru  bolându de gălbinari: „Ordonaţi, Măria Ta!. La loc comandu.” şi se făcu nevădzutu mai ceva ca stafiile beţivi arvuniti di Voronin din beciurili palatulu ziua în amiaza mari. Văleu! Atât îi mai trebui lu Vodă stagiaru Crinu.

Furiosu, cu ochii ieşindu din capu ca la melci de nervosu, merge la cutiuţă şi apasă la botonu tri, musai de la stânga la dreapta sus. D-apăi, oamini buni şi drajilor cetitori di  bloguri obscuri, odată cădzu vodă Crinu în genunchi şi făcu zeci şi sute şi mii di mătănii. Numa atât audzi oştenii sepepei ce traje cu urechili de codoşi ce ie de felu loru : „Doamni, cică zise vodă provizoriu, da aista e minunăţie mari, iartă-mă di toati pacatili, aşe ceva nu credzut”. Da’ nime nu şti cu adevărat ce apăru la botonu tri, ce s-o întâmplatu după ce vodă Crinu o apăsatu cel boton.. Noroc că vodă lăsatusau un hrisovu în cari aşternu spre pomenire ce s-a întâmplatu atunce. Carele aşe spune şi hronicaru cum audzitu că e. Cică vodă apăsatu pre botonu tri şi o voce se iţi din cutiuţă: „Alo! Aţi sunat la 112, informaţiile sunt la botonul patru”. De aia dzic şi io că aşe o fost.  Sanatati la norod !