Dor de Pittis

Am avut minunata sansa de a sta in preajma domnului Pittis cateva ore. Era o zi ploioasa de toamna, in noiembrie “87. Ploua asa cum avea sa se intample  si in ziua inmormantarii sale…

Trebuia sa particip la un spectacol pe platforma Magurele, la Facultatea de Fizica. Era frig si intuneric. S-au spus multe in acea seara de neuitat pentru mine, atat pe scena cat si in culise. Noi, grupul satiric al Universitatii, stiam ca in fieful lui Valentin mana securistilor nu era atat de ferma. Tovarasul Ursache de la UASCR (in prezent la PSD), care ne superviza activitatea, fost coleg cu un alt tovaras celebru, Copos, era plecat in teritoriu. Mi-l amintesc pe domnul Pittis care, dupa ce a iesit de pe scena unde a interpretat cateva poezii, a si cantat alaturi de Mircea Vintila, a aparut transfigurat in culise si a rostit pe un ton inconfundabil: ”A fost un regal in seara asta !”. Intr-adevar, spectatorii au fost calzi desi in sala erau aproape zero grade si nu erau aprinse decat 2 becuri.

“Sunt cel mai frumos din orasul acesta” a rasunat incredibil intr-o sala fara sonorizare. Am si acum in urechi timbrul acela unic. Ceea ce l-a impresionat foarte mult pe maestru a fost faptul ca in acel loc se putea simti mai liber decat pe scena teatrului unde era angajat. Pentru Pittis, libertatea era valoarea suprema. Atunci am aflat ca prietenii il alintau strigandu-l “Motu’”. Apropo de lentoarea in exprimare a stramosilor sai, ne-a interpretat magistral in culise bancul cu ardelenii care nu puteau face planul la recoltat melci pentru ca acestia o zbugheau prea repede in tufisuri. Noaptea, tarziu, ne-am despartit in fata Facultatii de Drept, in intuneric si ploaie. In loc de la revedere, am baut cu totii dintr-o sticla de palinca. De atunci, nu l-am mai intalnit pe Motu’, pe cel caruia ii era atat de draga viata…

———————-

Ploaia de la inmormantarea sa mi-a adus aminte de acest episod. I-a parut rau ca a plecat fara sa ne mai spuna macar o data cat de important este sa fii liber.
Dumnezeu sa-l ierte!