Om de aur cu gât strâmb

Pur şi simplu din întâmplare. Acum câteva minute, răsfoind social media, am dat peste acest om de aur. La judecata de apoi, toţi vom fi întrebaţi ce am produs la viaţa noastră. Ăsta este cetăţeanul universal care a produs fericire. Pentru alţii. “-Bine, treci pe lângă cazanul cu smoală, ieşi in spatele curţii şi vezi că acolo e cazanul de whisky! Să le pui în pahare la toţi ăia de acolo, să fie fericiţi!”. Wow, ce meserie pe lumea cealaltă pentru Mr..Bean! Turnător. De pahare. La Taverna Raiului din fundul Iadului. Mersi, şefu!

Trebuia să vă puneţi nişte ventuze, mister! Apropo. Bean îmi aduce aminte de o întâmplare dintr-o călătorie în Neos Marmaras, Grecia, acum vreo 20 de ani. Era duminică. Am văzut o bancă identică cu cea din poză, Cănd m-am uitat mai bine, am realizat că banca era pusă exact în faţa “National Bank of Greece”. Vizionaţi poza la mine în arhivă.

M-am aşezat repede pe bancă, am rugat-o pe nevastă-mea să imi facă o poză cu mine stând pe bancă in faţa băncii. De emoţie pentru reuşita actului artistic, începusem să urlu aproape: “Vezi să prinzi şi firma, să nu îmi tai picioarele, mai la dreapta, să se vadă totul sus, vezi că te calcă maşina, mai în faţă, aşa, acum, apasă!”. Mă rog, detalii tehnice.

Mie mi se părea că nu e nimeni pe stradă. La un moment dat, mă uit în stănga mea. În faţa intrării băncii de bani stătea un poliţist grec care se uita la noi, aproape ca la nişte ciudaţi buni de reclamat la ospiciu. Eu am cam îngheţat. Am simţit o durere cu junghi în ceafă de nu mai puteam să mişc din cap. Înlemnisem din cauze inoportune, exact ca mister Bean în poza de mai sus. Am bâiguit ceva, acolo, în greaca nouă “Kirie astinomiko, mas aresi poli na vgazume fotografies!”. Adică, ceva precum că tare ne mai place să ne tragem în poză.

Si a început sa rădă. Astinomikosul, poliţistul. Norocul meu. Pentru că exact lângă bancă, şi aia dar şi cealaltă, după colţ, era o secţie de poliţie. M-am ridicat de pe bancă, am trecut pe lângă dom’şef, cu gâtul tot strâmb şi l-am salutat “Me sinhorite, adio sas!”. Am uitat că aveam şi geanta nevesti-mii plus plasa de cumpărături cu mine. Cu geanta de damă, plasa plină şi gătul strâmb, am defilat vreo 200 de m, ca la onorul gărzii. Poliţistul uluit, ca în filmele cu Chaplin, a rămas aşa, cu mâinile la spate, petrecăndu-ne cu privirea până când, nu ştiu pănă când. Pănă s-a deschis banca din spatele băncii, cred.

Va urma_______”O noapte friguroasă” de Ioan Luca şi alţii

Totul despre România sau “De la iapa lui Ştefan cel Mare la Andreea Esca”

Totul despre România

Dacă vrei să obţii cetăţenia română, trebuie să răspunzi la câteva întrebări simple. Desigur, numai întrebările sunt simple. Pentru completarea corectă a chestionarului propus de Ministerul Justiţiei, este necesar să fii şi puţin ghicitor în stele, paranormal ori ufolog. Altfel, după cei de la autoritatea pentru cetăţenie, în calitate de viitor român, nu ai cum să răzbeşti în viaţă. Anul acesta, o fostă refugiată din Afganistan a fost întrebată, nici mai mult şi nici mai puţin decât: „Cum se numea calul lui Ştefan cel Mare?”. Oups! Ne-aţi prins, am sfeclit-o (pe româneşte).

Dar ca să fim corecţi, am căutat şi noi pe Wikipedia, am apelat la Academia Română, am sunat un prieten (profesor de istorie) şi am aflat că domnul Moldovei a avut nenumăraţi cai în lunga sa domnie de jumătate de secol. Ba chiar, unii dintre aceşti cai personali erau  iepe (fără glumă), de-a dreptul. Concluzia? Incertă. O fi vorba despre armăsarul Catalan, o fi corect răspunsul cu murgul Voitiş, din Fefeleaga lui Agârbiceanu, habar nu avem, deşi suntem români sadea.

N-or fi găsit şi ăştia de la Cetăţenie, din Ministerul Justiţiei, alte întrebări din istoria României decât cele legate de animale celebre şi domnitorii lor din calendarul ortodox? Fiecare are măndria lui de biped sau tetrapod, ce este.. De exemplu, şi eu apar în manualul de istorie, clasa a XI-a. Nu era mai corect să fie întrebată biata afgană de ce fura Nastyb0y, pe vremea lui Ceauşescu, becurile de la buda din căminul studenţesc şi lega iarna mere în plopii din Grozăveşti? Sau ce salariu are personajul istoric de la ultima pagină, Andreea Esca?

Dar să trecem la Geografie. Cea mai fantasmagorică şi îmbârligătoare dintre întrebările de anul acesta, pentru solicitanţii cetăţeniei române, a fost una legată de frumuseţile patriei noastre. Ţineţi-vă bine. Săracii bieţii viitori compatrioţi au fost loviţi fără milă, direct în moalele capului, cu următoarea chestiune: „Ce are Dunărea?”. Şoc şi groază. Eu, ca absolvent al Facultăţii de Geofizică-Geografie aş fi răspuns sincer, pentru că eu cam dau cu oiştea în gard dacă încerc să mint, că: „Dunărea are multă apă, valuri, broaşte, peşti de apă dulce dar şi guvizi, precum şi vapoare, bărci, croaziere dar şi…Brăila”.

Răspuns greşit. Nu aş fi devenit român, dacă nu aş fi fost din naştere înregistrat astfel, neam de neamul meu, cu un astfel de răspuns în dorul lelii, batjocoritor şi înjositor la adresa superbei geografii carpato-danubiano-pontice. Mai mult, cred că toată România şi-ar fi pierdut locuitorii cu un astfel de răspuns. Asta ca să nu vorbim de rău întrebarea de-a dreptul filosofică, atotcuprinzătoare şi plină de semnificaţii.pur româneşti. Mare om, mare caracter, imensă minte sclipitoare a celui ce a ticluit această nevinovată problemă de geografie rebusisto-pseudocinegetică.

Vă simt că doriţi să aflaţi rezolvarea dilemei din capul sărăcuței femei afgane. Aşadar, nici mai mult dar nici mai puţin, stimaţi cetăţeni născuţi între graniţele vechii şi noii Românii, răspunsul corect la întrebarea :”Ce are Dunărea?’ este „Dunărea are…Delta Dunării”. Hodoronc-tronc. Şi pentru că…antinevralgic, am adăuga noi, criticii de meserie.

Vă daţi seama, dragi prieteni, cât de greu este să fii, ba mai mult, să devii român cu acte? Sfatul Ministerului Justiţiei, credem că este următorul: mai bine rămîi afgan o mie de ani, decât să nu ştii cum se numeşte iapa (calul) lu Ştefan cel Mare şi Sfânt sau, şi mai rău, ce are Dunărea…Gata, am încheiat aici comentariul denigrator. Simt că şi eu am ceva, adică nervi. Dacă vă mai spuneam şi ce a păţit refugiata afgană, vă luaţi câmpii şi lăsaţi ţara de izbelişte. Vai de capul nostru. De români.

La ziua românului, colindul dezrădăcinării

“Bate vântul, bate tot mai tare…”

Comunicat important, pentru prieteni:  “Staţi pe aproape, urmează un text eveniment”.

Hai , Romania !

Thriller cu portocale murate in apa de ploaie

Atentie, la Constanta au avut loc fenomene in cod portocaliu ! Inainte si in timp

ce rula filmul meciului cu Olanda. Daca pe noi, romanii, nu ne mai mira nimic,

olandezii sunt socati. Nu au mai vazut asa ceva de la “Apocalipsa acum”, cu Marlon

Brando. In filmul cu romani, actorii principali au fost : Goian, Codrea, Tamas, Rat,

Mutu si ceilalti. Nimeni nu a avut rol secundar. In prima repriza, ai nostri au fost

tari pe pozitie. Vantul din spate nu ne-a urnit din aparare. Posesia a fost in favoarea

olandezilor, ocaziile le-au apartinut tot lor. In repriza a doua, in min.72, Codrea

trimite mingea din centrul careului spre vinclul “portocalei mecanice”, punandu-l

impotriva vointei olandezilor dar si a vantului, in pozitie de gol, pe Goian. Pe acelasi

Goian, aducatorul de bucurii autumnale in fotbalul romanesc. Ne mai face un cadou

si e…1-0 !In min 93, pelicula a fost pe punctul de a se rupe in favoarea adversarilor

dar nu a fost sa fie. Bara a tinut cu noi. Arbitrul nu are nimic impotriva… Acesta este

alt film. Olandezii nu mai respecta scenariul horror cu gol in ultimul minut. Ziaristii si

turistii din tara lalelelor vor spune si copiilor ce au vazut si patimit in timpul filmului.

Au aflat ,de pilda, cum se pun la murat, mai ales toamna : castravetii ,gogonelele si

mai nou…portocalele. Cu apa de ploaie ,in iarba, pe vant, noaptea. Au observat,uluiti ,

cum se poate inunda un oras de la malul marii in cateva minute, fara sa fie de vina

vreun tsunami (nici la ei ,intr-o tara aflata sub nivelul marii, nu se intampla asa

ceva); cum se traseaza liniile terenului cu matura si galeata-moda FRF, toamna

2007;  cum te poti accidenta pe banca de rezerve, trezindu-te cu copertina in cap ;

cum au intrat suporterii romani si cei olandezi pe aceeasi poarta. Pentru a ajunge

la cabine,  jucatorii intra direct in pamant. Si nu de rusine. Una peste alta, filmul a

avut happy-end. Dar nu pentru ei .Romanii ,ca in atatea cazuri ,au castigat meciul

impotriva favoritilor. Chiar si impotriva vantului. Acel vant potrivnic dar si divin

din partea a doua. Intr-un final, codul oranj s-a ridicat. Olandezii au preluat o

noua reteta culinara cu gust imuabil acru, pe baza de portocale. Si au mai invatat

ceva: ca totul e vanare de vant. Si apa de ploaie.