Viaţă de suporter. De la găleata cu apă la Internet

Portretul robot

(reluare)

Am extras pentru voi, din Monitorul Sportiv partea I, descrierea oficială a noului suporter român. Cine este el şi cum arată? Iată-l >>>

<<<…Este acel om fost agitat, acum liniştit, cu reacţii întârziate, sumar îmbrăcat (pentru a nu ascunde prea multe pe dedesubt), cu faţa proaspăt bărbierită, cu părul aproape ciufulit, cu semne particulare la limita legii, dus la biserică, molcolm, care poate înfrunta ploaia şi grindina fără umbrela contondentă, fost fumător, acum lăsat fără brichetă şi, mai ales, vorbitor în şoaptă, rar, dar nu la telefon, pentru că nu are voie .

Legiuitorul, întors prematur din vacanţe,  s-a gândit şi la confortul psihic al suporterului nostru. Pe perioada participării acestuia la evenimentul sportiv, problemele familiei vor fi lăsate (în) baltă, la intrare, odată cu sticla de suc, cafea in ‘matrafox‘ sau apă în vodcă. Adio nevastă, mamă, soacră, casă!. EL este la MECI. În acest sens, numai pe durata competiţiei, se poate încheia asigurare obligatorie a locuinţei, la poarta stadionului, pentru risc de incendiu, scandal soacră acasă, spart geam copil, furat oglindă merţan, suferinţă sete a la concert Rolling Stones şi alte nenorociri provocate de adunările ad-hoc.

Cu toate acestea sau tocmai de aceea, EL, bravul nostru suporter, are voie cu lumânare fără feştilă în căptuşeală dar nu are cu ce să o aprindă. V-am mai spus în art.1,  paragraful 2,  că nu are voie cu brichetă. Chiar dacă ar fi avut voie, e corp delict şi face  fum . Nu are voie, însă, cu fum. Dacă înainte de a ajunge la stadion, microbistul a căzut în canalizarea din faţa casei, adio meci!. Interzis cu cârje sau bastoane. Poate să stea în parcare, dacă vrea, şi să asculte la difuzor scorul până se face bine . ..

Ajuns în sfârşit şi întâmplător în tribună, trebuie să ştie că aşa cum priveşte el meciul şi camera de supraveghere îl priveşte pe el. Astfel, este musai să fie cuviincios cu aceasta pentru că îl vede o ţară întreagă şi Jandarmeria pe Internet.  De  aceea,  prietenul  nostru  nu poate purta glugă pentru că nu i se mai vede. Faţa. Şi părul ciufulit. Se poate îmbrăca în roşu şi albastru sau roşu şi vişiniu, ca să se ştie ce obiceiuri are. Pentru identificare uşoară se vor purta tricouri cu reclame cuviincioase, gen : “Zuzu-zuzu ” sau ” I’m Ben-Gossu din Giuleşti “. E suficient. Te găsesc ei…

EL are si drepturi. I se permite, de exemplu,  să ridice glasul la intonarea imnului de stat şi când este întrebat de jandarm sau procurorul de la stadion cum îl cheamă şi de ce a sărit în picioare aplaudând ca zurliul. Şi pe cine a aplaudat. De aceea, suporterul de fotbal mai este asimilat şi cu acel cetăţean onest,  căzut în idolatrie faţă de mai marii FRF,  care nu citeşte stenograme şi nu zice niciodată, nici măcar în sinea dânsului : ”Mai bine stau acasă şi urlu precum câinii din Giurgiu decât să mă doară capul de atâta linişte pe stadion !”.  Poate să zică doar :  “Trăiască Liga care te-a făcut, Mitică!”.  Dar să nu ţină degetele încrucişate în buzunar.

EL, un om ca şi noi, este “Omul ” ciudat care îşi îngroapă, cu privirea specifică evadatului dat în urmărire generală, speriat şi hăituit, trist şi disperat, ultimile monede de 5 lei  la rădăcina măceşului de la intrarea în stadion …Acesta este EL, noul vieţuitor al arenelor sportive , “homo habilis al fotbalului”, o subspecie a blândului plătitor de impozite şi bilete la peluză. Pe scurt, acesta este noul suporter conform legii sau, mă rog, conform Mitică …

.
Mă  scuzaţi,  trebuie  să  închei  textul   şi   să  plec  la  meci.  Ma  duc  să  beau  o  găleată  de  apă,  înainte,  şi  să-mi pun  lumânarea  în  căptuşeală. Pa!  Mă  vedeţi  pe  Internet!

 

Domnia lui 1%

Spectacolul decaderii este in direct. Prin intermediul massmedia ni se infatiseaza raul pervers care  sta cuibarit in adancul fiintei noastre. Manipularea  in numele grupului de interese sau doar pentru salvarea unei imagini sterse a invins onestele politici editoriale.  Stirile de prima pagina sunt croite din cuvinte mari care descriu fapte si atitudini reprobabile. Se cer executii in piata publica, formatorul de opinie comenteaza partinic rafuielile care au loc in fata natiunii.

Scopul scuza mijloacele. EL are condeiul, microfonul ii aprtine tot Lui. Cititorii sau telespectatorii  trebuie sa isi reflecteze in atitudini sfaturile date de El. Daca ai gresit, iti ceri scuze, asa am invatat de la parinti inainte de a cunoaste alfabetul. Nu stiam pe atunci valoarea banului si la ce este bun. Abia mai apoi am aflat ca se pot cumpara suflete, se  cioplesc chiar si constiinte cu ajutorul banilor. Cum? Prin intermediul cuvintelor potrivite. Potrivite la comanda,  iata cum.

Pe coperta frumos colorata ori in prime-time la televiziune apare o stire falsa. Sa zicem : “Din surse care doresc sa isi pastreze anonimatul aflam ca presedintele este in spatele arestarii lui X, a vanzarii terenului Y, ba chiar si a cutremurului  Z care cica sta sa vina”. Fals, li se transmite formatorilor de opinie prin intermediul internetului, SMS-ului cu plata ori a panoului din Piata Mare. Fals? Nu face nimic. Reactionam corespunzator si introducem expresiile lamuritoare. Imediat, cuvintele mestesugite isi fac aparitia in locul scuzelor. La nevoie, se da si o dezmintire citita pe repede inainte sau publicata pe verso. In ultima instanta, se lanseaza spre lume si colectia de lamentari : “Ce vreti? Se poate intampla. De-aia suntem gazetari, sa mai gresim…”.

Daca ai gresit, sa iti ceri scuze. Astfel invatam inainte de a cunoaste alfabetul. Este in stare de asa ceva jurnalistul cu staif sau vina apartine intregii redactii? Exista un guru fara chip in spatele acestor “greseli” prea adesea considerate admisibile ?Cine a platit si, mai ales, cine plateste pentru stirea falsa aruncata in popor? Suntem informati ca nimeni, deocamdata. Aceste intamplari nefericite, desigur, fac parte din bucataria interna, ni se spune. Asta e. Tu, cetateanule cu drepturi intangibile, schimba ziarul daca nu iti convine. Telecomanda este in mana ta. Treci pe cancan-uri, ia contact cu “Animal Planet”  ori urmareste evolutia campionatului intern de fotbal.

Dar cititorul, mintit de prea multe ori, cu sau fara vreun scop anume, rabufneste: “Voi nu sunteti o gazeta de perete din statia Timpuri Noi si nici un post de televiziune specializat in vanzari “door to door”.  Pe voi va urmareste multa lume. Care, la un moment dat, ar putea fi manipulata de informatiile false. De aceea se intampla atatea lucruri inexplicabile  in jurul nostru. Am dori sa stim adevarul, se poate ?…”

Promovarea dezinformarii intamplatoare sau nu, a prostului gust, a anchetelor cu iz criminalistic aducatoare de rating urat mirositor, a violentei verbale si fizice, ridicarea kitch-ului la rang de arta si a minciunii la rang de adevar se constituie in tot atatea greutati care trag spre abisuri societatea de azi. Ai gresit, o tara intreaga arunca cu pietre asupra ta  iar tu, cocotat pe tribuna in spatele careia colcaie sufleurii de ocazie, in loc sa iti ceri scuze pentru ca asa ai invatat inainte de a sti sa scrii, iei piatra si o arunci inapoi in multime. In cei 99%.

Thriller cu portocale murate in apa de ploaie

Atentie, la Constanta au avut loc fenomene in cod portocaliu ! Inainte si in timp

ce rula filmul meciului cu Olanda. Daca pe noi, romanii, nu ne mai mira nimic,

olandezii sunt socati. Nu au mai vazut asa ceva de la “Apocalipsa acum”, cu Marlon

Brando. In filmul cu romani, actorii principali au fost : Goian, Codrea, Tamas, Rat,

Mutu si ceilalti. Nimeni nu a avut rol secundar. In prima repriza, ai nostri au fost

tari pe pozitie. Vantul din spate nu ne-a urnit din aparare. Posesia a fost in favoarea

olandezilor, ocaziile le-au apartinut tot lor. In repriza a doua, in min.72, Codrea

trimite mingea din centrul careului spre vinclul “portocalei mecanice”, punandu-l

impotriva vointei olandezilor dar si a vantului, in pozitie de gol, pe Goian. Pe acelasi

Goian, aducatorul de bucurii autumnale in fotbalul romanesc. Ne mai face un cadou

si e…1-0 !In min 93, pelicula a fost pe punctul de a se rupe in favoarea adversarilor

dar nu a fost sa fie. Bara a tinut cu noi. Arbitrul nu are nimic impotriva… Acesta este

alt film. Olandezii nu mai respecta scenariul horror cu gol in ultimul minut. Ziaristii si

turistii din tara lalelelor vor spune si copiilor ce au vazut si patimit in timpul filmului.

Au aflat ,de pilda, cum se pun la murat, mai ales toamna : castravetii ,gogonelele si

mai nou…portocalele. Cu apa de ploaie ,in iarba, pe vant, noaptea. Au observat,uluiti ,

cum se poate inunda un oras de la malul marii in cateva minute, fara sa fie de vina

vreun tsunami (nici la ei ,intr-o tara aflata sub nivelul marii, nu se intampla asa

ceva); cum se traseaza liniile terenului cu matura si galeata-moda FRF, toamna

2007;  cum te poti accidenta pe banca de rezerve, trezindu-te cu copertina in cap ;

cum au intrat suporterii romani si cei olandezi pe aceeasi poarta. Pentru a ajunge

la cabine,  jucatorii intra direct in pamant. Si nu de rusine. Una peste alta, filmul a

avut happy-end. Dar nu pentru ei .Romanii ,ca in atatea cazuri ,au castigat meciul

impotriva favoritilor. Chiar si impotriva vantului. Acel vant potrivnic dar si divin

din partea a doua. Intr-un final, codul oranj s-a ridicat. Olandezii au preluat o

noua reteta culinara cu gust imuabil acru, pe baza de portocale. Si au mai invatat

ceva: ca totul e vanare de vant. Si apa de ploaie.