COPIII CĂPITANULUI DE SUB PODUL GRANT (V)

Grupul GEOF de ieri, astăzi

Iată-ne ajunşi şi la final. La finalul foiletonului nostru semiartistic cu nuanţe subversive, ba chiar, depresive, pe alocuri. Se impun câteva cuvinte de încheiere. Aşa am văzut că se poartă la Oscaruri  şi Congresul PSD. Întrucât datoria de onoare a fost îndeplinită, ţinem să mulţumim, încă o dată, tuturor celor care au făcut posibilă această întâmplare a grupului GEOF, al Universităţii din Bucureşti, din perioada 1983-1989.  Fie că este vorba de activiştii Ursache ori Papuc, de preşedintele Constantinescu ori de răposatul Iorgovan, cu toţii au contribuit la marea noastră realizare. Fără ei, noi nu am fi fost, astăzi,  obiect de studiu pentru tinerii învăţăcei ai neamului, dezinteresaţi de comunism. Suntem chiar mândri de această recunoaştere tacită. Personal, mă simt ca un elefant mov care păşeşte prin vitrina cu bibelouri ieftine, la care se holbează nepoţii sosiţi în vizită. Acum, după 25 de ani, suntem liberi să ne savurăm, în linişte, realizările trecutului. Astăzi, privind în urmă, suntem siguri că umbra din spatele nostru ne aparţine în mare măsură. Nu am mizat niciodată pe recunoştinţa urmaşilor noştri. De fapt, nici nu ştim ce am săvârşit, cu adevărat. O fi fost un teribilism sau o slabă amăgire ?

Ultima propoziţie din scenariu ne-a dat şi cele mai mari bătăi de cap. Trebuia să fie ceva emblematic, demn de ţinut minte peste ani. Am avut 3 variante de incheiere. Conform textului, şi nu numai, corabia se scufunda. Înainte de a părăsi scena, aveam câteva lucruri de pus la punct. Ba  ne “luam lumea în cap” (aşezam revista LUMEA pe frunte şi plecam vâslind către alte zări),  ba “ne dădeam la fund” (cu palma), în hohotele sălii care gusta, încă de pe atunci, maneaua umoristică. Cu toate acestea, nouă ne-a rămas în suflet următoarea variantă, originală, de final:  “Căpitanul : Eu rămân… Cineva tot trebuie să-şi sacrifice viaţa-mi (!) încă netrăită pentru o corabie deja putregăită…”. Era o tristă consolare a celor ce supravieţuiau înfruntând nepregătiţi vremurile.  Seamănă cu replica din “Ultimul Vals”, din pauza concertului de adio al formaţiei “The Band”.  Solistul vocal, în culise,  privind la scrumul ţigării uitate în scrumieră:  “Priviţi… Nimic nu mai e ce-a fost…”.

Urmează, aşa cum e şi firesc,  tragerea cortinei.  Să fiţi sănătoşi,  vă urează cei care au fost, odată, GEOF !Privirea lor pierdută şi regăsită, de astăzi, vă spune totul, inclusiv ceea ce a rămas nerostit (vezi foto).

……………………..

M2- …ora a 5-a.

M1- Căpitane, de ce ai gura aşa de mare şi ochii aşa de roşii ?

C- Dar de dinţi de ce nu mă întrebi nimic,  Scufiţo ?

M2- ...Profesorul îşi ţinea cursul…Şi studenţii nu duceau biblioteca…

M1- Căpitanee, furtună în Pacific, ambele serii şi…aoleo, om la apăăă !

C- Dar altceva nu este ? Binee, Voi doi veniţi cu mine, ceilalţi rămâneţi pe loc ! (către omul de la apă). Mă, cum ai intrat la apă (cu urechea aplecată)…ce zice ?…

M1- Nu ştie. Cică l-a luat valul…

C- Hai, nu vii cu noi ? …Noi mergem încolo…ce zice ?

M1- Zice că da !

C- Bine, la revedere !

M1- Dar de unde o fi fost ăsta, căpitane ?

C- Nu ştiu, dar ai văzut ce bine ne înţelegeam (!). Şi s-a dus…

M2- Şi profesorul ( se rosteau replicile legate: “Şi s-a dus şi profesorul…”) îşi ţinea biblioteca cu studenţii care nu duceau cărtile. Ora a 6-a.

M1- Căpitanee, pămââânt !!!

C- Ce strigi aşa ?Unde vezi tu pământ ? (era la CAP) (!). Aia e… Luna. Ba nu e Luna…E  Marte.  Nu vezi canalele şi omuleţii verzi cu roabele ?(se construiau canale cu omuleţi în uniforme, pe atunci) (!). Hai, să intrăm şi noi pe canalul 11 (televiziunea bulgară) (!). Poate acolo e Căpitanul Grant.

M1- Etă gaspadin Grant !( bucuros, ca la Congres) . Căpitane Grant, căpitane Grant !

C- (privind mai atent) Hopa, e căpitan dar nu e Grant (!). A venit să ne ia (pauză, se “spărgea” sala) la şcoală. Hai să ne dăm la fund…Se scufundăăă !!!

M1- Şi ora a 7-a ?

M2- …profesorul îşi ţine cursul în continuare deşi studenţii şi-au dus cărţile la bibliotecă…

M1- (plecând, privind în urmă) Ce faci, căpitane ?…Tu nu pleci ?

C- Nu e nevoie. Eu rămân. Cineva tot trebuie să-şi sacrifice viaţa-mi încă netrăită pentru o corabie deja putregăită (cortina)…

-Sfârşit-

COPIII CĂPITANULUI DE SUB PODUL GRANT (IV)

…………………………………………………………………………………………..

Arde ! Săriţi !

C- Schimbaţi cursul !

M1- Şi studenţii nu duceau cărţile la bibliotecă…Şi studenţii nu duceau cărţile la bibliotecă…Şi se făcea şi ora a 4-a…

C- Asiguraţi rezervele !

M1- Care rezerve ?

C- Nu mai avem rezerve ?

M2- Nu mai avem niciun fel de rezerve.

C- Nici verzi ? (!)

M2- Astea s-au terminat primele. Nu mai avem de nicio culoare.

C- Eu nu-mi dau seama pe ce am consumat rezervele alea verzi, că doar mai mult am vorbit.

M2- Dar ai şi scris, Căpitane. Că doar tu ţii jurnalul (se accentueaza pe TU, telejurnalul de 2 ore era ţinut doar de EL !). Nu fi modest…Căpitane, ce ne facem, că avem vântul în faţă şi cârma în apă ?

C- Ce ne facem ? Ne facem câte o cafeluţă. De aia de-a noastră, nu toate amestecurile (!)

M1- Şi profesorii nu duceau studenţii la bibliotecă…

C- Care mai este adâncimea ?

M2- Baziaş 325 cm. Pod de gheaţă la malul celălalt. Cernavodă 883 cm. Pod de betoinnnnn !. Scade 2 cm. Podu Înalt  1475. Scade 5 cm…

C- Da. Văd. Cota e în scădere peste tot. Se vede fundul, deja...(!, să nu uităm cota de alimente pe cartelă)

M2- Căpitane, busola asta a luat-o razna…

C- Legaţi-o şi aduceţi-o repede inapoi ! (!)

M1- Căpitane…Uf ! Ne-au tăiat toate apele ! (se tăiau mai ales apele calde, să nu uităm !). Avarie !!…Cheamă Centrala !

C- Alo ?Centrala ? Aici Căpitanul Avarie. Centrala, dă-mi Aprovizionarea…Alo, Aprovizionarea ? Dă-mi, te rog, Centrala…Alo, Constanta ?Ai dat, dragă, de mâncare la copil ? (M1, pescuind– Tot stavrid…) Ce ? De unde ? (M1– Ce coadăăă !) Cum, care copil ? (M1– E somn !) Ce face, doarme ? Cum se simte ? (M1– Mai mişcă, e încă viu !)…Aici e zi, dar la voi trebuie să fie întuneric ( cu siguranţă era întuneric !). Ce e , mă , cu voi ?Nu sunteţi în apele voastre ?(!) Ce ai, marinare, ţi-e frică ?

M1- Cui, mie ? Eu ? Eu, care sunt pe mare de când am plecat ? Eu, care aş putea să trec Dunărea înot şi Oltul călare ?Mie, Căpitane ?…Da, mi-e frică.

M2– Şi studenţii îi ţineau în continuare profesorului cursul la bibliotecă. Ora a 5-a.

…..

(va urma)

COPIII CĂPITANULUI DE SUB PODUL GRANT (III)

Desigur, mulţi s-au întrebat cum au putut trece asemenea texte bariera cenzurii comuniste şi, mai ales, cum a fost posibil să se rostească aceste vorbe “grele” în faţa unor mase de oameni, în acele vremuri. Cum a fost posibil ?Raspunsul îl puteti găsi, cel puţin în parte, citind ceea ce v-am împărtăşit până acum. A rămas în suspensie o cantitate oarecare de adevăr care, probabil, nu se va afla niciodată. Chiar dacă nici nouă nu ne-a fost uşor, nu am dorit să discutăm despre necazurile proprii, după 1989. Mulţi dintre colegii noştri au pătimit mult mai mult pentru mult mai puţin. Au fost bătuţi de Securitate, au fost închişi , exmatriculaţi din toate instituţiile de învăţământ. Ne aplecăm frunţile în faţa lor . Şi suferinţele acestor eroi adevăraţi, dar neştiuţi,  au putut face posibilă libertatea  de care ar trebui să ne bucurăm astăzi. Cei care au fost pe punctul de a-şi sacrifica chiar viaţa pentru un ideal nobil merită respectul nostru deplin. Merită, de asemenea, să pomenim de  grupul satiric al  Universităţii din Galaţi dar şi de Andrei Păunescu (fiul lui Adrian Păunescu), care avea să fie exmatriculat din Facultatea de Litere,  la 24 de ore după ce intrepretase, sub ochii noştri, un cântecel nevinovat pe versurile “vinovate” ale tatălui său. Ne înclinăm în faţa membrilor organizaţiei studenţeşti ilegaliste “Vulturul Brâncovenesc” , cei care au tipărit şi împrăştiat  manifestele anticomuniste (Radu Chesaru, membru fondator, avea să moară la Revoluţie,  împuşcat fiind dintr-un elicopter cu însemne identificate ulterior)   (foto : grupul GEOF in spectacol şi pag. 3 din documentul original)

…………

Viorel, donatorul onorific de serviciu

M2: Da…şi profesorul îşi ţinea în continuare cursul. Cu orice preţ…

C:  Cu amândouă mâinile.

M2: Să nu i-l ia nimeni. Şi studenţii nu aduceau cărţile la bibliotecă…Ora a doua. La un semnal, uşile se izbeau de părete, apoi de podea.

M1: Şi ?

M2: (din ce în ce mai patetic şi fàrà noimă, în transă aparentă) Şi, cu un zgomot asurzitor, apăreau…studenţii. Valuri, valuri. Erau doi. Valul unu şi valul doi. Distrugeau bunuri. Şcoala se cutremura. Tsunami, tsunami…Citeai în ochii lor bucuria revederii şi dorinţa despărţirii. Profesorul nu citea. El vorbea liber (!, accentuat, tipat aproape). Noi ne întrebam cum de mai poate. După atâţia ani ( !, pe scena se rostea fără pauză :”…noi ne întrebam cum de mai poate după atâţia ani…”, moale, duios chiar) profesorul îşi ţinea cursul în continuare. Studenţii tot nu duceau cărţile la bibliotecă. Ora a Treia… (se va continua până la ora a Şaptea, analogie cu ziua a  şaptea din Biblie)

M1: Căpitane, o sticlă cu un mesaj ! ( se pescuieşte din “ocean” o sticlă). Cred că e de la Grant, de anul nou.(!). Dar e cam distrus  (!)…

C: Cine, anul nou ? Ce zice ?

M2: “aufragiu”. Asta cred că e naufragiu. Orabie rant. Adică, “corabie Grant”.  Nu mai înţeleg nimic :care ţină…lutonieri…ulţi…vizor…mâni nu…ulgari…sericiutate…E 88 grade N…novaia metoda…45 grade E…Sunt ot acolo…Ajutor…rant. ( se citea accentuat, încât să rezulte : “mâncare puţină, plutonieri mulţi, televizor români nu, doar bulgari, biserici mutate novaia metoda  etc.) . Nu uitaţi :  “…eviza oastră este …icio …asă…ără…eşte !” (reclama de pe podul Grant). Aici e clar, căpitane, este de la Grant.

C: Eu am înţeles tot. Dar ce vrea să spună ?

M1: Cred că l-au prins sericiutaţii şi l-au dat pe mâna nugarilor dar după o metodă nouă (aici o “dăm puţin la întors, după cireş”, cum se spune)

C: Mamă, ce coordonate are…Noi n-o să ajungem niciodată până acolo (!). Sunt chiar pe banchiză…

M1: (pescuieşte de zor)  Stavrid…stavrid…ulei…petrol…stavrid…balenă…crap…(ţipă) Crap, căpitane !!!

C: Crapă !

M2: Căpitane, am prins trei peşti în două zile, nu trimitem o telegramă (! obicei comunist) să ne trimită sare, că se strică..

M1: (adulmecând prin aer) Cred că se strică…vremea (!) Căpitane, vine furtuna !!!(!, cu 2 ani inaintea Revoluţiei)

(aici se introducea la volum maxim, brusc, un pasaj din ACDC- “Highway to Hell” , se arunca o chitară din culise, se făcea playback pe melodie, la final se distrugea chitara…)

C: (cu o voce calmă, ca şi cum nimic nu s-ar fi intâmplat, spre M1) : Unde ai citit aşa ceva ?

M1: N-am citit…

C: Atunci nu vine…

M1: N-am citit dar se aude…Vine de la munte, peste cinci minute (ameninţător, noi bănuiam ca Revoluţia va veni dinspre Braşov)

M2: (alienat de tot) Şi profesorul îşi ţinea în continuare cursul, şi profesorul îşi ţinea în continuare cursul…

-(va urma)-

COPIII CĂPITANULUI DE SUB PODUL GRANT (II)

Vă povesteam că primul mare succes naţional al grupului GEOF a venit de  la Timişoara, cu prilejul fazei finale a Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţesti, 1986. Mulţi dintre participanţii la acel eveniment aveau să dobândească notorietate, după 1989,  în domeniul profesional  pentru care se pregăteau sau în cel cultural. Să consemnăm la întâmplare câteva nume : Uscat & Trofin + “Rabă” Racz (“BUM”- Politehnica Cluj), Ioan Gyuri Pascu -(“MSA”- Fac.Litere Cluj), Brigada ASE (regia Fiţi Arieşanu, cu doi viitori miniştri în componenţă: Alin Burcea şi Ovidiu Grecea), “8+1 fără cârmaci” ( Politehnica Iaşi-CH, lideri ai vieţii culturale ieşene din prezent) , Brigada Drept- Universitatea din Bucureşti (alcătuită din juriştii de înaltă probitate morală de astăzi, regia : Gelu Colceag, Teatrul Naţional Bucureşti), grupul GEOF ( cu “marinarul nebun” Viorel Gaiţă în componenţă, cel care avea să fie răpit de “interlopi”, în direct, într-o emisiune televizată  a anului 2009, din faţa preşedintelui Emil Constantinescu). S-au închegat atunci prietenii durabile, s-au depus jurăminte de credinţă în vederea continuării luptei, cu mijloacele noastre,  specifice, pentru atingerea scopului comun: dobândirea  libertăţii depline, neîngrădite, spre care tânjeam cu toţii în acele vremuri grele . (în foto, pagina a doua a documentului original)

………….

M2 : Căpitane, mai avem mult de tras la rame ?

M1 : Căpitane, mai avem mult de tras ? (!)

C : (iluzia de transă)  Căpitane, mai avem mult ? (işi ia seama)…Aoleu !De câte ori să vă spun, să nu mai vâsliţi toţi pe aceeaşi parte (!), că ne invârtim în cerc !? (!)

M1 : Păi, tribordul e putred, căpitane ! ( imperialismul, dreapta politicii, aşa cum ne învăţa doctrina comunistă !)

M2 : Căpitane, mi-e foame. Nu mâncăm ? (interogativ)

M1 :  Căpitane, ne  e  foame. Nu mâncăm. (afirmativ). Nu mâncăm şi noi ceva, că am făcut ceva (pauză) drum. Ar trebui să ne mai tragem şi noi (pauză) sufletul…

C : Trăgeţi-vă sufletul între voi şi nu vă opriţi .(aici se râdea en-gros, voi ştiti de  ce)

M2 : Dar nu mâncăm ?

C : Azi ?Păi, unde te crezi tu ,marinare, azi ? În cantină ?Să mănânci odată (adică, odată, hă, hă, hă, demult) şi să te saturi de trei ori pe zi ?

M2 : Căpitane, eu nu mai pot. Ies la pescuit.

C : Păi, câţi ani ai ?

M2 : Păi, câţi îmi dai ?

C : De la opt la zece (! programul TV de atunci).Pescuitul este interzis de la opt la zece. Avem alt program(!)

M1 : Căpitane, mă uit la tine şi îmi amintesc de mama, şi ei îi plăceau peştii (aproape plângând). Aducea în fiecare zi unul, mereu acelaşi. A doua zi îl ducea înapoi. Noi nu-l înghiţeam. Dar ei îi plăceau atât de mult reclamele. Lucra cu GRANT, pe GIULEŞTI…

M2 : ( incepe un rol de compoziţie, se alienează treptat, devine incoerent în expunere, crescendo) Ce-or fi făcând ceilalţi la şcoală ?Acum, oare, mai lipsesc sau se chinuie să înveţe ?

M1: Şi profesorii, ce meserie grea au !

M2 : (din ce în ce mai incoerent în gesturi şi privire, aproape recitativ)…Să vii dimineaţa în zori, când se lasă seara, la şcoală, să te uuuurci la catedră, să te uuuiţi zâmbitor spre sala de curs. Şi sala de curs să se uite…spre tine. Iar într-un colţ, acolo, FEMEIA… de servici, măturînd resturile. Ici- colo câte un student dormind. (hotărât, vendicativ, arată cu degetul). Iar dintre ăştia sunt şi câţiva care nu duc cărţile la bibliotecă. Am şi o listă...(aluzie clarà la şefa cenzurii, secretara de partid pe CU, tov. Clătici !)

C : Ce obicei….

M2: ( continuind discursul în transă)…Dar şi profesorii. Uneori cereau şi condica…

C: Ce obicei….

M2: Nu era nimeni prezent…

C: De obicei .

-Va urma-

P.S.  Facem apel la cei care deţin înregistrări video-audio cu grupul GEOF, să ne contacteze. Cu ocazia postării următoarelor episoade, vor fi publicate  fotografii-document, descoperite recent în arhive.

COPIII CĂPITANULUI DE SUB PODUL GRANT (I)

(cuvânt înainte). Începem astăzi să publicăm, în premieră pentru mass-media din România, textul de grup satiric considerat, pentru această specie, “capodopera creaţiei ultimilor ani ai epocii “de aur”. Acest scenariu a apărut după imensul succes al grupului GEOF, al Universităţii din Bucureşti, de la faza finală a Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti, Timişoara, 1986.(cu textul :”Să nu ne scape nimeni !”). Într-o şedinţă ad-hoc de la inceputul anului 1987, ni se  atrăgea serios atenţia, de către tov.Clătici, secretara de partid pe centru universitar, că ar trebui să abordăm în scenariile noastre o tematică mai apropiată spiritului studenţesc. Ni s-au dat şi indicaţii clare: studenţii chiulesc de la cursuri şi, mai rău, obişnuiesc să nu returneze la timp cărţile împrumutate din biblioteci !. Aşa a apărut pe lume :“Copiii căpitanului de sub podul Grant“. Acest text are o anumită conotaţie, atunci când este citit ca o lectură oarecare. În acelaşi timp, exista o interpretare pentru depăşirea cenzurii cu vizionări în cerc restrâns şi o alta pentru apariţiile în public. În aceste din urmă cazuri, textul are cu totul alt mesaj. Mijloacele scenice se diversificaseră foarte mult, prestaţia actoricească era aproape perfectă, astfel încât orice inflexiune în plus a vocii dădea un sens diferit dialogului. Vom folosi adnotările şi indicaţiile de regie originale. Semnul (!) va fi folosit în locurile în care apar cel puţin două înţelesuri ale cuvântului, frazei precedente. Aici, de regulă, interpretarea era întreruptă de aplauze la scenă deschisă. Este momentul să aducem, chiar şi după atâţia ani, mulţumirile noastre d-lui prof. Emil Constantinescu (cel care ne aviza, de formă, textul la nivel de facultate). Dorim să aducem un omagiu şi d-lui prof. Antonie Iorgovan (Dumnezeu să-l ierte !), cel care “răspundea” de noi la nivel de Universitate. În fotografie, prima pagină a documentului original (vezi şi postările anterioare pe această temă). Desigur, vă veţi întreba de ce apare atât de târziu acest document. Sunt două motive, şi numai două. 1.Am reuşit cu greu să ne reunim în formula de trei a grupului. În fapt,numai o dată în ultimii 20 de ani. 2.Există, încă, chiar dacă pare greu de crezut, acea temere specifică celor care scriu în notă umoristică, de a nu li se “fura” poantele ori ideile  din creaţiile proprii.  Drept pentru care hotărâsem în 1989, când ni s–a interzis apariţia în public sub formula GEOF, să nu mai publicăm niciodată, nicăieri, acest scenariu, orice s-ar întâmpla. Toate exemplarele de lucru au rămas la mine. Se pare că s-au întâmplat, între timp, lucruri care ne-au depăşit puterea de înţelegere.

(zgomot de valuri, sirene de vapor, un pescăruş, următorul pasaj este înregistrat pe bandă, scena este goală) :“Căutarea noastră a început la dana de acostare pentru că e uşor de acostat cam mult dar barem stim că nu ne foloseşte la nimic şi scade văzând cu ochii nu e bine că am ajuns aici. Dintre sute de catarge apar trei puncte. Câte oare se vor sparge ?Punctele cresc. De fapt, noi suntem. Bine. Acum v-aţi liniştit ?Că noi nu am reuşit…”(cuvintele sună voit  lipsite de sens, agramatismul este intenţionat, pentru a nu se desluşi esenţa)

(apare în scenă echipajul “vâslind”, primul este marinarul 1 , intră şi marinarul nr.2 care are un ochi de pirat, acoperit; ultimul apare “căpitanul” care vâsleşte puţin derutat; când întoarce faţa către public, se observă că are ambii ochi “de pirat”, acoperiţi}

M1- Căpitane ! Oare facem bine că fugim(!) de la şcoală ?

C- Nu, dar ce m-ai întrebat ?

M1- Dacă facem bine că fugim de la şcoală…

C- Unde vezi tu că fugim ?Ne retragem atât tactic cât şi strategic cu faţa la ea. Ne ajunge (!) şi nouă. Ce tot atâtea cursuri, seminarii, şedin….şedin…..şedin….(i se impotmoleşte “vâsla”)

M2- Ţee, ţe ţi ţ-a întâmplat Căpiţane ?

M1- Ne ducem în larg. Acolo nu ne mai găseşte nici nimeni (!)

M2- Daa, e mult mai bine să stai pe mare decât să stai aşa, pe uscat…(!)

C- Uscat ? Unde e uscatul ? (privind prin lunetă, deşi are ochii acoperiţi)

M1- Aici sunt Căpitane, ai treabă cu mine ?

M2- Căpitane, şi dacă ne răzgândim ?Dacă ni se face un dor nebun de şcoală ?Cum mai găsim drumul înapoi ? Nu avem niciun indicator. Nici tu metiloranj, nici tu turnesol…

C- Fii făra grijă. Nu am ridicat ancora din port. Ne orientăm după lanţ (!). Ne trage el (!) singur înapoi. Atenţie ! Mă, nu cumva să schimbaţi direcţia…(!)

M1- Şi unde o să ajungem aşa, tot vâslind cu spatele ? (!) Nu vedem unde înaintăm (!)

M2– (arătând către ochiul “de pirat”) Nu ştiu. Eu, uite, din cauza ochiului (! semnul PNŢ) nu am nicio perspectivă. Să-l întrebăm pe Căpitan….Căpitaneeee, unde ar trebui să ajungem ? (!)

C- (cu faţa către public, arătând spre ochii săi de pirat). Nu ştiu. Eu nu văd nimic ! (!)

M1, M2 – (sar brusc în picioare, scandează ca la congres, sacadat, în cor) Nu-i nimic. Noi mergem după tinee ! (!)

(căpitanul îşi dă jos “ochii de pirat”)

M1- Căpitanee, luăm apă! A crăpat coca !

C- Coca Cozma sau Coca Cola ? Păi, nu ţi-am spus să iei una nouă din magazin ?

M2- Atât am găsit, căpitane. Nu aveau decât iahturi. Dar astea se dădeau numai cu elicoptere. Şi am casa plină (!)

M1- Căpitanee !

C- Ce mai  e, marinare ?

M2- Nimic. Mai fac din când în când apelul…(!)

-Va urma-

30.11.1987. Istoria unui document. O fotografie unică. Grupul GEOF, al Universităţii din Bucureşti, într-un spectacol la Iaşi

Grupul GEOF, Iasi, 30.11.1987

——Dezvăluiri şi documente senzaţionale, expuse în premieră absolută, la 20 de ani de la Revoluţia Română—–

Grupul GEOF : (Adrian Gologan, Viorel Gaiţă, Petruş Brânzea)– un grup “consonantic oftator”…

Pe atunci, niciunul dintre noi nu ştia că vom intra, peste ani, în cărţile de istorie, şi că activitatea noastră va deveni obiect de studiu (vezi şi articolul anterior). Nu ne riscam carierele şi chiar vieţile, uneori, pentru astfel de vanităţi. Scopul nostru era mult mai concret, doream să creem o stare de spirit a momentului, în clipele acelea, în care simţeai că opresiunea te copleşeşte . La câteva zile după revolta muncitorilor din Braşov, am participat la un spectacol în Iaşi, la Casa de Cultură a Studenţilor, într-o sală arhiplină, cu ocazia triunghiularului marilor centre universitare. Iaşiul era, la ora aceea , un oraş cufundat în întuneric. În casele oamenilor şi în căminele studenţeşti frigul era pătrunzător. Evoluţia grupului, pe un text în “două chei”, cu o interpretare ce urmărea depăşirea cenzurii şi alta in faţa publicului, a fost entuziasmantă pentru audienţa care nu mai auzise de cei trei băieţi puşi la index în urma a 4 ani de evoluţii “îngrijorătoare” pentru potentaţii comunişti ai vremii.

În orice deplasare prin ţară, fie că era vorba despre un concurs, o tabără la Costineşti, Predeal, Izvorul Mureşului sau Slănic, ori o apariţie la vreun bal al bobocilor, “umbrele” sârguincioase ale activiştilor ne însoţeau îndeaproape. Aici şi acum este momentul sà facem o mărturisire. Probabil că am fi fost lichidaţi din timp prin exmatriculare, sau mai rău, fără scrupule, dacă nu am fi avut şi noi un înger păzitor, în măsura puterilor sale destul de limitate. Este vorba despre Marius Ţârlea, preşedinte UASC pe Universitate. Acesta era căsătorit cu fiica lui Ion Ceauşescu, fratele dictatorului, o tipă admirabilă ca prezenţă şi spirit. Este notorie întâmplarea în care, participând la un Revelion în “6 Martie”, secretarul general al UTC, tov. Ani Matei, ne-a ameninţat că vom fi daţi afară din facultate în 24 de ore, drept pentru care Marius i-a pus sticla de whisky în buzunar şi l-a evacuat în noapte, cu riscurile de rigoare. Cred că tov. Ani Matei, aciuat între timp in deal, la Academia Militară, regretă şi acum vorbele spuse la beţie…

Chiar şi la acest spectacol, din cadrul trunghiularului ieşean, am fost supervizaţi de o “umbră”, tov. Ursache Mircea, din conducerea UASCR (între timp: fost presedinte AVAS, în prezent: în conducerea fondului Proprietatea). Ni s-a atras serios atenţia să nu ne încheiem evoluţia cu scena în care Adrian se chiunia să scoată un cui din tavan, urmată de replicile :

–Hai, sântem pe final, ce se întâmplă acolo, nu ai reuşit să îl scoţi ?

–Nu, dar mai are puţin şi cade el singur….

Cu câteva minute înainte de a intra în spectacol, fusese pălmuit un coleg din anul I, Marius Bălăşoiu, care avea să devină, peste câţiva ani, primul preşedinte neangajat politic al Ligii Libere a Studenţilor din Universitatea Bucureşti, urmându-l în funcţie pe vestitul Marian Munteanu şi reuşind să ţină cu eroism piept furiei minerilor. Sub ochii noştri a fost lovit şi ameninţat de tov. Ursache pentru că îndrăznise să cânte o melodie pe versurile lui Adrian Păunescu (un proscris, pe atunci). Versurile erau aproximativ acestea : “Dimineaţa la 7, la coadă la lapte, pe când în piaţă latră un câine,/Bună vecine, bună vecine, la coadă la lapte ?/ Este ora şapte iar în piată latră un câine…”. (vezi foto 2, primul din stânga, Marius Bălăşoiu, acelaşi spectacol)…

…Am hotărât rapid să schimbăm textul , pentru că mai aveam o variantă care trecuse de cenzură. Fotografia nr. 1 este luată pe ultimele replici. Ideea scenariului era preocuparea noastră pentru realizarea textului pe baza unor tematici “liber- impuse”. În sfârşit, ajunsesem şi la profesori.

-(Petrică) : Dar şi profesorii…

-(Adrian) : Nu se îndreaptă , chiar nu se îndreaptă… ( încercând să îndrepte cu mâna dunga pantalonilor )

– (Petrică) : Gata, haideţi să trecem la text, dar să avem grijă să nu ne scape nimeni…

-(Viorel) : (punându-şi plasa cu zăbrele pe piept ca şi cum ar proba-o) : Da, cred că nu ne mai scapă nimeni….

Am ieşit şi nu am mai apărut la bis. Minute în şir s-a scandat pentru revenirea noastră pe scenă . Degeaba, plecasem demult , orbecăind prin întuneric, spre căminul din Copou unde eram cazaţi…

(foto 2- grupul de balalaici al facultăţii : Marius Bălăşoiu, Ciprian Mârzac, Cristian Grădinaru)

P.S. Următoarea postare va conţine un alt document senzaţional: ultimul text în două chei al grupului GEOF, :“Copiii căpitanului de sub podul Grant”, in varianta 1988, care a trecut de cenzura tov. Clătici, secretara de partid pe centru universitar. Aceasta, realizând gafa celebră pe care a făcut-o, ne-a tras cortina, chiar pe scenă fiind, ordonând interzicerea noastră definitivă, profitând şi de delimitarea îngerilor păzitori care pluteau în alte sfere. Cu toate acestea, timpul nu mai avea ràbdare. Dulcea pasăre a libertăţii îşi căuta sălaş şi pe meleagurile mioritice. Atunci, cu puţin timp înainte de furtuna Revoluţiei ce avea să vină, s-a produs ultima apariţie în public a celor “trei tineri, cu feţe voit inexpresive, membri ai grupului consonantic oftator” (conform unei cronici anterevoluţionare), a căror activitate “artistică” a intrat zilele acestea în atenţia Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

P.P.S. Astazi, 22.12.2009, tov. Ursache Mircea si-a anuntat retragerea din conducerea Fondului Proprietatea.