Copii fiind, cu totii ne-am dorit cu ardoare ceva din ceea ce am vazut ca altii au. In acelasi timp, orice copil a visat sa ajunga om de vaza si fara griji. Unora li s-au indeplinit dorintele specifice copilariei, altora nu. Unora, viata le-a oferit prea putine sanse de a-si realiza nazuintele. Multi au visat sa zboare in Cosmos dar numai cativa au ajuns cosmonauti. Unii nu au tanjit, in schimb, dupa ceva deosebit si au primit cat pentru sapte vieti. Altii au avut parte de acel ceva, la care se gandeau de mici, atunci cand era prea tarziu .
Desigur, si cei care se invart in sferele inalte ale sportului mioritic au avut, odata, un vis. Unii si-au dorit ursuleti de plus si au ajuns sefi de asociatii nationale ale vanatorilor si pescarilor sportivi, altii ar fi vrut sa manance un covrig in plus si au ajuns ditamai oamenii. Exageram, desigur. Intr-un interviu, dl. Mitica Dragomir povestea cat de mult isi dorea, pe vremea cand batea ulitele din Balcesti, sa aiba o pereche de pantofi si sa manance o cana de dude. Astazi, nici nu mai trebuie sa va spunem ce mananca dl.Dragomir si cate perechi de incaltari are. De fapt, nici nu stim. Exageram, din nou…
Apropo de dorinte neimplinite. Eu, ca si multi alti copii de varsta mea, imi doream foarte mult o trotineta. Pana la urma, cu putin inaintea ultimei vacante mari din liceu, am primit in dar o bicicleta “Pegas”. Aproape ca si imi uitasem visul, ratacit undeva in gramada de neuroni zburdalnici. Cu toate acestea, “Pegas”-ul insemna, chiar si pentru acele vremuri, ceva mai mult decat o trotineta. Era “Rolls”-ul trotinetelor, ca sa spun asa…
A fost o vacanta dura si placuta, totodata. 3 cantonamente consecutive mi-au ocupat toata vara. Drept pentru care, nu am reusit sa parcurg macar un metru calare pe bicicleta mea draga. In schimb, asemenea unui Forrest Gump al Codrilor Vlasiei, am alergat sute de kilometri prin paduri, de la Pustnicu la Platoul Cornesti, de la Firiza la Gurahont, numai cu o harta si o busola in mana. Eram campion la orientare sportiva si se impunea sa imi apar titlul. Cand am revenit din padurile patriei la casa mea, se facuse toamna si a trebuit sa ma pun de urgenta cu burta pe carte. Profesorii Colegiului National la care studiam nu aveau doctoratul dat in viata boema. Tarziu, intr-o duminica racoroasa a lui noiembrie, dupa ce perioadele de practica si predare intensiva se incheiasera, mi-am adus aminte de cadoul primit la inceputul verii. Un mare campion la alergatul prin paduri, cu harta in gura si busola legata de gat, urma sa-si incalece visul. Bicicleta, in schimb, oricat am incercat eu sa o adaptez lungimii picioarelor, nu se lasa usor. Imi era foarte incomoda. Timpul nu mai avusese rabdare cu mine si nici cu aspiratiile mele secrete. Pana la sfarsitul anului am si vandut-o…
Privesc absent publicitatea care se deruleaza pe canalul de sport. Deodata, un reportaj care se vrea preambul al meciului CFR Cluj-Rapid, imi deschide cutia cu amintiri. Greu incercatul finantator al si mai grelei incercate echipe de sub podul Grant, dl.Copos George, este trist. Este trist pentru ca nu poate sa vada echipa lui Rada la lucru. Nu are o bicicleta cu care sa ajunga in Gruia. Cu toate acestea, un vechi amic, dl.presedinte Badea de la Dinamo, face in prezenta carului de reportaj un gest cu adevarat rar. Ca pentru un prieten drag. Ii trimite in dar d-lui Copos o bicicleta. Cadoul este primit cu tristete adanca, insa. Dl. Copos ii multumeste sefului din Stefan cel Mare si rememoreaza, ca si mine mai devreme, ispravile copilariei. Urmeaza un oftat prelung. Aproape cu lacrimi in ochi, ne povesteste cum facea naveta la oras pe doua roti. Mai multumeste o data dar, asemeni mie, regreta ca nu-si poate urma visul. Aici intervine si diferenta intre povestea mea si intamplarea legata de finantatorul vechi si nou din Giulesti.
Domnul Copos nu deplange, nicidecum, faptul ca bicicleta nu i se potriveste. Are un regret mult mai profund. Ii pare rau ca este putin cam tarziu. Planeta a inceput sa se scufunde. Din pacate. Pentru o clipa mi-am revazut toata viata…Aveam dreptate, asadar. Ce sa mai facem acum cu lucrurile pe care ni le-am dorit atat de mult atunci cand eram copii? La ce ne mai folosesc visele ? E prea tarziu, se pare. Cel putin pentru unii.
Filed under: (). România, ţara cui ?, 1001 intâmplări adevărate .Amintiri nicicând expuse . | Tagged: bicicleta, george copos, planeta se scufunda, Rapid, vise | Leave a comment »
Avand in vedere situatia de criza mondiala prin care trecem in baza de la Pro Rapid precum si pentru a inlatura orice speculatie, dorim sa va aducem la cunostinta urmatoarele :
Valurile sinucigase se sparg cu zgomot de tribordul inclinat al iahtului. Micul echipaj manevreaza cu indarjire paramele, simtind ca victoria in regata este aproape. Proprietarul, care-si joaca bine rolul de comandant ad-hoc, este mandru de frumoasa lui, “Anette”. Panza se umfla cu vant din pupa in timp ce un pescarus singuratic isi cauta camarazii descriind cercuri largi deasupra catargului…
Avand in vedere situatia de criza mondiala prin care trecem in baza de la Pro Rapid precum si pentru a inlatura orice speculatie, dorim sa va aducem la cunostinta urmatoarele :
Unirea Urziceni este noua campioana a Romaniei la fotbal. A fost un sezon in care scandalurile cu presedinti-investitori in prim plan au tinut capul de afis al competitiei interne. Presa internationala a scris, de asemenea, despre dosare ale fotbalului nostru care nu ne fac, in niciun caz, cinste. Fie ca numele de cod alocate au fost “Valiza”, “Transferurile”, “Depunctarea Timisoarei”, “Penescu si arbitrii”, “Comisiile federale” ori “Sediul Ligii” , printre protagonistii acestor “afaceri” cu desfarurare partiala prin tribunale nu s-au numarat, cu mici exceptii, fotbalistii, actorii principali ai jocului.
**Catavencu Academy
..Kiss FM
..prosport blogroll
nastyboy 