Bancomatul 3G cu fotbalişti

preluare de pe  www.inpanamea.ro

Ca să evite comisioanele şi banii negri la transferuri, forul mondial al fotbalului (FIFA) plănuieşte să suspende toate licenţele agenţilor de jucători, începând cu 2010…

bancomat1Puţini îşi mai aduc aminte de filmul “Cum să furi un milion”, cu Peter O’Toole şi Audrey Hepburn. În schimb, zilnic auzim la ştiri despre “Cum să furi un bancomat”, cu hoţii noştri în direct şi vardiştii în reluare. Treptat, tâlharii mioritici şi-au însuşit fineţea lucrăturilor din vest, realizând că extragerea unui bancomat din podea şi căratul acestuia cu spinarea către mijlocul de transport presupun un efort fizic înjositor. De aceea, a devenit trendy, ba chiar feng-shui, ca în zilele noastre, dacă te consideri mare sculă de hoţ patentat, să ai bancomatul tău acasă. Apeşi pe buton şi îţi sare euroiul în pat mai ceva decât Laura Andreşan. Adio coduri pin, seifuri tăiate cu sudură, emoţii cu girofar. E drept, deocamdată numai iniţiaţii impresari din fotbal sunt în drept să posede aşa ceva. Modelele lor de bancomat nu au limitări în funcţionare decât, se pare, din partea FIFA (un fel de poliţie călare, de sector, a fotbalului). Bancomatele 3G, adevarate minuni ale tehnicii furtului, funcţionează digital, fără curent. Trebuie, doar, să fie alimentate continuu de la reţeaua cu fotbalişti naivi. Ne-am interesat pentru dumneavoastră şi am intrat în posesia scenariului precum şi a cărţii tehnice…

Asemenea unor alchimişti în căutarea aurului pur, impresarii zilelor noastre introduc în instalaţie datele jucătorilor şi scot, printr-un simplu ‘clic’, bani de seminţe, de palate, de campanii electorale şi Rolls-uri, de avioane cu motor şi iahturi cu pânze. Într-o primă etapă, stimabilul impresar dă târcoale locului, în speţă, clubului de fotbal. Câţiva ani, dacă este cazul. Până se împacă cu patronul. Între târcoale, nu stă degeaba şi se asociază cu fraţi de cruce, cu bandiţi de conjunctură, cu veri, cu politicieni de prim-plan sau alţi băieţi de gaşcă. Se admit numai nume grele, cu CV-uri beton, să nu bată la ochi. Se alege momentul loviturii. Fesul negru cu 2 găuri este tras demult pe ochi. Nici nu se mai ştie cum arată samsarul nostru de destine sportive. Oricum el stă mereu în plan secund şi este greu de recunoscut. Pe buletin are o fotografie veche de când juca barbut pe kentane, în Herăstrău. Se pune de un circuit bancar urmat de o sindrofie tematică. De pildă, un majorat în grup sau 50 de ani de la prima ţeapă. Aici, se hipnotizează “odorul” prin abureală şmecheroasă, i se inşfacă semnătura şi se dă fuguţa acasă, unde se introduce înscrisul în baza de date a bancomatului. Din acest moment, trai neneacă…În fiecare dimineaţă sau seara, înainte de a pleca spre cazinou, fericitul proprietar de bancomat 3G apasă butonul şi scoate fişicul. E cool, nu?

În sectorul bancomatelor de uz casnic există o competiţie acerbă, mai ceva ca în cel al telefoanelor mobile. Tendinţele se modifică vizibil de la un sezon la altul şi de la o zonă la alta. Banda din Năvodari, boschetarii din Braşov, tâlharii din preajma Băncii Transilvania din Cluj sau a caselor de schimb valutar din Brăila preferă bancomatele clasice, bancare, zdarovîi, pline ochi cu marunţişuri, care necesită la preluare, adeseori, intervenţii de specialitate cu TNT, cu Wola sau Raba de 16 tone. În schimb, domnii impresari, ca nişte adevărate “gulere albe” ale posesorilor de bancomate personalizate, preferă modelele de toamnă, uşoare, tip “soft & dry”. Acestea se alimentează înainte de perioada transferurilor din intersezon, au culori vii şi se şterpelesc cu pixul sau stiloul, dintr-un condei. Ultima realizare, cea care a făcut furori pe piaţa bancomatelor cu fotbalişti, este produsă sub licenţa ”Go-dica”, made in Ghencea. Prin spate se bagă, la pachet, un Goian plus un Dică şi, la primul ‘clic’, se pot scoate până la 2 milioane de dolari. Mai greu e de numărat decât de apăsat pe buton…

Pe televiziunea poporului se derulează o nouă reconstituire de groază…O gaşcă de puşti teribilişti au pus ochii pe un bancomat, model vechi, prins în peretele unei sucursale bancare din zonă. Dotarea este cum scrie la carte sau, mă rog, la scenariu. Au şi picamere, unul dintre ei vine cu basculanta lui taică-su, împrumutată de la canal si uitată în faţa blocului….O linişte apăsătoare însoţeşte decupajul…Micile scursori ale societăţii bolnave îşi pregătesc sculele în linişte. A venit rândul truselor de şperacluri, a fesurilor negre şi a mănuşilor din latex…Deodată, se aude un răcnet, parcă ireal…Banda de infractori bancari îngheaţă in corpore. “Creierul” loviturii ţipă ca apucat de streche :”Maaamă, te omor cu ciocanul de şniţeleee….Mi-ai cusut găurile de la fes !!!”. Se bagă, deşi nu era cazul, reclama cu “Dormiţi linistiţi, FNI-ul vă veghează…”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: