Om de aur cu gât strâmb

Pur şi simplu din întâmplare. Acum câteva minute, răsfoind social media, am dat peste acest om de aur. La judecata de apoi, toţi vom fi întrebaţi ce am produs la viaţa noastră. Ăsta este cetăţeanul universal care a produs fericire. Pentru alţii. “-Bine, treci pe lângă cazanul cu smoală, ieşi in spatele curţii şi vezi că acolo e cazanul de whisky! Să le pui în pahare la toţi ăia de acolo, să fie fericiţi!”. Wow, ce meserie pe lumea cealaltă pentru Mr..Bean! Turnător. De pahare. La Taverna Raiului din fundul Iadului. Mersi, şefu!

Trebuia să vă puneţi nişte ventuze, mister! Apropo. Bean îmi aduce aminte de o întâmplare dintr-o călătorie în Neos Marmaras, Grecia, acum vreo 20 de ani. Era duminică. Am văzut o bancă identică cu cea din poză, Cănd m-am uitat mai bine, am realizat că banca era pusă exact în faţa “National Bank of Greece”. Vizionaţi poza la mine în arhivă.

M-am aşezat repede pe bancă, am rugat-o pe nevastă-mea să imi facă o poză cu mine stând pe bancă in faţa băncii. De emoţie pentru reuşita actului artistic, începusem să urlu aproape: “Vezi să prinzi şi firma, să nu îmi tai picioarele, mai la dreapta, să se vadă totul sus, vezi că te calcă maşina, mai în faţă, aşa, acum, apasă!”. Mă rog, detalii tehnice.

Mie mi se părea că nu e nimeni pe stradă. La un moment dat, mă uit în stănga mea. În faţa intrării băncii de bani stătea un poliţist grec care se uita la noi, aproape ca la nişte ciudaţi buni de reclamat la ospiciu. Eu am cam îngheţat. Am simţit o durere cu junghi în ceafă de nu mai puteam să mişc din cap. Înlemnisem din cauze inoportune, exact ca mister Bean în poza de mai sus. Am bâiguit ceva, acolo, în greaca nouă “Kirie astinomiko, mas aresi poli na vgazume fotografies!”. Adică, ceva precum că tare ne mai place să ne tragem în poză.

Si a început sa rădă. Astinomikosul, poliţistul. Norocul meu. Pentru că exact lângă bancă, şi aia dar şi cealaltă, după colţ, era o secţie de poliţie. M-am ridicat de pe bancă, am trecut pe lângă dom’şef, cu gâtul tot strâmb şi l-am salutat “Me sinhorite, adio sas!”. Am uitat că aveam şi geanta nevesti-mii plus plasa de cumpărături cu mine. Cu geanta de damă, plasa plină şi gătul strâmb, am defilat vreo 200 de m, ca la onorul gărzii. Poliţistul uluit, ca în filmele cu Chaplin, a rămas aşa, cu mâinile la spate, petrecăndu-ne cu privirea până când, nu ştiu pănă când. Pănă s-a deschis banca din spatele băncii, cred.

Va urma_______”O noapte friguroasă” de Ioan Luca şi alţii