Ultimul vals

180px-Waltz1816_72Unirea Urziceni este noua campioana a Romaniei la fotbal. A fost un sezon in care scandalurile cu presedinti-investitori in prim plan au tinut capul de afis al competitiei interne. Presa internationala a scris, de asemenea, despre dosare ale fotbalului nostru care nu ne fac, in niciun caz, cinste. Fie ca numele de cod alocate au fost “Valiza”, “Transferurile”, “Depunctarea Timisoarei”, “Penescu si arbitrii”, “Comisiile federale” ori “Sediul Ligii” , printre protagonistii acestor “afaceri” cu desfarurare partiala prin tribunale nu s-au numarat, cu mici exceptii, fotbalistii, actorii principali ai jocului.

Ca o posibila compensatie, ultima reprezentatie a campionatului, etapa a XXXIV-a, a lasat senzatia ca a fost decisa numai de ei si intre ei, jucatorii. Cei de la Dinamo, precum si cei de la Rapid, nu au afisat o prea mare preocupare pentru victorie. Impresia generala este ca s-a mers mai mult pe varianta lui “fie ce-o fi”. Incercand sa isi caute pasii intr-un ultim vals absurd, incalcand cutumele fotbalului  in fata unei asistente uluite, Zicu a uitat chiar sa se bucure la inscrierea golului. In secvente unice, am vazut cum suporterii lui Dinamo, suparati de atata indolenta expusa, au patruns pe terenul din Trivale. In acest timp, cei de la Timisoara interpretau partitura ca si cum  orice rezultat ar fi fost bun pentru ei iar noua campioana Urziceni, impreuna cu Steaua, executau pase demonstrative de incalzire, la firul ierbii. In replica, craiovenii au atacat cu vigoare poarta Vasluiului dar lipsa lor de maturitate intr-un parcurs inconstant i-a frustrat de un rezultat bun la finalul competitiei.

Pentru ca meciul Rapidului a fost transmis in paralel cu cel al Universitatii, diferenta de viteza a parut a fi evidenta pentru orice privitor. Era ca si cum la Craiova banda se derula pe repede inainte fata de popasurile in Giulesti, unde miscarile lascive ale combatantilor l-au lasat perplex pana si pe antrenorul oaspetilor, Bergodi. Nici CFR-ul, ultima campioana a provinciei, nu a dorit sau nu a putut sa ne ofere mai mult, sa ne faca sa regretam locul pe care il ocupa la finalul acestui campionat. Punctele care au venit de la TAS in favoarea Timisoarei au propulsat echipa de pe Bega pe un loc 2, ceea ce echivaleaza cu inscrierea sa in turul preliminar III al Ligii Campionilor. Dupa ultima impresie, parca nici nu mai conteaza configuratia finala a campionatului. Artistii au intrat la vestiare, cortina s-a tras, muzica lenta a valsului ne va ramane inca in urechi pentru o buna bucata de timp.

P.S. Pentru conformitate, afisam rezultatele rundei finale a editiei 2008-2009, a campionatului Romaniei la fotbal. S-a calificat direct in grupele Ligii Campionilor: Unirea Valahorum Urziceni, in turul III preliminar al Ligii Campionilor participa Politehnica Timisoara iar in Europa Ligue vor evolua: Dinamo Bucuresti, CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua Bucuresti.

0-1 Craiova – Vaslui
2-1 Buzău – Bistriţa
2-2 Rapid – Poli Iaşi
1-1 Urziceni – Steaua
5-2 FC Argeş – Dinamo
1-0 Braşov – Timişoara
1-0 Pandurii – Oţelul
2-0 Gaz Metan – CFR Cluj
6-0 Otopeni – Farul

Zambetul si pumnul strans

sursa: prosport.ro

sursa: prosport.ro

Pe masura derularii seturilor, adversarele Alexandrei Dulgheru treceau de la uluiala la disperare iar noi, spectatori de ocazie ai unor executii in direct, parcurgeam drumul dintre speranta desarta si bucuria nedisimulata. Tenisul este un sport in care rar se intampla ca o neavenita a topului 100 sa faca instructie cu cele mai vechi aflate in acest clasament al elitelor. Linistea senina pe care o degaja aceasta fata de 20 de ani ( ii va implini in aceasta saptamana) are ceva din detasarea strengaritelor care joaca sotron pe aleea dintre blocuri ori glumesc de forma cu papusile neascultatoare. Alexandra a castigat primul ei turneu din clasa Premier (Varsovia, premii de 600 000 $) intr-o maniera de mare campioana. Stopurile de “urgenta”, realizate din pozitii nefiresti, inventiile tactice de conjunctura sau backhand-ul cu doua maini din saritura, in cross, a la Marcelo Rios, au creat rumoare printre specialistii sportului alb.

sursa: 1asport.de

sursa: 1asport.de

Istoria acestui turneu in care Alexandra Dulgheru a jucat pentru ca nu a putut lua parte la preliminariile Roland Garros-ului este scrisa, deja.Se stie ca participarea ei a fost pusa sub semnul intrebarii. A ajuns foarte tarziu in Polonia dar ploaia care i-a insotit si marcat evolutiile pana in finala avea sa-i fie port-bonheur de complezenta. Vremea nefavorabila a provocat decalarea cu o zi a startului competitiei. Chiar daca in calificari a trecut de doua participante in meciuri cu cate trei seturi, a dat senzatia ca intreg turneul nu i-a iesit o clipa de sub control. Starea ei fizica si mentala a parut a fi impecabila. Fie ca adversarele s-au numit Errano, Hantuchova ori  Bondarenko (foto 2, invingatoarea  Mariei Sharapova in semifinale), Alexandra a lasat prea putin impresia ca poate rata victoria. Mirata, parca , de ceea ce i se intampla, s-a bucurat copilareste dupa ultima minge trimisa in fileu de jucatoarea ucraineanca, cea care ar fi vrut sa fuga plangand la vestiare daca nu ar fi fost oprita pe teren de catre organizatori.

Venita de pe locul 201 mondial si intrata, in urma victoriei de la Varsovia, in primele 100 de jucatoare ale lumii, Alexandra a purtat cu mandrie pe umeri drapelul Romaniei la ceremonia de inmanare a trofeului.Sa speram ca   raceala intens studiata din privirea fetelor care joaca in turneele WTA feminine va fi pusa intre paranteze intr-un viitor apropiat.  Se va consfinti oare inlocuirea crisparii, a pumnului strans amenintator, a indarjirii necrutatoare prin detasarea cu nuante ludice ?Aceasta noua si necesara atitudine poate deschide o alta pagina de unde lumea larga sa afle ca la noi copiii inca se mai bucura. Uneori, chiar au si de ce sa o faca. Alexandra Dulgheru ne-a aratat saptamana aceasta ca stie si ii place jocul, stie si ii place sa zambeasca, iar viitorul nostru, fie si numai in tenis, poate fi unul fericit.

La multi ani, Alexandra !

In video, matchpoint-ul meciului din semifinale cu Daniela Hantuchova:


Meciul vietii lui

Update: Incalc embargoul comentariilor de pe acest blog si public mesajele lui Cederash: “Данный пост реально помог мне принять очень важное для себя решение. За что автору отдельное спасибо. Жду от Вас новых постов!” si Ferinannd: “Красавчег! Пиши исчё!

sursa: prosport.ro

sursa: prosport.ro

In aceasta seara ni se va da din nou liber la mandria de a fi romani. Sahtior Donetk se va afla in lupta pentru castigarea celui mai vechi trofeu fotbalistic european, cupa UEFA. Va fi ultima finala si pentru cupa din argint masiv, de la anul competitia urmand a se restructura sub un nou nume: Europa League. Se spune ca ceea ce nu te doboara, te poate intari. Echipa lui “Il Luce” si Razvan Rat ar mai fi jucat o data cu cupa UEFA pe masa daca in acea fatidica ultima  secunda a semifinalei cu Sevilla, portarul Palop nu ar fi inscris golul de poveste,  cu capul. Iata un moment care ar fi putut fi pentru multi antrenori din lume un punct in care cariera lor s-ar fi frant.

La inceputul acestui sezon, Sahtior nu avea rezultate incurajatoare. Incepusera sa apara contestari vehemente. Prin tribune se afisau bannere cu mesaje amenintatoare la adresa lui “IL Luce”. Dupa o perioada de 5 ani la carma unei
echipe, multi tehnicieni ar fi fost inclinati sa renunte la lupta in urma unor astfel de efuziuni aprige. Mircea Lucescu nu a renuntat si a ajuns in finala europeana, inscriindu-se alaturi de Covaci, Enei, Iordanescu in panoplia putinilor nostri conationali care au indraznit sa se autoinvite acolo, la ultimul bal al bogatilor.

Gheorghe Hagi spunea ca: “Nu se poate face performanta daca i se ia antrenorului demnitatea si fotbalistilor personalitatea”.  Lui Mircea Lucescu i s-a alocat cu incredere un buget de 70 de milioane euro pentru a atinge finala UEFA si a avut credit deplin din partea clubului. Cei 5 brazilieni din echipa de baza a Sahtiorului sunt lasati sa se exprime in voie, ca intr-o samba in care miscarile sunt create liber de dansatori cu respectarea stricta a ritmului impus de maestrul tobosar. Prima oferita in aceasta seara de patronul Rinat Ahmetov pentru victoria fotbalistilor sai este una fabuloasa in aceste vremuri de austeritate: 370 000 euro. Asadar, nu exista niciun motiv pentru artistii din iarba de a nu-si atinge limitele talentului.

Cu toate acestea, romani fiind, vom pune, ca si in alte incercari de acest fel, raul in fata si ne vom gandi la zicala cu norocul care face parte din joc. Tocmai de aceea, probabil, Lucescu ne indeamna la reflectie: “Nu este nimic mai frumos
decat sa joci o finala de cupa europeana dar nu este nimic mai trist decat sa o pierzi…”. Sa speram ca stadionul din Istanbul, locul in care Mircea Lucescu se intoarce dupa 5 ani, va fi plin cu suporteri ai Sahtiorului, multi dintre ei fani
“Il Luce”, fani Romania. Turcii nu pot uita ca printre protagonistii finalei din aceasta seara, de la Istanbul, se afla si un roman care a cucerit cu 2 echipe din tara lor titlul de campion.

Medina Cantalejo ar putea incorona, dupa ultimul sau fluier, pe Sahtior drept ultima castigatoare a Cupei UEFA. Acest meci va fi, fara indoiala, si meciul vietii multora dintre eroii sai. Unul dintre acesti eroi contemporani ai fotbalului este, cu siguranta, si romanul nostru, Mircea Lucescu.

P.S. Meciul s-a incheiat cu scorul de 2-1, dupa prelungiri, in favoarea echipei antrenata de Mircea Lucescu, Sahtior Donetk (Ucraina).

Un meci memorabil: Univ.Craiova-Pandurii Tg.Jiu

Trecand la o revizie discreta a blogului, am observat ca exista texte care au avut un succes deosebit desi eu nu le-am acordat atentie suficienta. Va ofer urmatorul exemplu: un pasaj dintr-un comentariu in direct al unui meci din martie 2008, editia trecuta a campionatului,  dintre Univ.Craiova si Pandurii Tg.Jiu. Meciul s-a disputat pe stadionul Extensiv din Craiova. Ramane sa ghiciti dvs. numele comentatorului TVR.
……
*”O parte a galeriei scandeaza mascari la adresa presedintelui Ligii . Acel mic grup turbulent se afla la peluza si scandeaza lozinci politice sau de alta natura care nu sint pe placul organizatorilor ”

*”Cardoso- un brazilian care se pare ca provine de la Extrema Amadora, cel putin asa sustine site-ul celor de la Pandurii ”

*”Din nou se plaseaza jucatori foarte inalti in careul Craiovei insa vintul bate tare”

*”Balaj ii da galben lui Popete care se jura ca nu si-a atins adversarul ”

*”Incilcit meci, dragi prieteni, si nu stiu daca cele doua echipe vor face sa functioneze mecanismul lor de joc ”

*”Vintul bate atit de tare incit ii ia mingea lui Bornescu”

*”Cel mai bine este sa asezi mingea jos si sa faci un joc de progresie dar pentru asta trebuie sa stii jocul ”

*”Lovitura libera pentru olteni, pentru echipa gazda, ca olteni sint si unii si altii”

*”Olteanul Rose executa lovitura de la margine”

*”Fotbalul nu se bazeaza pe asa ceva. Altfel, am juca toti rugby ”

*”Popete nu intelege de ce a fost schimbat. Pina la urma se pare ca raspunsul l-a multumit si a luat loc pe banca ”

*”Mingea l-a pacalit pe Arrieta, ne pacaleste si pe noi. Se joaca prost !”

*”Nu stiu daca acesti jucatori ar mai trebui lasati sa intre pe teren, dupa pauza . Oare lumea a dat bani pe bilet ?”

*”Doua echipe care incearca sa joace si iata ce iese :lumea ride de ei in stadion !”
…….
Si nu numai lumea din stadion (spunem noi).

O garoafa sau doua pentru neputinta din noi

dianthus_caryophyllus_caryGloria este trecatoare. Bucuria clipei nu ti-o poate lua nimeni, insa. Esecurile sunt, adesea, traite in singuratate . De ce trebuie ca noi, romanii ,sa ne consideram invinsi de soarta si uitati de lume ?De ce nu avem puterea sa cautam explicatiile esecului in noi, in neputinta noastra ?De prea multe ori am cazut in contemplatie si am asteptat sa se intample minuni pentru a ne fi mai bine. Iar daca acestea nu au fost sa se materializeze, am hulit destinul, norocul sau conjuratiile obscure. De unde provine aceasta predare cu arme si bagaje, neconditionata,in fata adversarului ? Cand vom ajunge sa gandim ca niste (posibili) invingatori ?

Meciurile nationalei Romaniei cu Franta sau Olanda, ale Stelei cu Lyon-ul ultimilor ani, ale CFR-ului cu Bordeaux, au semanat cel putin prin modul de abordare a confruntarii directe. Am crezut ca asteptand greseala adversarului sau o intamplare de sorginte “mistica” putem obtine si victoria .Sau, cel putin aceasta a fost senzatia lasata. “Ciupeala” tipic romaneasca ne-a ajutat, in cateva randuri, sa iesim cu capul sus de pe teren. Atitudinea noastra in fata adversarului mai bine pozitionat in clasamente si topuri nu a mai contat in aceste cazuri. Nu ne-a interesat ce au comentat specialistii dupa aceste rezultate. Noi am mers mai departe. Am continuat , in nesabuinta noastra, sa credem ca norocul poate fi etern, ba chiar ca suntem creatori ai unor noi tactici de joc. Scadenta nu a intarziat sa apara.

Cu toate acestea, nimic nu am invatat din infrangeri. Ne-am lamentat in continuare . Am gasit aceleasi scuze. Norocul, soarta, arbitrii si valoarea transformata in bani ne-au invins din nou . Neputinta in fata fotbalului mare a ajuns sa se cronicizeze. Multi ar putea spune ca CFR-ul este o echipa aparte, nu poate fi atinsa de tarele recunoscute ale fotbalului nostru. Se uita ca orice organism introdus intr-un mediu nou tinde sa preia mecanismele de adaptare specifice acestuia . Nu ne preocupam sa studiem dezvoltarea armonioasa si legile care o gireaza. Nu ne intereseaza aruncarea peste bord sau la groapa de gunoi a obisnuintelor vechi care ne guverneaza existenta. De prea multe ori il punem pe : “Merge si asa !” inaintea lui “Asa nu se mai poate !”. Ne multumim sa crestem in vaze aurite garofite de toamna. Uitam ca superbele garoafe din florarii sunt crescute in turba din import .

Cosmar cu granzi

Marica :” E un cosmar si trebuie sa ne asumam erorile “

De vreo 3 nopti nu mai dorm singur . Dorm cu televizorul deschis pe sport.ro . Aici nu te sperie nimeni . In afara de Undertaker , desigur , dar ala apare spre dimineata . In fiecare seara adorm cu Ioana Cosma si ma trezesc cu Radu Banciu . Apropo . Am trait clipe de groaza , oameni buni . M-am speriat rau . Cosmarul mi se trage de la acel 0-3 de pomina cu Lituania , de sambata trecuta . Bine ca nu am jucat cu Andorra care , spunea inspaimantat Mircea Sandu , a facut 0-0 cu Anglia . La pauza , e drept . Sau , Doamne fereste , nici nu vreau sa ma gandesc ce se putea intampla daca am fi jucat sambata cu Insulele Feroe , pe care Serbia cu greu i-a batut cu 2-0 (era 1-0 in minutul 90 ) . Uf ! . Am scapat ca prin minune . Cum ? Spuneti ca si noi trebuie sa jucam cu “criminalii” astia din Feroe ? E clar . Fug de acasa . Nu cred ca mai suport alte spaime . Am si eu o limita a somnului pierdut si regasit .

Si asa de la meciul cu Malta al echipei “under 21”, cand de-abia i-am invins ,(0-1) ,m-am ales cu palpitatii si nici nu mai vad bine . Nu mai vad ca sunt pe UPC si microbistii s-au ingramadit toti pe RDS . Cred ca tot de frica . Visez numai ciprioti fiorosi care vor sa ne bata crunt . La fotbal . Noroc ca atunci cand e gata sa ne prinda , se face dimineata . Mi-aduc aminte de meciul cu celebra echipa de megastaruri din Luxemburg . Si acum am tensiunea marita . Am mancat la galbenele de ma doare ficatul . Nu mai spun de amicalul de anul asta , cu monstrii aia ai balonului rotund din Letonia , care ne-au chinuit ca pe hotii de reni pana le-am dat una ca sa plece mai repede acasa .
.
Pai, am zis ca sa nu jucam amicale cu incepatorii din Rusia sau Spania , ca i-am batut destul anul trecut , sa ne pregatim cu letonii , fotbalisti adevarati , pentru meciul cu granzii din Lituania . Bine ca anii astia nu am avut vreun tete-a-tete cu echipa de 24 de carate a Estoniei . Nu mai dadeam pe acasa de frica . Sau imi vindeam televizorul dar nu mai vedeam sport.ro dupa aia . Nici chiar asa . Cum mai adormeam eu ? Apropo.ro . Am o propunere . Pentru ca toata lumea sa fie linistita si sanatoasa , FRF si mai ales Mircea Sandu ar trebui sa aiba grija ca nu cumva sa dam din greseala , in vreo competitie , peste artistii-mingicari din San Marino . Astia au speriat Europa iar eu nu mai am niciun Rudotel prin casa . Brrrr…Ar fi un adevarat dezastru . Va aduceti aminte ce frisoane ati avut dupa egalul din Armenia , pe vremea lui tata Puiu , cand am pierdut calificarea si eu un dinte pentru ca am muscat de ciuda din bricheta crezand ca e piscotul pentru sampania de dupa ?
.
Nu pot uita nici acum in ce pozitie am adormit dupa norocosul gol cu capul , de poveste , al lui Florentin Petre din Azerbaidjan . Sa o dam pe sleau, ce mai…Oare ce am fi patit daca sortii ne puneau in fata redutabilei echipe a Bosniei-Hertegovina (noroc ca a incurcat-o tineretul cu astia) , Macedoniei , Muntenegrului sau , mai rau , Albaniei ?. Poate doar cu fratii nostri , din Moldova , sa ne fi inteles . Astia nu cred ca ne speriau prea tare . Ne dadeau una si ne lasau in pace . Nu de alta dar noi avem mai multe sa le dam lor . Nu voi uita frica sora cu moartea clinica in care am intrat , si nici nu stiu daca am iesit , dupa vestitul meci cu Slovenia , de la Bucuresti . Atunci am inghetat de spaima si mi-a degerat un deget pentru ca uitasem mana in congelator cu ocazia golului alora dintr-un unghi imposibil . Mai imposibil decat cel din meciul cu monstrii verzi , alde Shrek din Lituania , de sambata trecuta . Multi spun ca sa zicem mersi . Eu zic si sarut-mana Piturca , numai sa pot dormi noaptea linistit , fara cosmaruri , dupa asemenea meciuri de groaza .

P.S. Chiar acum se anunta pe sport.ro ca nationala noastra a invins Insulele Feroe cu greu , in 10 oameni, in ploaie si ceata , in intuneric, in bezna totala , cu 1-0 . Sper ca datorita voua :Ioano , Radule , Ubdertakerule , voi mai prinde inca o dimineata . Noapte buna . Asa se zice .

Din Zurich:”De la suspiciunea franceza la superstitia romana”

Inainte de a ajunge aici, in preajma Zurich-ului , nu credeam ca vom fi in stare sa ignoram peisajele de poveste din jurul nostru , sa ne rupem de contextul mirific , si sa ne dedicam in intregime Zeului Fotbal .Zona , asa cum am prevazut , s-a populat rapid . Printre cei care incalzesc acum atmosfera si contribuie la marirea vanzarilor de bere , la loc de cinste se afla si romanii , aparuti parca din pamant pe strazi . Au sosit din toata Europa pentru a fi aproape de nationala noastra , de nationala lor .Edilii Zurich-ului au montat ecrane gigant in piete , pe apa , la terase , in preajma stadionului . Petrecerile si comentariile pe marginea rezultatelor din grupe nu se opresc pana in zori . Parca si vremea a inceput sa tina cu suporterii colorati , la propriu si la figurat, din cap pana in picioare ,in cele mai vii nuante . Toata lumea rade , canta si danseaza . Tematica este inclusa . Daca esti atent , poti deosebi cantonete napoletane , ” Arrivederci Italia ! ” ba chiar ” Romania, trezeste-te ! “, a ” Parazitilor ” . Unii ,foarte putini , sufera in tacere . De pilda , vecinii de cabana , francezii , care se aratau foarte prietenosi cu noi saptamana trecuta , nu ne mai raspund la salut . Cel putin asa ni se pare noua . Oricum ar fi , ne privesc cu alti ochi . Proprietarul pensiunii , neamtul din Dortmund , ne-a spus ca a pariat o suma mare pe Romania , pentru meciul cu Olanda . Este din ce in ce mai amabil . Bonusurile “din partea casei” depasesc , parca , media ospitalitatii germane . Sau , ma rog , elvetiene . In aceasta seara , dupa meciul de la Berna , cu Olanda , vom petrece pana in zori , oricare va fi rezultatul . Cel putin noi , romanii . Maine vom reveni in tara .La fel vor proceda si vecinii nostri , francezii din Nantes , fosti amici , reveniti parca la suspiciunile lor stravechi fata de cei de-un sange cu romanii lui Cezar . Lasand , pentru moment , gluma la o parte , trebuie sa recunoastem ca elvetienii au ramas impresionati de aceasta relativa prietenie intre fanii diverselor echipe . Nu au existat confruntari violente intre galerii . Astrologul nostru de serviciu , de meserie psiholog , a analizat semnele premergatoare meciului cu Olanda si a hotarat: 1. nu sunt de bun augur : accidentarea urata a lui Radoi , culoarea alba – aducatoare de ” moleseala” – a echipamentului echipei noastre , arbitrul Busacca – elvetian de origine italiana , amenintarea cu fiscul italian lansata de Berlusconi la adresa lui Van Basten , bucuria suspecta de dimineata a vecinilor nostri francezi ; 2. in categoria ” de bine ” se incadreaza : optimismul din stafful “nationalei” , forma in crestere a lui Mutu si Lobont , posibilitatea aparitiei unor averse de ploaie in timpul meciului , gogosile adevarate si gratuite oferite de gazda noastra , marfa noua din bar care se aranjeaza ca pentru un festin , dis de dimineata , si zambetul discret , omniprezent , tipic nemtesc sau , ma rog, tipic elvetian . Scorul final nu ne poate fi dezvaluit . Ne grabim sa luam drumul Bernei . Suntem si noi amabili cu toti cei din jur . Pana diseara , macar . Asadar ,” Auf wiedersehen !” ba chiar si : “A bien tot !”…

P.S. Astrologul nostru a avut , ca intotdeauna , dreptate . Albul a produs moleseala , nu a plouat la Berna ci doar la Zurich , forma lui Mutu nu a fost in crestere , marfa noua din bar nu era pentru noi , veselia matinala a vecinilor francezi a fost sora cu a noastra … Cat despre fiscul italian si arbitrul Busacca , numai cuvinte de lauda ! Hai in Romania !

Hop , swizz…O friptura de cocos (galic) , bitte !

In sfarsit am ajuns la superba pensiune din apropierea Zurich-ului , gazda noastra pana la prima confruntare din grupa , cea cu Franta . Dimineata ne-a intampinat cu o ploaie deasa , rece , in rafale , care insista sa ne atraga atentia ca pana si clima are regulile ei in Tara Cantoanelor . Prin oras nu am intalnit acea forfota specifica marilor competitii care stau sa inceapa . Probabil , pana luni , zona se va umple de microbisti veniti din toata Europa . Lumea de pe aici este preocupata , mai degraba , de traiul cotidian . Desigur, grupuri razlete , colorate in culorile drapelelor Portugaliei, Elvetiei sau Italiei te fac sa te gandesti ca inclestarile lui Euro 2008 sunt aproape . Am fost la cumparaturi in Mall-ul din interiorul stadionului de la St.Gallen, in care au intrat si tricolorii , sedinta de pregatire de dimineata fiind suspendata din cauza timpului nefavorabil . Preturile sunt facute dupa o reteta romaneasca . Se maresc atunci cand creste cererea . Mi-am procurat un ceas pe care , spre surprinderea mea , l-am cumparat la un pret mai mic decat cel care era afisat . Lui Decebal Radulescu , de la gsp , cred ca i s-a parut prea scump si a refuzat negocierea . Ne-am intors la pensiunea din mijlocul padurii . Asemenea unei case din povesti ,pare a fi in acel loc dintotdeauna , impreuna cu muntii din jur . Se pare ca nici un copac nu a fost taiat pentru amplasarea constructiei cu arhitectura specifica locului . De fapt , aceasta indeletnicire , cu drujba , este asimilata cu o crima pe aici . Atrasi in discutii pe teme fotbalistice , elvetienii preocupati de viata lor tihnita nu uita sa adauge ca ei vor fi campioni europeni . Noi dam din cap, ridicam un pahar cu cidru in cinstea lor si rostim retinut, ca si ei :” Hop swizz…” . Peste tot sunt afisate indemnuri la liniste . Localnicii se pare ca sunt mai degraba deranjati de forfota creata de turisti decat sa dea pe afara de fericire la vederea lor . Nu putem comenta nimic , in schimb , despre servicii . Sunt ireprosabile . Gazda noastra , un neamt nascut pe langa Dortmund , ne-a spus ca il cunoaste pe Marcel Raducanu si ca are incredere in echipa Romaniei ca nu se va face de ras . Spera sa iesim din grupa dar nu ar dori sa ne intalnim cu Germania . Picaturile de ploaie , in caderea lor pe tigla acoperisului , bat darabana pe ritmuri de “calusarii”. La o masa alaturata , turistii francezi care ne fac cu ochiul sunt mai degraba cuminti . La fel , friptura aburinda din farfurie…O fi linistea dinaintea furtunii ?

“APARAREA SPANIOLA”

In jurul mesei verzi judecatorii se vor reuni pentru a da verdictul .Toti
cei chemati sa imparta dreptatea se vor stradui sa nu dea impresia ca exista
tabere, curente de gandire ,zone de influente sau duble masuri de cantarire
a adevarului .Partile isi vor fi stabilit din timp strategia de abordare a
sedintei .Oricare va fi solutia, caile urmatoare de atac vor fi folosite
integral de cei care se vor considera nedreptatiti. Celeritatea actului de
justitie la toate nivelele, in Romania , a ramas un deziderat. Scoala de drept
nationala se bazeaza pe cea franceza. Codurile, regulamentele si legile au un
rol important .Clubul Steaua va cere cu indarjire aplicarea ROAF .Respectiv,
se va solicita pierderea meciului de catre Rapid cu 0-3.
.
Odata cu intrarea noastra in UE ne-am obligat sa respectam sistemul legislativ
care guverneaza Uniunea. Acesta chiar trebuie sa primeze asupra legilor
nationale. Se pune din ce in ce mai mult problema precedentului judiciar care
inca nu este implementat in Romania, la nici un nivel al instantelor civile.
Cu toate acestea ,ne mandrm ca facem parte din marele concert al natiunilor
libere de pe batranul continent. Tocmai din aceasta cauza Rapidul va apela ,
si are tot dreptul sa o faca, la jurisprudenta in domeniu .
.
Apararea Rapidului se va contura in jurul urmatoarei spete. In 2006, intr-un
meci din Cupa Spaniei ,in min.44 ,arbitrul hotaraste oprirea desfasurarii
partidei pentru ca este lovit de un obiect aruncat din tribuna. Daca ceea ce
s-a intamplat pana aici nu ne mai mira, ceea ce se va petrece dupa acest
moment ar trebui sa ne puna pe ganduri. Este ceva de neimaginat pentru noi,
romanii de rand. In 5 (cinci!) zile Federatia Spaniola a hotarat reluarea
meciului fara spectatori , pe un stadion neutru , din minutul intreruperii,
apoi a judecat la apel si recurs cazul .Ba , mai mult, greu de crezut pentru
noi, cazul s-a judecat si la o instanta civila si s-a pastrat hotararea luata
initial.
.
Asadar, acesta este precedentul judiciar pe care se va baza Rapidul in
sustinerea cauzei. Numai ca noi traim in Romania .Chiar daca traim si in Europa.
Originalitatea noastra in aplicarea dreptului comunitar dar si al celui neaos
este atat de mare incat te poti astepta sa te apuce si Revelionul 2009 iar tu ,
iubitor al fotbalului, sa nu afli cu ce rezultat se va fi incheiat meciul
Rapid-Steaua ,din editia 2008 a campionatului romanesc. “Cazul Rapid-Steaua ”
se va judeca, in prima instanta ,la aproape o saptamana de la disputarea meciului .
“Apararea spaniola” , gandita de rapidisti, ar putea sa nu aiba succes in fata
atacului furibund al taberei adepte a dreptului asezat, de inspiratie franceza si
de aplicatie romaneasca.

Un meci memorabil :Univ.Craiova -Pandurii Tg.Jiu

Extragem din comentariul original (!)-TVR1, de la fata locului :
……
*”O parte a galeriei scandeaza mascari la adresa presedintelui Ligii . Acel mic
grup turbulent se afla la peluza si scandeaza lozinci politice sau de alta natura
care nu sint pe placul organizatorilor ”
*”Cardoso- un brazilian care se pare ca provine de la Extrema Amadora, cel putin
asa sustine site-ul celor de la Pandurii ”
*”Din nou se plaseaza jucatori foarte inalti in careul Craiovei insa vintul bate
tare”
*”Balaj ii da galben lui Popete care se jura ca nu si-a atins adversarul ”
*”Incilcit meci, dragi prieteni, si nu stiu daca cele doua echipe vor face sa
functioneze mecanismul lor de joc ”
*”Vintul bate atit de tare incit ii ia mingea lui Bornescu”
*”Cel mai bine este sa asezi mingea jos si sa faci un joc de progresie dar pentru
asta trebuie sa stii jocul ”
*”Lovitura libera pentru olteni, pentru echipa gazda, ca olteni sint si unii si
altii”
*”Olteanul Rose executa lovitura de la margine”
*”Fotbalul nu se bazeaza pe asa ceva. Altfel, am juca toti rugby ”
*”Popete nu intelege de ce a fost schimbat. Pina la urma se pare ca raspunsul l-a
multumit si a luat loc pe banca ”
*”Mingea l-a pacalit pe Arrieta, ne pacaleste si pe noi. Se joaca prost !”
*”Nu stiu daca acesti jucatori ar mai trebui lasati sa intre pe teren, dupa pauza .
Oare lumea a dat bani pe bilet ?”
*”Doua echipe care incearca sa joace si iata ce iese :lumea ride de ei in stadion !”
…….
Si nu numai lumea din stadion (spunem noi).