Pinguini apăraţi de NATO sau cum am trăit sfârşitul lumii la Buzău

Asteptându-l pe EL (783)

Asteptându-l pe EL (783)

După cel mai călduros Crăciun din istorie, a venit urgia. Cel mai îngheţat Revelion. Pe noi ne-a prins pe drum, nu departe de casă. Vijelie, crivăţ, frig de crăpau pietrele, cu rinichi cu tot. Nimeni pe şoseaua aşa zis naţională, care ducea la Buzău. În faţa maşinii, oprită de troiene, zăcea un cadavru de cioară, corb, stăncuţă căzută la datorie. În aşteptarea altora, probabil. Aşadar, înaintarea noastră luase sfârşit. Ne-am zis că şi înaintarea în vârstă se va stopa tot aici, la curbura Carpaţilor, în marea asta albă, îngheţată bocnă. În contrast cu ceea ce era afară, cele mai negre gânduri începuseră să cutreiere neuronii încă funcţionali. Pentru un om aflat în faţa şemineului, ar putea părea absurde asemenea relaţionări aproape involuntare. Multe analize de film documentar ne-au chinuit mintea în clipele de agonie….

Oare de ce pinguinii preferă să se ducă atât de departe când aici, la noi, au tot confortul? Cum reuşesc urşii polari să meargă pe gheaţă, atâţia kilometri, fără ciorapi în picioare, iar noi nu putem să ajungem nici la Buzău, cu 4X4, anvelope de iarnă, 12 puncte penalizare? Cine o fi scornit bazaconia că cioara nu e bună de mâncat? Probabil că nişte oameni ghiftuiţi cu caviar şi plăcinte dobrogene, vreun Master Chef, Petrică-bucătarul, altfel nu pot să îmi închipui.”

Dar asta nu e tot, cum ar spune cei de la „Tele-Shop TV”. Întrebările, cu răspuns ataşat, au început să aibă accente dramatice. „De ce are nevoie omul de atâtea degete la picioare? Ca să îi rămână măcar unul, două, probabil, în caz de degerături pe drumurile naţionale. Ce instrumente folosesc eschimoşii atunci când se duc la toaletă: joagăr, ferăstrău mecanic, ciocănel de nuci sau pickhammer? Dacă li se strică bormaşina în timp ce sapă copca? Sună la 112, SMURD sau „Tele-Shop”, să le aducă sculă portabilă?”

Şi noi am sunat peste tot, dar au zis să rezistăm, că marfa ne va fi livrată prin curier rapid, când se dezgheaţă ţara, după sărbători. Poate vor fi la ei sărbători, ne-am gândit, la noi vor fi comemorări, dacă nu apar salvatorii. Dar asta nu e tot, după cum vă spuneam. Cică ne dădeau şi două becuri cu leduri, bune pentru beci, podul casei şi debara. Dacă nu ai degete funcţionale la mâini, degeaba. Plus două perechi de şosete „Zip Socks”, originale, fără vârf. Lumânările se terminaseră. Nu ştiam, în schimb, dacă merita aşteptarea. Oricum, cel puţin cu ciorapii fără vârf, cred că au nimerit-o.

Începusem să visez, deja. Cred că intrasem în faza a III-a şi ultima. Se făcea că eram cazaţi în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Pe LCD-ul din perete rulau reclame la călătorii în Caraibe iar eu beam ceai fierbinte cu paiul, sub pătură. Deodată, un ţignal ca de batoză rusească, din altă lume, ne-a readus cu picioarele pe pământ. Sau, mă rog, pe banchiză . Coşmarul luase sfârşit. De nicăieri, parcă, a apărut…EL. Utilajul salvator. Un fel de tractor şenilat sovietic, de război, EL-783, cu însemnele Armatei Române. Slavă în veci ostaşilor români, la orice ar folosi ei!

Astfel, datorită oamenilor care îşi servesc patria, dar şi pe cei de la Drumuri , am ajuns la masa de Revelion. La fix pentru a prinde ultima porţie de cordon-bleu cu carne de pasăre. Nici nu am mai întrebat ce fel de pasăre. Trăiam, eram vii. Păsările acelea nu au avut norocul nostru. Ne întrebam până când, deoarece a doua zi ar fi trebuit să plecăm iar la Buzău. Se anunţau ninsori moderate. Noroc că suntem în NATO.    (reluare din 03.01.2015, va urma “Cronica după Ureche, ep.X-Vremuri de bejenie”))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: