Om de aur cu gât strâmb

Pur şi simplu din întâmplare. Acum câteva minute, răsfoind social media, am dat peste acest om de aur. La judecata de apoi, toţi vom fi întrebaţi ce am produs la viaţa noastră. Ăsta este cetăţeanul universal care a produs fericire. Pentru alţii. “-Bine, treci pe lângă cazanul cu smoală, ieşi in spatele curţii şi vezi că acolo e cazanul de whisky! Să le pui în pahare la toţi ăia de acolo, să fie fericiţi!”. Wow, ce meserie pe lumea cealaltă pentru Mr..Bean! Turnător. De pahare. La Taverna Raiului din fundul Iadului. Mersi, şefu!

Trebuia să vă puneţi nişte ventuze, mister! Apropo. Bean îmi aduce aminte de o întâmplare dintr-o călătorie în Neos Marmaras, Grecia, acum vreo 20 de ani. Era duminică. Am văzut o bancă identică cu cea din poză, Cănd m-am uitat mai bine, am realizat că banca era pusă exact în faţa “National Bank of Greece”. Vizionaţi poza la mine în arhivă.

M-am aşezat repede pe bancă, am rugat-o pe nevastă-mea să imi facă o poză cu mine stând pe bancă in faţa băncii. De emoţie pentru reuşita actului artistic, începusem să urlu aproape: “Vezi să prinzi şi firma, să nu îmi tai picioarele, mai la dreapta, să se vadă totul sus, vezi că te calcă maşina, mai în faţă, aşa, acum, apasă!”. Mă rog, detalii tehnice.

Mie mi se părea că nu e nimeni pe stradă. La un moment dat, mă uit în stănga mea. În faţa intrării băncii de bani stătea un poliţist grec care se uita la noi, aproape ca la nişte ciudaţi buni de reclamat la ospiciu. Eu am cam îngheţat. Am simţit o durere cu junghi în ceafă de nu mai puteam să mişc din cap. Înlemnisem din cauze inoportune, exact ca mister Bean în poza de mai sus. Am bâiguit ceva, acolo, în greaca nouă “Kirie astinomiko, mas aresi poli na vgazume fotografies!”. Adică, ceva precum că tare ne mai place să ne tragem în poză.

Si a început sa rădă. Astinomikosul, poliţistul. Norocul meu. Pentru că exact lângă bancă, şi aia dar şi cealaltă, după colţ, era o secţie de poliţie. M-am ridicat de pe bancă, am trecut pe lângă dom’şef, cu gâtul tot strâmb şi l-am salutat “Me sinhorite, adio sas!”. Am uitat că aveam şi geanta nevesti-mii plus plasa de cumpărături cu mine. Cu geanta de damă, plasa plină şi gătul strâmb, am defilat vreo 200 de m, ca la onorul gărzii. Poliţistul uluit, ca în filmele cu Chaplin, a rămas aşa, cu mâinile la spate, petrecăndu-ne cu privirea până când, nu ştiu pănă când. Pănă s-a deschis banca din spatele băncii, cred.

Va urma_______”O noapte friguroasă” de Ioan Luca şi alţii

O noapte friguroasă (în curănd)

B r e a k i n g_.n e w s! B r e a k i n g_n e w s!

La cererea publicului larg, blogul lui <<<nastyb0y>>> se va relansa cu ocazia premierei piesei de teatru „O noapte friguroasă” de…Ioan Luca şi alţii. Piesa în două acte şi un tablou cu ţurţuri, la care siguranţele nu sar niciodată, va beneficia de o montare fastuoasă, cu certificat de urbanism şi autorizaţie de foc obţinută pe pile. În rolurile principale: Big Boss BB – spaima repartitoarelor din sectorul 4, Dodo – nume de cod, binecunoscutul Dorel, în rolul lui Nicuşor – Dan, guest star: preşedintele ales Hakuna Matata (happy life -cool de tot, sub 0 grade), dispărutul fără vină – Iohannis. Şi alţii, şi alţii, ceva mai dezgheţaţi.

Acţiunea se petrece într-un apartament obscur de la marginea Bucureştiului, cu vedere la Delta Văcăreşti, cu ţânţari arctici mutanţi şi mirosuri cadaverice de canal grande din plin. Bibi (Big Boss), Mamitzik şi tânărul pensionar special Dodo, fost operator de izoletă şi pompier pe tulumbă (nicio legătură aparentă cu autorizaţia de foc), într-o seară friguroasă, pe timp de ciclon şi reţea de apă caldă defectă, caută soluţii de încălzire a atmosferei siberiene. Nimic nu mai e cum a fost, unde-s focurile de altădată?, până şi IOR-ul nu mai arde, s-a stins demult. Crevedia e doar o amintire tristă, nici Arafat nu mai ştie pe unde a pus-o (în actualizare)..

Vom reveni!

Bravo, halal stil!

Eşti propus rău

Rar ţi-a fost dat să auzi aşa ceva. Dacă unii se întrebau cum se alimentează limba română, prin ce laboratoare se fabrică noile cuvinte şi expresii, acum veţi afla, în sfârşit. Emisiunea respectivă lansează zilnic noi şi noi perle demne de o gramatică exhaustivă a limbii strămoşeşti. Aşadar, atenţie la cum folosiţi termenii următori, ca să nu fiţi luaţi de necalificaţi.

“Hăiseală” – mod de a purta hainele tip de bogdaproste cu mâneci până la pământ, cu dosul în faţă ori aruncate pe un umâr

“Bravo, eşti propusă!” – formulă de apreciere, în sensul că „eşti mai mult dezbrăcată decât goală, dar, oricum,  nu îţi şade bine cu ţoale prea multe pe tine”

“Regina regească” –  prezentatoare de ocazie, îmbrăcată pe banii emisiunii, care poate pune la punct pe oricine: concurente, juraţi, chiar şi pe Iulia Albu, cu tot cu găinuşa de companie

“Naşa bogătaşa” – concurentă îmbrăcată (dezbrăcată sau, mă rog,  propusă) ca la o nuntă manelizată la maximum, cu jerseul strâns pe corp, şunci, ciorapi tip nylon cu dungă, paiete şi paieţele, steluţe în pâr şi ruj pe obraz, gene false şi guler natural de iepure din câmp pe post de vulpe de Patagonia de munte, geantă din crocodil de Agricola, pălărie cu pene de cucuvea şi cadou cu răpirea din serai, cu dedicaţie „Of, viaţa mea” mai spre dimineaţă, la potroace

“Proces de babificare” – modul în care vestimentaţia concurentelor poate evolua de la cerceii vânduţi de Iulia Albu asortaţi la un decolteu în formă de dublu W, cu mâneca desprinsă din umăr, până la ultima „tendinţă Botezatu” în care se dă iama prin lada de zestre a bunicii din pod. Opus tendinţei de “modă modernă” lansată de Raluca Bădulescu

“A fi fiartă pe stil” – A purta tot ce este în trend, dar cu amprentă proprie, să se vadă din avion. Dacă se poartă mâneci lungi, dumneata trebuie să ştergi cu manşetele pe jos (vezi şi “hăiseală”, nota aut.), dacă sunt la modă pantofii stiletto  cu toc cui, e musai să te caţeri pe picioroange, iar dacă sunt la modă ciucurii la jacheta matlasată, e cool să te îmbraci cu plapuma de zestre

Dar, probabil, diminutivele inventate în vestita emisiune aduc cel mai important aport lingvistic. Astfel, concurentele sunt fie „supy” (mutră acră, ca-n viaţa de zi cu zi) sau, mai degrabă, „răuţe” (cam blestemăcioase, adică). Asemănările cu personaje animaliere, însă, fac deliciul limbii materne. În funcţie de imaginaţia preopinentului creator de modă şi cuvintele alese, din platou, poţi fi: „pisică de catifea” (precum Maurice Munteanu, ditamai motanul încălţat, de altfel), veveriţă, vrăbiuţă, răţuşcă mică (de fapt, femeie măritată, cu copii acasă şi botox la buze), „ursa Mădă” (un fel de animal de pluş cu sex incert, fără coadă, asociat imaginativ cu soţia ursului) şi aşa mai departe.

Încheiem aici scurta culegere de termeni ultramoderni legaţi de modul românului de a se purta în societatea de consum actuală. Dacă nu vei folosi termenii de mai sus, în curând nu te va mai înţelege nimeni. Poţi să îţi iei lumea în cap. Dar, dacă vei vorbi cu ştaif, te vei îmbrăca (propune) ca la emisiunea de mai sus, cu stil, poţi sâ ajungi chiar şi preşedinte. (emisiune în actualizare )- face parte din volumul recent lansat “Cronica după Ureche, anii 20 21”, ultima parte a trilogiei.

Sezonul estival 2021

sursa foto: Social Media Solutions

Vaccin fără artificii

Am crezut toată viața că merit mai mult. Când am auzit că voi fi printre primii cetățeni ai României care vor fi vaccinați anti Covid 19, mi-am anunțat toate rudele și prietenii. Mă gândeam că mi se va întinde covorul roșu, ca la Cannes, vor fi artificii, mi se vor lua interviuri și voi fi urcat pe podiumul de premiere, ca un salvator al națiunii ce trebuia să fie arătat poporului în toată splendoarea bicepsului atrofiat.

Ultima dată, am luat premiul I cu felicitări (la vaccinare)

Așteptam de-o viață acest moment. În urmă cu 41 de ani, eram in armată și am fugit în porumb când am văzut cât de mari erau acele de seringă anti holera acelor vremuri. Mă gândeam că voi fi executat rapid pentru că obișnuiam să urmăresc noaptea TV Belgrad pe releul de la Vrşeţ, canal UIF 38.

Aiurea…Nimic fastuos nu avea să se întâmple (cu mine). A venit unitatea mobilă de Ro Vaccinare și ne-a luat la împuns pe toți de față, la rând, cu triaj rapid, afişând, în bloc compact şi toţi pentru unul ca mine, o aparenţă de perpetuă corvoadă. Injecțiile se succedau în ritm de mers molcolm, precum al unui dric popular, ideal pentru ultimul drum al celor din clasa de jos. Niciun festivism, nimic. Păcat, mare păcat. Mă îmbrăcasem frumos, aveam și cravată.

Un şcolar de şcoală nouă

Temă pentru acasă da’ e făcută mai mult afară pentru că mi-a dat parola văru meu,  care e foarte slab. Semnalul. În casă. Compunere liberă, în aier liber. La început, o să îi pun şi titlu. Io, când păşteam caprele în timpul orei de limba română, că nu aveam unde decât în vârfu muntelui pentru că aveam Vodafone de la primărie şi nu era semnal deloc în vale, că mi-a făcut şi fotografie portret 9/16 4K Ghiţă Ciobanu, era şi el cu Telekom la ofertă pe acolo că s-a nimerit în pandemie să facă un ban grămadă.  Îl vezi la toate teveurile mai ceva ca pe Şoşoacă (aici se termină titlu şi începe nuvela)

Io la şcoală

Colegii stătea cuminţi în bănci, adică prin bucătărie, pe balcon, prin grădină, pod sau verandă, prin vecini, la pescuit, fiecare cu ce avea în loc de caet, o tabletă buy back acolo, un desktop, o ramă foto. Io eram atent la toţi care stătea la locurile lor şi dom’ profesor în camera web vorbea de conjugarea a patra cu a fi la microfon. Parcă era impegat de mişcare la trenul care nu mai venea. Metaforă adjectivală. Andi al lu Benga a recitat o poezie pe telefonu lu tacsu cu display AMOLED care era luat în rate cu Baiazid şi Mircea care am leşinat de râs câ şi profu a zis că el crede că Andi tine cu turcu. Nota 3 pentru interpretare.

Şi ce am mai observat eu după ora de română că s-a făcut (perfect compus, persoana a treia singular) linişte de mormânt (+)  în jurul meu. De ce? Întrebare cauzativă. Pentru că nu mai era nicio capră pe lângă mine, era numai lupii şi Ghiţă pus pe mute. Şi dacă a văzut profu’ că eu sunt cel mai atent, m-a şi poftit la tablă, adică la tastatura QWERTY on line. Rezultat test = pozitiv. Mi-a zis că noroc că a dat pandemia peste mine că altfel îmi punea nota 2 de încurajare că ştiu să scriu cu litere mici capslock şi cratimă da’ mai rar.

Hai, vă salt că a venit lupii şi la obrăznicăturile (diminutiv) alea  din vale, strigă copchii cu aifonuri de la pregătitoare după mine da’ io nu aud că îmi ecsplică dom’ profesor cum e cu complimentele directe şi de ce să intreb cu cine? pe cine? ce? dacă vreau să merg la budă da’ aici e vârful dealulu’ io mă duc fără să cer voie în pădure, după ce pleacă lupii şi vine ursu’. Şi Gâdea. Mai pe seară, la Sinteza Zilei. Hai, pa. Că începe ora de engleză, dau teză da fără să vadă duamna că am smartuăci pe gugăl translate la mână, gud morning, piupăls, bai bai ticiăr! sorry da nu mai am signal, past perfect..

Scuze, asadar, cred că am eroare, a intrat virusu la laptop (să il vaccinez? hahaha), a apărut pe ecran un Scubi Du de la trupa Zurli care dansează cu masca pe botuletz şi face reclamă la Astra Zeneca, crecă iar umblă ăia de la grădi la modem.. Ăştia e hateri rău de tot. Și nici nu le face vaccin. Gata, e recreaţie, am plecat, so long, pretini de FB! Vă pup și io (cu mască, normaaal !!! ).

Semnat, compunere liberă prin LTE&WiFi, nastyb0y. E r a t ă. Mi-am pus şi fesu’ verde să se asorteze cu pădurea, că pretinii şi colegii mei de la oraş nu are. Pădure. Şi nici capre.

Să schimbi lumea…

Să încerci, măcar, să schimbi lumea asta.

20 21. Gânduri de Anul Nou

Top secret. Deşi mi-am propus să iau o pauză, nu mă pot abţine. Sunt prea entuziasmat. Şi mândru de poporul meu, deopotrivă. Trecerea dintre ani a spus totul despre noi. Suntem o naţiune unică. Şi am fost, de departe, pe primul loc în lume la măreţia focului de artificii. Veselia difuzează debordant pe plaiurile mioritice. Să nu îi uităm, totuşi, pe cei mai trişti ca noi în contextul în care prietenul la nevoie se cunoaşte. Mulţumim, încă o dată, China, pentru logistică şi toate cele!. Fără tine, viaţa noastră ar fi fost un chin.

Poliţia Română s-a situat, de asemenea, la înălţime. Dacă nu confisca cele 20 de tone de artificii, intram în Guiness Book of World Fireworks, cele mai tari show-uri pirotehnice din istoria lumii. Cosmonauţii de pe Staţia Internaţională ar fi dat alarma de incendiu planetar mai jos de Casa Poporului, România. Aşa, trebuie să aşteptăm până la vară. La Untold şi NeverSea avem de bătut un record. Poate, până atunci, se întorc acasă şi guguştiucii mei.

Circ, pâine şi…artificii. Asta este reţeta românească pentru o lume fericită. Când mă uitam azi-noapte la spectacolul lui David Guetta din faţa Muzeului Luvru, îmi venea să îi plâng de milă. Cum stătea el singur, acolo, printre lasere şi platane, şi remixuri, vai de capul lui. I se citea tristeţea în glas şi când mulţumea sponsorilor. Iar la final, un simplu “merci” şi de restul…niciun artific, nimic. Lume tristă, noroc că existăm noi, românii, pe acest Pământ.

Dacă nu am fi fost în zonă, lumea ar fi trecut printr-o depresie globală unică şi dureroasă, maladivă si atotcovidătoare. Am acţionat la timp, merităm preşedinţia ONU şi Premiul Nobel pentru salvarea omenirii. Nu degeaba am inventat noi SMURD-ul. Cinste nouă! Acum, ştiu de ce Emil Cioran nu s-a mai întors niciodată să moară aici. Era prea trist pentru un popor atât de vesel.

Revelion 1981, ITB Bucuresti. Veselie mare, dar nu ca acum.

O nouă zi, acelaşi prieten

Despre covid, probabil că despre el este vorba. Încerc să nu îl supăr cu noaptea în cap. Ăsta e mai tare decât mine, sunt sigur. Până acum, nu ne-am întâlnit, nu am avut ocazia. Dacă a călătorit el din China în Italia, a venit şi pe la noi, a ajuns şi la Trump…E clar. E mai tare decât mine, îi plac călătoriile, parcă ar fi fost agent de turism la viaţa lui, eu sunt mic copil. Am deschis TV-ul, să văd dacă a mai făcut vreo nenorocire la verii noştri din peninsulă. Aştept. Deocamdată, este aia cu ˘apără Duckadam˘, nu se mai termină odată cu produsul ăsta pentru reumatism. Dar un produs pentru covid nu aţi găsit prin magazie?

Privesc pe fereastră şi mă închipui în rolul lui Monte Cristo. Ăla era prieten cu şobolanii, eu sunt prieten cu GogoNelu. Stă în faţa mea, mângâiat de o rază de soare, şi se uită la cuşca cu porumbei din zare. Au şi ei, în lumea lor, izolaţii de bunăvoie. Cred că îl bate un gând. Nu prea înţelege ce se întâmplă cu noi, oamenii, dar se bucură că l-am trecut la norma II de hrană, cu seminţe de bostan. Am luat din raţia mea, mâncare de război. Apropo. Prin anii ˘40 erau pe ziduri afişe cu ˘Aveţi grijă ce vorbiţi. duşmanul ascultă!˘ . Aoleo. Dacă mă citeşte şi în-corona-tul? O fi mai tare şi decât cenzura lui Ceauşescu?

Tot e bine, măcar GogoNelu nu are treabă cu corona. El are treabă cu GogoNela. Şi-au făcut cuib. I-am pus şi eu câteva paie, dar nu îi plac. Vine, le ia în plisc şi le izbeşte de aerul condiţionat. Parcă vrea să îmi spună ˘Bă, eşti nebun? Eu fac bordei cu grinzi din astea?˘. E prima zi când a venit fără Nela., care a rămas acasă la ei. Pe la prânz, se duce el. La gogonei se face cu schimbul, ture de 12 ore. La noi, la oameni, se stă câte 4 luni la cuib. Aşa se aude. Pentru că va apărea valul 2 şi valul 3 din Europa. Ăştia de la TV au trecut la curcuma şi aloe de Creta. Nu mai rezist cu atâta reclamă la medicamente şi frecţii, mut pe Radio Carina. Ştiri din Zona Rossa. Notizie sul Covid 19. Astăzi este sărbătoare, sfântul Giuseppe. Vineri, ora 11, toate posturile de radio din Italia vor transmite imnul Italiei iar ascultătorii sunt chemaţi la balcoane, să cânte şi ei.

Gogonel este fericit, mă bucur şi eu pentru el. A făcut ˘lumânarea˘ din nou. A urcat la verticală 100 de metri, a deschis aripile acolo, sus, şi a planat în cerc larg, deasupra cartierului, cu revenire la roşcovul copilăriei sale, din grădina mea. Ne îndeamnă la optimism. Dacă lui nu îi este frică de uliii din zonă, noi de ce am fi înspăimântaţi? Sper ca, măcar peste câteva luni, să îl aud pe Arafat că spune, precum Mircea Dinescu al unei alte epoci, ˘Am învins, dragi români!˘. Ne-am săturat să auzim ˘Am înfrânt din nou. Aşa a vrut soarta…˘. În sfârşit. E bine că m-am trezit şi astăzi. Mulţumesc cerului. Dar, ce mă fac, pentru că s-a trezit şi covidul?