Cum să scapi de DNA. Ghid practic

(după o idee de Mircea Diaconu)

DNA22_pora_udrea_2015Boală grea, DNA-ul ăsta. Atât de grea, încât mulţi au încercat diferite tratamente pentru a scăpa. S-au aplicat soluţii cu medicamente expirate din paradisuri fiscale, împachetări la nămol în hârtii de 100 (vezi Băile Boghiş, cazul Udrea), ceaiuri pe fonduri europene ori ierburi de leac (dosarul Hrebenciuc– fructe de pădure retrocedate abuziv, valea Tazlăului). Ba chiar, unii au apelat la vrăjitorii ritualice (să baţi de trei ori cu degetul pe nara stângă, ca să nu te bată ei, după aia, la Beciul Domnesc). Alţii şi-au tras picior în gips (tratament vechi, din ’89) ori perciuni a la Ricky Dandel şi mustaţă pe furculiţă a la Vicente Fernandez, pentru a nu mai fi recunoscuţi în veci, nici măcar de tata lor, marinarul dus cu pluta SPP pe lacul secat Floreasca. Drept pentru care, au luat cu asalt frizeriile, perciuneriile si perucăriile (saloanele de peruci) din Dubai, Saint Martin ori Giurtelecul Hododului, după caz şi conform prejudiciu nerecuperat vreodată.

Puţini sunt, însă, cei care au scăpat de această boală nimicitoare, sindromul imunodeficitar antibugetofag rapace, zis şi DNA. Printre cele mai cunoscute cazuri atinse recent de epidemie, amintim pe cel al lui Genică Boerică (ne dă cu tifla din Iordania), Elan Scwartzenberg (râde selfie către noi din Israel) ori mult preacunoscutul proprietar de terenuri puse sub sechestru de la Nana, aţi ghicit, bunicuţul ranchiunos, Traian Băsescu.

Sindromul DNA este rezultatul unor evoluţii cronice necunoscute ori foarte puţin cunoscute. În orice caz, nu există, nu s-a inventat, încă, vaccin anti DNA. Pe baza experienţei din ultima lună se pot face, totuşi, recomandări de viaţă lungă. Nici nu ştii când te poate atinge boala şi pe tine, stimate cetitorule, care te crezi mare şi tare, sănătos ca un judecător la CCR ori şef la DIICOT. De unde şi poezia: ”Te crezi mare, te crezi tare, dar numai până la probele contrare”, desigur. Specialiştii epidemiologi, în frunte cu medicul deontolog Ciuvică, de la dispensarul Antena 3, au elaborat norme minime de aplicat pentru prevenirea infectării. Iată-le:

(1). Se impune păstrarea unei igiene personale stricte, spălarea repetată a mâinilor înaintea folosirii banilor murdari, precum şi spălarea periodică de păcate prin denunţuri imaginativ-creativo-mitomanice. (2). La fel ca şi în cazul gripei aviare, se va evita comerţul cu struţi (pentru pene) sau capre (pentru Rusia) – vezi fişa medicală Toni Greblă-judecător CCR. (3). Evitarea ieşirilor în aer liber. Mai bine stai 30 de zile în Beciul Domnesc. Sub nicio formă, chiar cu riscul de a te plictisi de moarte, să nu mergi la plimbare, cu telefonul mobil la ureche, prin cimitir (nu râdeţi, este cazul ministrului de finanţe, Darius Valcov). Colcăie viruşii procurori Co-Ko pe acolo, mai ceva ca la Glina. (4). Mare atenţie la consumul de produse din carne, mezeluri, cârnaţi proaspeţi (cazurile Traian Remeş, Ioan Avram Mureşan, pe care pofta i-a băgat în carantină câţiva ani).

Acestea fiind zise, încheiem scurta noastră atenţionare epidemiologică asupra DNA, vă urăm viaţă lungă la domiciliu şi mulţumim sponsorului nostru, Beciul Domnesc-Arestul Capitalei. Hai liberare !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: