Ştiri ne bune (II)

Ministrul de externe, Teodor Baconschi, a declarat miercuri în Parlament: ” Detectez în PDL un apetit de înnoire, partidul dă semne de viaţă.”

Ştiri ne bune (I)

Astăzi, 10.10.20 10, la ora 10 şi 10 am lansat o nouă rubrică din categoria “Aberaţii în actualitate”. Întrucât Parlamentul ne solicită ultimativ respectarea unui raport normal între ştirile pozitive şi cele negative (respectiv, bune şi nebune), vom reacţiona în consecinţă. Se va publica, săptămânal, câte o informaţie  scurtă, verificabilă în 3 surse,  din ariile media de interes naţional:  tembelismul  viral  la români,  omul şui şi pomul copt,  la Bălăceanca nu mai sunt locuri libere… şi altele.  Iată prima ştire  “ne  bună” :

Miercuri, 6 octombrie 2010. Cu ocazia participării  la o înmormântare,  la Constanţa, europarlamentarul Gigi Becali a fost surprins făcându-şi  freza, cu ambele mâini, în oglinda dricului parcat lângă uşa bisericii.

(sursa Kiss fm)

Cioc, poc, boc !Primiţi cu falimentul la Pro Rapid?

(reluare)

Avand in vedere situatia de criza mondiala prin care trecem in baza de la Pro Rapid precum si pentru a inlatura orice speculatie, dorim sa va aducem la cunostinta urmatoarele :

.
“Cantina s-a inchis. Jucatorii romani sa vina la antrenament  insotiti de gamele pline cu ciorba lunga, portughezii pot manca minciunele in Piata Matache iar Hizo va fi bagat la regim.  Mai avem vreo 2 pungi de scobitori. Echipamentul se va spala in familie.  Hizo va purta costum.  Taher poarta discutii cu Copos desi Copos nu a mai raspuns la telefon de 2 saptamani.  Pamantul se scufunda. Iarba de pe teren nu va mai fi udata pentru ca va veni toamna si se anunta ploi . Va fi inlocuita, totusi, dar numai in careul mic.  In acest scop,  dl.director Sichitiu va purta in portbagaj o lopatica si va trece zilnic prin parcul Bordei .

Marinescu se va antrena tot cu echipa a treia pentru ca altele nu mai avem. Mingile de antrenament vor fi umflate la presiune redusa, de criza ,pentru a evita consumul excesiv si garnitura de pompa.  Sustinatoarele de efort nu mai au acces in baza.  Si asa ne-au adus atatea vorbe.  Mai ales lui Boya si Bozovici.  Copos il da in judecata pe Taher si viceversa chiar daca nu au de ce. Taher nu intelege nimic pentru ca este in Afganistan.  Nu vor mai fi distribuite ghete si crampoane noi. Numarul mare de bataturi dauneaza grav bugetului clubului. Miutele si schemele de joc vor fi reduse.  Se va folosi terenul de handbal si creta pe gard.  Deplasarea la si de la baza se va face cu preorasenestile lui Oprescu sau cu personalul de Giurgiu.  Biletele vor fi decontate.  Daca veti mai veni pe aici …

Pentru ca are regata la Eforie si turneu pe datorie, Copos nu mai vrea sa auda (de Rapid) si isi vede de iahturile sale.  Taher aude bine si vrea sa vada actiunile lui Copos.  Nici bani de chirii nu mai avem.  Jucatorii sunt in aer.  Si Taher este in aer,  in avionul de New York.  Pana la urma, se va gasi o solutie.  In acest scop, directorul tehnic Manea, un suflet mare,  a amenajat cantonamentul in hala reviziei de vagoane, numai pentru cei cu copii acasa.  Asa va invata si Cesinha, poate ,ca noi ,rapidistii ,suntem peste tot acasa.  Ca sa nu mai vorbim si despre glasul rotilor de tren . Nimic nu va mai fi gratis, chiar daca nici pana acum nu a fost altfel. La fel se va intampla si cu caseria.  Va avea program redus chiar daca si pana acum a fost inchisa.  Accesul la meci se va face numai pe baza de bilete reciclabile.  Acestea vor purta pe verso stampila clubului, semnatura lui Costache  si un numar de cont.  Fiecare va depune dupa posibilitati .  Se va renunta la clasicele programe de meci.  Protejand mediul,  protejezi stadionul.  Nici bani de salubrizare nu mai avem. Pamantul se scufunda. Taher va sosi maine in tara.  Copos va pleca cu iahtul pe mare .”

P.S. Update, 30.06.2009. ANAF publica astazi o lista a datornicilor din fotbal catre bugetul consolidat al statului. Clubul de fotbal Rapid Bucuresti se numara printre capii de lista.

LOŢIUNEA DE CENZURĂ

(reluare)

Scrisoaie descrisĂ______destinAmar :  Mircea Mandu, de la FeFeLeu

Îmi cer spuze. Mi s-a strigat cascatura. Voi colecta cu o e lată.  Azi am fost la ADN.  Parhon. La DNA.  Am intrat prin raţă şi am ieşit prin sos.  Acolo erau şi Migi, Morcea, Mimi şi chiar Mureşan,  de la MFR.  Mai târliu a cosit şi Mitică.  La intrare erau mulţi mazetari.  Migi şi cu mine ne-am popilat prin  sos,  pe la gunoi.

Ne-a băgat în oală după mume.  Eu am lăsat la o carte cei 7 ani de-apasă şi am zis pot.  Fără bulă ziua,  fără bulă seara.  S-a reparat tastatura. Deci, am zis tot ce ştiam.  Tabla înmulţirii cu unu şi a scăderii cu 10,  că îmi cumpăram când eram mic , cu doi lei,  3 savarine şi îmi dădea şi restul. O chiflă.
– Lasă vrăjeala,  zi de sacoşe ! (îmi sugerau ei).
– Care sacoşe,  că mâncam savarinele acolo,  pe loc…Şi chifla.
După aia am scris cum mi-am luat eu bărcuţă cu pânze de la solduri şi cum  am ajutat  săracii ăia de la lozuri.  I-am mutat dintr-un cartier în altul, să nu mai înghită atâta praf  în centrul capitalei.
– Bine, bine.  Şi sacoşele unde erau?  (cred că aveau un fix ! );
– Nu ştiu, am zis.  Ăştia umblau cu lozurile în valize de tablă.
M-au mai întrebat,  în glumă, desigur,  despre magazinele Samsung pentru arbitri. Am stat,  am gândit profund  ( ca doar nu sunt animal împăiat)  şi am răspuns rapid:
– Aşa este.  Recunosc. Mi-am adus aminte.   Dar să ştiţi că le dădeam şi sacoşe la ieşire !

Nu a mers. Altădată,  mergea.  De exemplu, aşa luam limbă de viţel pe bonuri de hamsii, de la gospodăria de partid.  Cu valiza .

– Îţi aducem la cunoştinţă că ţi-am ascultat telefoanele !  Spui sau nu spui?
Hopa !  M-am luminat.  Scriam şi îmi aduceam aminte.  Parcă le vedeam în faţa
ochilor. Galbene,  portocalii,  în dungi.  Nu,  în dungi,  nu.  De la sacoşele cu
fermoar ale lui Migi până la sacoşele cu bretele ale lui Prigoană de la Glina,
de la plasa luată de Iacov până la plasele din Ghencea şi năvodul din barcă, plin
cu guvizi.  Scriam şi mă enervam.  Aproape că nu mai aveam nimic de spus, de atâta scris.
——————-
Seara târliu,  mi s-a strigat din nou mastamura.
– Scrie şi cine e de vilă!  – De vilă?  (am zis).  Păi, cine să fie ?  Migi – o mie de
vile,  Morcea cu muteliile lui şi cel mai mare moţ-  Mircea Mandu.  Moţul moţilor.
Aşa că ,  să ştii,  te-am dat în rât.  Am plecat peticit.
– Noapte bulă ! – O să ajungeţi voi la lâna mea !  (am zis eu printre minţi).
Am primit o macoşă cu DNA şi am plecat la Şmenat.  Atâta pot . Hai soroc
şi la mai tare .…,George Mopos
ELATĂ.  La Şmenat…să şezi şi să nu trezi !  Aici se muta o poţiune de cenzură.
Parhon. O loţiune de cenzură.

Mic imn de slavă. Viaţă de suporter (I)

Astăzi, pe  la peluze ori prin Cişmigiu, se spune despre El că : “Are viaţa lui Gojgaru…” sau : “E un om năcăjit, de Şolohov“. Atunci, în epoca “fraţilor Petreuş” şi a Telejurnalului, omul nostru obişnuia să se plimbe noaptea pe bloc, cu antena în spate, ca să găsească un loc bun de prins bulgarii. Şi căuta până spre dimineaţă, când îl prindeau ei pe El :

.” – ‘Năseara. Sînt  ‘lutonier Neţoiu. Ce faci tovarăşe, noaptea, pe bloc ?
– Ce să fac…Caut un loc de pus bradul !
– Acum, în mijlocul verii?
– Păi, facem repetiţie că la iarnă e ziua  scurtă!”

În schimb, pe vremea aceea era bine că nu-l întreba nimeni de sănătate pe microbistul nostru. Putea să meargă la stadion îmbrăcat casual, iarna în sandale şi vara cu galoşi de ploaie pentru că şi aşa nu se găseau umbrele. Avea voie. Nu i se permitea, totuşi, să strige : “Hai Steaua!”  dacă trebuia să bată Dinamo şi invers. Nu putea striga nici  “Hai Dinamo!” dacă juca Rapid cu Steaua. Miliţia nu gusta glumele seci. Chiar dacă rezultatul se ştia dinainte, oamenii pariau la Pronosport pe italieni sau pariau pe bostan şi floare urmată de “Ochii lui Dobrin”, la kil. Toţi ştiau că Dudu Georgescu va da 5 goluri cu fruntea şi unul cu ceafa. Cu toate acestea, suspansul era mare. Nu puteai ghici colţul în care se arunca portarul şi nici minutul în care se inscria. Suporterul venea la stadion cu ce dorea muşchii lui şi sufletul nevestei. Putea să vină cu tramvaiul 14 (pe scară) sau cu perlan alb în sticlă de cuic. El nu cumpăra bilet decăt în sistem barter cu discount. Era ori elev la şcoala de subofiţeri, când îşi lua pe cap caşcheta de la paza contractuală, ori pensionar şi intrau 8 pe bilet, cănd accesul se făcea pe poarta unde se ducea gunoiul, sà nu-i vadă prim secretaru’ cà veneau la meci în loc să scurteze cincinalul.

În zilele noastre, lucrurile stau exact pe dos. Lui, iubitorului de fotbal, nu i se mai acordă respectul de altădată. Acum poate să se plimbe cu antena în spate, pe bloc, un campionat întreg. Nu îl bagă nimeni în seamă. În cel mai rău caz, sună vecinul de la 4,  la 112. De asemenea, omul nostru nu mai poate să vină cum vrea el la stadion. Nu mai poartă sandale, pentru că jandarmii si BGS-ul au acum bocanci din Kosovo. Dacă e vară şi patronul bine dispus, poate să strige ce vrea, chiar şi : “Toţi copiii ştie, Gigi e la Eforie !“,  pentru că legea lu’ Dragomir nu se aplică decât pentru huligani iar cartelele electrice pentru turnicheţi nu au curent, încă. Nu are voie să strige, în schimb, lozinci de genul: “Patriciu şi mafioţii, ne-au furat din bip, chiloţii!“, pentru că acum se poartă tanga chinezească în format de criză şi egări. În zilele noastre, nu se mai cunoaşte dinainte numărul de goluri care se vor înscrie.  Se ştie doar cine câştigă şi cât a costat. Conform stenograme şi cotele de la “Bet-on”.  Poţi să pariezi liniştit, dar nu pe fotbalul nostru. Mai bine pe cursele de neveste fugărite din Islanda sau pe campionatul de curling cu damigene din Rusia.

Dacă înainte, pe teren, erau doar jucătorii şi arbitrii, acum poate intra oricine. Trebuie doar să sari un gard despărţitor  şi să ai cocoaşa tăbăcită. Dacă atunci, în vremurile acelea, suporterul venea la stadion cu tramvaiul 14, acum vine elegant, cu jandarmeria. În buzunar nu mai are nimic dar nu îl scutură nimeni de prafuri. Doar de brichete. Şi pixuri. Dacă înainte era stadionul plin, acum, ca să vezi meciul la prima cârciumă, pentru că nu ai lighean de Dulce pe casă, îţi trebuie abonament. Şi ar mai fi multe alte binecuvântări ale vremurilor moderne de care are parte împătimitul jocului de fotbal. Nu putem să încheiem acest adevărat imn de slavă adus Suporterului, aceasta gingaşă şi totodată nărăvaşă fiinţă a zilelor noastre, decât cu frumoasele versuri care-i sunt dedicate (şi) de poetul naţional, încă din secolul trecut:

“Tu rămâi la toate rece ,
Ce e gol, ca golul trece,
Te intreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine,
Toate-s vechi şi nouă, toate:
“Fotbal trece,  fotbal vine !”.

Război în Ghencea (II): “Becali vinde Steaua”

sursa: sport.ro

Astăzi, 23.09.2009, ora 2 şi un sfert noaptea, în faţa notarului personal, adus personal de acasă în portbagaj şi care încă doarme, a televiziunilor, respectiv Sport.ro cu Ioana Cosma în direct şi Vali Moraru prin telefon, văru´ Teia, nepotu´ Mache, cancelaru´, în calitate cică de martori, că parcă eu am nevoie de martori, şi doi vecini mangă din Pipera care s-au nimerit prin bar, scriu prezenta declaraţie că fac următoarea vânzare-cumpărare. Schimb denumirea clubului meu şi al familiei mele din „FC Steaua BUCURESTI SA” în „Steaua 2003 Becali”, adică Steaua sunt eu că aşa vreau eu şi nimeni nu poate să îmi impună mie când să intru în vestiar şi când nu. Ce dreacu´, mă, voi vă luaţi după golanu´ ăla de Bergodi, că acum, după ce termin panarama asta de document, o să îl sun pe Stoichiţă. Dar asta este altă vânzare…
.
Să revenim. Tot eu scriu, că notaru´ a început să sforăie. De asemenea, declar că cedez definitiv emblema, culorile clubului şi palmaresul până în anul 2003, exclusiv părţii cumpărătoare de bună credinţă, respectiv bagabonţii din Peluza Sud şi golanii din Nord, pe 1 leu, două oi şi 3 pahare de şampanie că nu vreau să mă îmbăt la ora asta să nu ştiu ce mai cumpăr. Că de vândut, ştiu. Din prezenta vânzare-cumpărare se exclud următoarele imobilizări corporale, obiecte de inventar: scaunele de la tribuna a doua în număr de 15.436, tabela cu 43.216 beculeţe, lojele cu tot cu băruleţele goale din pal şi statueta cu Sf. Gheorghe care omoară balaurul de Borcea. Gata. Mă mut în Cotroceni. Adică, pe Progresu, că la Cotroceni e ocupat până în noiembrie. 2015.
.
Declar, de asemenea, că nu am alte pretenţii materiale, bagabonţii poate să facă borş. „Becali, pleacă din Ghencea. Becali, pleacă din Ghencea!”. Na, că am plecat. Aşadar, revin. Am zis că dau culorile clubului, respectiv albastru-roşu (exclus roşu carmin-albastru de Parma), emblema clubului fără steaua cu exact 5 colţuri brodată în galben, palmaresul de la înfiinţare fără meciul cu Galatasaray, că eu i-am bătut pe turci, nu voi, cedez şi imnul Stelei, respectiv „Scuter Maria Becali pleacă din Ghencea” de mai sus fără refren, vă dau şi muzeul cu tinicheaua aia de Cupa Campionilor adusă de Argăseală din oborul Vitan-Bârzeşti şi pozele cu naşu´ Hagi când era băiat bun şi nu era, aşea, zeflemitor ca acum. Din prezenta tranzacţie fac parte şi jucătorii active fixe Nicoliţă Bănel, Stancu şi Onicaş, voi puteţi să îi luaţi pe Marin Petre, Ghionea şi Szekely că şi aşa ăştia vorbesc cam mult şi au amortizarea calculată la zi.
.
Ca anexe la contract figurează următoarele: 2 garduri cu sârmă ghimpată înalţime 15 m, parcare pământ, partea ciment o iau cu mine, gazonul îl luaţi voi că e vopsit şi a început să se cureţe, apa curentă nu mai e plătită de 3 luni, curentul vi-l taie cât de curând, vă las şi nocturna fără stâlpul numărul 2, 3, şi 4. La vestiare, mobilierul se preia pe bază de proces verbal cu uşi, mese, scaune, geam spart la vestiarul lui Bergodi unde a trântit uşa bagabontul de Tătăruşanu. Şorturile şi tricourile se vor face jumi-juma iar voi le băgaţi în Gallus, în termen de 48 de ore de la încheierea contractului. În privinţa locului în campionat, eu, adică „Steaua Becali 2003”, va prelua locul actual din Liga I iar voi mergeţi în categoria onoare, aşea, de bagabonţi ce sînteţi, în divizia D, să jucaţi pe maidan la Glina în deplasare, printre pungi şi scheleţi de cîini. Morţi.
.
Drept pentru care liber de sarcini semnez spre neschimbare, aici, în faţa televiziunilor reunite, respectiv Sport.ro, cu Ioana Cosma care a adormit şi notarul care s-a trezit, în prezenţa martorilor şi, în acelaşi moment, atenţie toată lumea la mine !… rup această hârtie în faţa voastră, chiar acum, că nu m-au făcut pe mine nişte hahalere şi bagabonţi ce sînteţi, sà strigaţi la voi acasă Becali afară din Ghencea, în viaţa vieţilor voastre nu o să vedeţi voi pe Becali că vinde Steaua, păi asta e familia mea, chiar aţi crezut că vând ?, ati innebunit la cap ?, adică cum, că aţi venit voi noaptea să îl vedeţi pe prostu de Becali cum vinde, na că nu mai vinde, că Becali nu vinde noaptea, hai valea, hahalerelor, am încheiat transmisiunea, a intrat în ceaţă satelitu´, buhahahahaha!

Război în Ghencea (I): “Declaraţie de ultras Sud”

preluare de pe  www.inpanamea.ro

“În primul rînd că eu nu sînt huligan, că eu nu am pixuri din clasa întâi când era la oferte, de inundaţii, că stăteam iîn Giuleşti Sărbi cu tata. Mama era în piaţă. La Matache, pe tarabă. Acum m-am transferat la bloc în Ghencea. Am tatuaj de ultras cu m…e Becali. Într-o zi, când ăia de la Peluza Sud făceau panaramă şi treceam şi eu pe acolo cu tovarăşii mei din Nord, fo 250, ne-a prins Gigi şi ne-a pus să jurăm pe Lăcătuş că nu mai strigăm măscări împotriva lui şi noi am zis că da, cu o condiţie. Să ne lase să venim la meci că trebuie să ne batem cu ăia de la Dinamo. Că in noaptea când au jucat ei cu Liberecii i-am căsăpit la metrou, la Romană, da’ nu i-am omorât de tot că jigodiile de câini au avut noroc cu o fată.

Este fata aia care a gonit înapoi în tribună huliganii de pe pistă, in minutul 88. Îmi bate şi acum. Inima. Nea Gigi a fost de acord imediat, a zis că da, bine, ne pune sârmă ghimpată, ca la Aujviţ, ce zice el ca la Aujviţ, ca la Techirghiol, ba chiar se face ministru de interne şi în şase luni termină cu huliganii de pe stadioane. Pac-pac. Şi a mai zis că suntem nişte bagabonţi, noi ăştia din Nord, iar ăia din Sud sunt hahalere că plănuiesc să vină la meciul cu Dinamo, cu pixuri. Nu ca să îşi noteze scorul, că ăsta îl anunţă cancelarul din 5 in 5 minute la portavoce, ci ca să arunce mitoglicerină din ele pe stadion şi să sară în aer. Cu tot cu tribune. Şi sârmă ghimpată. Uite aşa. Pac-pac. Că ăia sunt in stare de orice. Noi, nuu.

Atunci a zis un băiat că zi mă tu, că ai tupeu de Giuleşti şi am zis, bine bre, nea Gigi, da iote că nu ne-ai mai dat nimic de când ai ieşit de la bulău când am zis că ne rugăm pentru viaţa matale să ajungi in Belgia şi ai ajuns în Franţa că şi Turcu a recunoscut că Badea de la Dinamo este de vină că scoate bagabonţii din puşcărie si bea cu ei. Cafele. Da’ noi ce bem, şi când ?Că ne-ai tăiat şi cişmelele, ca să mergem în pauză la Sud să luăm omor de la ăia cu pixuri. Că ultima dată când mi-a fost sete, la meciul cu Ujpest, am luat o mardeală de nici nu mai ştiu care e Surdu şi care e Nordu. Bine că e numai două. Şi în timp ce ne bătea (la cap) nea Gigi, a apărut şi Conu’ Mitică, a zis hai bă la o tablă, că ăştia nu e oameni, e huligani, că n-ati văzut ce a fost la Dinamo?

Şi a mai zis, cică, huliganii la puşcărie da’ nu ştiu de ce se uita la mine. Că eu sunt ultras. Şi, cică, la ora meciului, în cazul în care nu sunt la puşcărie, să fiu chemat la secţia 14 de poliţie. Sau 15. Ca să bat eu tot Bucureştiul fără bilet. Şi să stau acolo până se termină campionatul. Să vezi dacă mai am chef să vin cu pixuri la stadion. Na. Da’ io i-am zis că stau in Nord, ce treabă am eu cu Sudu…Că mă doare şi capu’ cât am dat. Declaraţie.”

Nici sexul nu mai e ce a fost

preluare de pe  www.inpanamea.ro

Germanul Ekkart Arbeit era în anii ‘80 antrenorul lotului feminin de atletism al RDG. Se pare că rezultatele extraordinare ale atletelor est-germane, din acea perioadă, sunt legate şi de substanţele dopante care se administrau acestora, cu voia sau fără voia lor. Este notoriu cazul atletei Heidi Krieger, care a lucrat cu Arbeit, şi care şi-a acuzat antrenorul că i-ar fi dat steroizi anabolizanţi înaintea unor competiţii importante. Heidi a fost nevoită, după încheierea carierei sportive, să îşi facă o operaţie de schimbare de sex, trăind tot restul vieţii ca bărbat…

Scandalul a început imediat după gongul final al Campionatelor Mondiale de Atletism, de la Berlin. În centrul atenţiei este, de această dată, sportiva medaliată cu aur la 800 de metri, sud-africana Caster Semenya. În urma referirilor din presă, IAAF (forul mondial în atletism) s-a autosesizat şi a demarat o anchetă. Unii jurnalişti sportivi vorbesc despre apariţia în stafful tehnic al echipei Africii de Sud a aceluiaşi “doctor” Arbeit. În plus, nivelul de testosteron (hormon masculin) al atletei, în probele prelevate înaintea competiţiei, este de trei ori mai mare decât cel normal în cazul unei doamne sau domnişoare, respectabile sau nu, din America sau Thailanda, care poartă fuste pe crinolină sau banalii jeans.

Ceea ce nu ne spune IAAF este cum vor reuşi să pună ştampila de “BĂRBAT”, “FEMEIE” ori, mai rău: “JUMATE-JUMATE” (şi una, şi altul), mai ales că această persoană (să-i zicem aşa, să nu ne încurcăm) nu doreşte să se supună unei analize specifice, la mintea cocoşului, pentru determinarea sexului. Imediat, gazetarii de sport s-au grăbit să sară în ajutorul forului mondial. Au propus să se infiinţeze şi întreceri pentru hermafrodiţi, caz în care Caster Semenya ar putea alerga de una/unul singură/singur. Unii, mai hâtri, au recomandat urmărirea acesteia de către detectivi specializaţi în părăsiri de domiciliu. Se vor face teste de îndemânare, se vor analiza obiceiurile culinare, artistice, mersul pe jos şi statul pe scaun, îmbrăcămintea, încălţămintea, culorile preferate, dacă scuipă sau nu pe stradă, dacă se uită după fete/baieţi în metrou şi, nu în ultimul rând, se vor face fotografii din faţă şi spate, la rezoluţie maximă. Să nu credeţi, însă, că va fi uşor. Poze i s-au mai făcut. Cu toate acestea, ele nu relevă mare lucru. Sau, dimpotrivă, arată că are de toate. Gusturile nu se discută.

P.S. Îmi cer scuze, în avans, domnului Caster, nu aş fi dorit să o ştiu lezată (oups !) de ceva, dar trăim vremuri tulburi, nimic nu mai e ce-a fost, cu siguranţă…

Bancomatul 3G cu fotbalişti

preluare de pe  www.inpanamea.ro

Ca să evite comisioanele şi banii negri la transferuri, forul mondial al fotbalului (FIFA) plănuieşte să suspende toate licenţele agenţilor de jucători, începând cu 2010…

Puţini îşi mai aduc aminte de filmul “Cum să furi un milion”, cu Peter O’Toole şi Audrey Hepburn. În schimb, zilnic auzim la ştiri despre “Cum să furi un bancomat”, cu hoţii noştri în direct şi vardiştii în reluare. Treptat, tâlharii mioritici şi-au însuşit fineţea lucrăturilor din vest, realizând că extragerea unui bancomat din podea şi căratul acestuia cu spinarea către mijlocul de transport presupun un efort fizic înjositor. De aceea, a devenit trendy, ba chiar feng-shui, ca în zilele noastre, dacă te consideri mare sculă de hoţ patentat, să ai bancomatul tău acasă. Apeşi pe buton şi îţi sare euroiul în pat mai ceva decât Laura Andreşan. Adio coduri pin, seifuri tăiate cu sudură, emoţii cu girofar. E drept, deocamdată numai iniţiaţii impresari din fotbal sunt în drept să posede aşa ceva. Modelele lor de bancomat nu au limitări în funcţionare decât, se pare, din partea FIFA (un fel de poliţie călare, de sector, a fotbalului). Bancomatele 3G, adevarate minuni ale tehnicii furtului, funcţionează digital, fără curent. Trebuie, doar, să fie alimentate continuu de la reţeaua cu fotbalişti naivi. Ne-am interesat pentru dumneavoastră şi am intrat în posesia scenariului precum şi a cărţii tehnice…

Asemenea unor alchimişti în căutarea aurului pur, impresarii zilelor noastre introduc în instalaţie datele jucătorilor şi scot, printr-un simplu ‘clic’, bani de seminţe, de palate, de campanii electorale şi Rolls-uri, de avioane cu motor şi iahturi cu pânze. Într-o primă etapă, stimabilul impresar dă târcoale locului, în speţă, clubului de fotbal. Câţiva ani, dacă este cazul. Până se împacă cu patronul. Între târcoale, nu stă degeaba şi se asociază cu fraţi de cruce, cu bandiţi de conjunctură, cu veri, cu politicieni de prim-plan sau alţi băieţi de gaşcă. Se admit numai nume grele, cu CV-uri beton, să nu bată la ochi. Se alege momentul loviturii. Fesul negru cu 2 găuri este tras demult pe ochi. Nici nu se mai ştie cum arată samsarul nostru de destine sportive. Oricum el stă mereu în plan secund şi este greu de recunoscut. Pe buletin are o fotografie veche de când juca barbut pe kentane, în Herăstrău. Se pune de un circuit bancar urmat de o sindrofie tematică. De pildă, un majorat în grup sau 50 de ani de la prima ţeapă. Aici, se hipnotizează “odorul” prin abureală şmecheroasă, i se inşfacă semnătura şi se dă fuguţa acasă, unde se introduce înscrisul în baza de date a bancomatului. Din acest moment, trai neneacă…În fiecare dimineaţă sau seara, înainte de a pleca spre cazinou, fericitul proprietar de bancomat 3G apasă butonul şi scoate fişicul. E cool, nu?

În sectorul bancomatelor de uz casnic există o competiţie acerbă, mai ceva ca în cel al telefoanelor mobile. Tendinţele se modifică vizibil de la un sezon la altul şi de la o zonă la alta. Banda din Năvodari, boschetarii din Braşov, tâlharii din preajma Băncii Transilvania din Cluj sau a caselor de schimb valutar din Brăila preferă bancomatele clasice, bancare, zdarovîi, pline ochi cu marunţişuri, care necesită la preluare, adeseori, intervenţii de specialitate cu TNT, cu Wola sau Raba de 16 tone. În schimb, domnii impresari, ca nişte adevărate “gulere albe” ale posesorilor de bancomate personalizate, preferă modelele de toamnă, uşoare, tip “soft & dry”. Acestea se alimentează înainte de perioada transferurilor din intersezon, au culori vii şi se şterpelesc cu pixul sau stiloul, dintr-un condei. Ultima realizare, cea care a făcut furori pe piaţa bancomatelor cu fotbalişti, este produsă sub licenţa ”Go-dica”, made in Ghencea. Prin spate se bagă, la pachet, un Goian plus un Dică şi, la primul ‘clic’, se pot scoate până la 2 milioane de dolari. Mai greu e de numărat decât de apăsat pe buton…

Pe televiziunea poporului se derulează o nouă reconstituire de groază…O gaşcă de puşti teribilişti au pus ochii pe un bancomat, model vechi, prins în peretele unei sucursale bancare din zonă. Dotarea este cum scrie la carte sau, mă rog, la scenariu. Au şi picamere, unul dintre ei vine cu basculanta lui taică-su, împrumutată de la canal si uitată în faţa blocului….O linişte apăsătoare însoţeşte decupajul…Micile scursori ale societăţii bolnave îşi pregătesc sculele în linişte. A venit rândul truselor de şperacluri, a fesurilor negre şi a mănuşilor din latex…Deodată, se aude un răcnet, parcă ireal…Banda de infractori bancari îngheaţă in corpore. “Creierul” loviturii ţipă ca apucat de streche :”Maaamă, te omor cu ciocanul de şniţeleee….Mi-ai cusut găurile de la fes !!!”. Se bagă, deşi nu era cazul, reclama cu “Dormiţi linistiţi, FNI-ul vă veghează…”

Scuze, lala !Este 1-1

preluare  de  pe    www.inpanamea.ro

reportaj de groază din culisele meciului România-Austria

Aplicaţia fiindu-ne acceptată, era necesar să ne deplasăm la sediul redacţiei Prosport, Casa Presei Libere, pentru a intra in posesia celor două invitaţii la meciul România-Austria şi a altor câteva acareturi. Să te deplasezi la sediul redacţiei Prosport, găzduit de Casa Presei, este un fel de a spune. De fapt, a trebuit să facem înconjurul falnicei monstruozităţi, a ororii arhitecturale, a magaoaiei în zona căreia tronează mizeria, bălăriile cât casa ori kitsch-urile erodate de vreme şi nepăsare ale epocii comuniste. Să nu vă închipuiţi, însă, că a da înconjurul tenebroasei arătări civile este ca şi cum te-ai învârti în jurul bojdeucii lui Creangă sau Patriarhiei cu ocazia Deniei Prohodului.

Rondul de zi a durat cel puţin o oră. Au fost intervievaţi zeci de oameni cinstiţi dar necăjiţi, zicem noi, după cum arătau şi disponibilitatea lor către dialog. Excepţie a făcut, bineînţeles, Alessandra Stoicescu de la trustul Intact, care arată bine în SUV-ul ei negru. Majoritatea îndrumărilor, venite de la difuzorii de presă ori manipulanţii de bariere amplasate precum obstacolele pe hipodrom, erau de genul :”Nu ştiu. Nu cunosc” sau “Încercaţi în gangul acela”. Şi am tot încercat din gang în gang până în dosul dosului monumentului de sorginte proletcultistă.

În momentul în care eram gata să renunţăm, dintre boscheţii de măturică, după ultimul colţ dintre cele câteva mii, atunci când nu mai speram că ceva bun ni se mai poate întâmpla, a apărut indicatorul “sens unic, fără întoarcere” cu sigla ţintei mult căutate şi de foarte puţini trăitori atinsă. Concursul ad-hoc de orientare sportivă cu premii se consumase. Ne-am însuşit cât am putut de repede drepturile de reprezentare şi am dispărut unde am văzut cu ochii. Zona crepusculară, plină de misterele Bucureştiului şi adevărurile mizeriei urbane, a rămas în spatele nostru, gata să îşi devoreze alţi şi alţi turişti rătăciţi. Jungla obscurei Case a Stafiilor Libere reuşise să mai fugărească nişte intruşi, cu invitaţiile lor cu tot…

Despre meciul din teren nu vom comenta nimic. Soarta, ştiţi şi voi, ne-a fost din nou potrivnică. Am fost, chiar, la un pas de un final apoteotic, aproape de beznă totală în Ghencea, unde şi pe lumină se poate întâmpla orice. Telespectatorii nu au acces, cu prioritate, la ceea ce se petrece în tribune. Nouă ne-a fost dat să auzim şi să vedem lucruri realmente incredibile şi şocante. Supliciile din cursul dimineţii, suferite în preajma Casei Ororilor, sunt telenovele spumoase pe lângă coşmarurile trăite, cu ochii deschişi, în timpul partidei România-Austria. La începutul reprizei a doua, din zona peluzei sud, o gaşcă de dezbrăcaţi, la propriu, au spart tacticos gardul despărţitor de tribună şi au dat buzna peste plătitorii de bilete din primele rânduri. Spectatorii înspăimântaţi au fugit pe scări şi au vizionat restul meciului în picioare, în regim forţat.

Stewarzii impasibili asistau cu condescendenţă cum banda de huligani, mult pomenită şi de “prietenul” nostru, lala, face legea pe stadion. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pe toată durata reprizei, acei baieţi de cartier au scandat cele mai oribile lozinci cu referire directă la cunoscutul finanţator, lala, din Ghencea. Şi ca să fie mai expliciţi, au întins şi un imens banner cu lămuririle necesare. Iar noi, bieţi scriitori de duzină, spectatori la un meci al naţionalei şi nu la un scandal de clan, am realizat, în sfârşit, că uneori comitem din culpă grave erori atunci când afirmăm că numai lala ştie sa înjure.

Drept pentru care ne pare rău. Scuze, lala !. E 1-1.

(va urma)