Poezie de toamnă lungă

cos“Toamnă, tu ne-aduci
Multe fructe dulci,
Mere roşii şi gustoase,
Pere galbene, zemoase. 

Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori in seară,
Toamna au roade bogate,
Au şi fructe, şi bucate.

 

Mere, pere în panere,
Prune bune şi alune
Şi gutui amărui
Cu puf galben ca de pui.
Şi tot felul de legume
De nu le mai ştii pe nume.”

Autor: fără autor

N.E (nota editorului). Autorul a dorit să fie anonim ca să nu dea cumva DNA-ul peste el precum că primeşte foloase necuvenite, dar el nu are nicio vină dacă toamna a fost lungă şi s-au umplut panerele cu de toate. Ca şaormele lui Pappy din Vitan. Mai precis, după cum scrie şi în denunţ :”Şi tot felul de legume de nu le mai ştii pe nume“, adică e un denunţ anonim, calomnios, cu de toate, dar sub acoperire. Omul nu are nimic de declarat, nu mai ştie nimic, e martor protejat. De fapt, denunţătorul are şi circumstanţe atenuante, pentru că el nu a cerut vreun folos sau o geantă de bani ca la Ministerul d-nei Udrea. Nu. Lui, învinuitului, i s-au oferit obiectele infracţiunii fără să ceară ori să dea la schimb altceva. Citez: “Toamnă, tu ne aduci multe fructe dulci”. Unde vedeţi voi că e vorba despre bani, marafeţi, mălai?  Nici măcar despre “verzişori” nu e vorba aici, deoarece darurile necuvenite sunt dulci, coapte de mult timp, căzute de pe craca de sus. Adică, fructele.

În plus, se vorbeşte cu cuvinte alese cu grijă despre muncă cinstită, nicidecum despre vreo hoţie, tălhărie, corupţie (vezi cazul lui Cocoş, om corect, anonim care a muncit toată vara prin Dubai, după care la domiciliu (în arest, de parcă munca cinstită e făcută pentru fraieri, nu pentru baroni).  Citez din dosar, culegerea de poezii: “Toţi acei ce-ntreaga vară au lucrat din zori în seară”. E clar. Este vorba de o manipulare ordinară şi primitivă. Cu “p” de la Prună. Pentru că Pruna poate fi şi bună.  Se şi subliniază, de altfel:  “Mere, pere în panere (atenţie, “in panere”, nu în conturi, în sacoşe ori în portbagaj), prune BUNE (nu rele, nu acre, nu stricate, nu nimic) şi alune (nu ştim ce caută aici alunele, dar sunt băgate de procurori ca să dea bine şi să fie ghiveciul mai gustos)”.

Ni s-a mai reproşat la audieri că de ce am zis despre toamnă că e lungă. Unde am văzut noi aşa ceva? De data asta a fost cam lungă, e adevărat, dar noi nu am zis nimic despre toamnă, ci despre poezie că e lungă. Atât ne-a trebuit. Imediat ne-a luat la rost criticul literar, procurorul Dănileţ de la CSM, cel care stă la pândă ca să ne fure gutuile din panere. Cu panere cu tot. Pentru că, stimaţi iubitori de poezie necoruptă, scopul criticilor care este? Să intre toţi şi toate, cu panere, cu tot, la beci, domnesc sau nu, în atmosferă controlată, să nu facă guturai. De aici vine şi îndemnul lor, cică: “Bagă-i, frate, la răcoare, / S-avem ‘full’ în galantare/ Să avem şi ce mânca/ Şi-o pălincă de om bea/ Că de n-ar fi la răcoare/ Lumea-ar sta pe la votare/ Să voteze cu săgeata, cu Pruna şi cu tomata“. Autor: autor anonim.

P.S. Pe ăştia nu-i mai vede DNA-ul. Un grup de hackeri, producători de salam, autointitulat MARCEL, ne-a atacat pagina şi a introdus peste panere o reclamă la foloase necuvenite, cică :”Marcel, de ai poftă de mezel”. La răcoare şi cu tine, Marcele ! Să ai poftă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: