Program de Halloween

Convins fiind, de către analiştii economici de pe Money Channel, că banii Europei au rămas ultima noastră speranţă de mai bine, m-am gândit să particip la un program cu finanţare nerambursabilă. Drept pentru care, am dat  OK  unei petreceri cu fiţe, de Halloween. A fost o experienţă cool, aproape fatală, în urma căreia era să vă pierd, dragi prieteni. Da, chiar dacă nu sunteţi prea mulţi, era să vă pierd pentru că…am dat în şoc psihonevrotic pe fond labil. De criză. Sper să nu vă daţi seama. Promit să maschez boala atât cât voi putea. Apropo de mascare. Mai am şi acum urme în cap de la coarnele de diavol…

…Nici nu intru bine în sala de bal, că inima mi se şi opreşte intempestiv. Bănuiesc, fără să mă bazez pe ceva anume,  că nu de tot. Chiar din spatele uşii de fier forjat ce  scârţâie corespunzător de fioros, apare o bufniţă care cică vrea să mă sperie. Încerc să râd, dar îmi îngheaţă picioarele şi îmi aduc aminte că nu am asigurare obligatorie pentru locuinţă. Ceva mai încolo, în mijlocul încăperii decorate cu obiecte stil  baroc, Second Hand şi Servicii Funerare, se încinge o horă pe ritmuri  stil Lady Gaga. Reuşesc să identific printre petrecăreţi un Hitler în uniforma REBU, dar cam burtos, însă la fel de mustăcios, un Ceauşescu cu găurele, un Bin Laden cu cioc şi bombă cu ceas la gât, alături de un Boc mic, parcă mai mic ca niciodată, fără cap, pe care scrie :“Acum cu 25 % mai mic”.

Îmi revin imediat cu un “draculino” roşu, merlot de Urlaţi, după care intru în atmosferă. Mai întâi, trag o spaimă soră cu moartea când privesc către cine mă scutură vârtos de mânecă. Este o “bampiriţă” îngrozitoare, deosebit de hidoasă, sosie de-a Elenei Udrea, încadrată de două stafii-fantome-strigoi-moroi înfăşuraţi în cearşafuri cu găuri în loc de ochi. Şi luminiţe laser fosforescente. Nu leşin, am voinţă, dar mă prăbuşesc peste un sicriu din polistiren. Sunt  readus cu greu la viaţa de dinainte, pe bază de palme, primite de la un cetăţean cu coasă. Nu, nu e Boc, ăsta are  bostan scobit pe creştet, cu lumânare de botez şi felinar de vânt în dotare. Am noroc şi cu urletele groaznice, dătătoare de fiori reci,  mobilizatoare, ale celor de la Metallica, Uriah Heep, Limp Bizkit sau zaga-zaga-ciki-cea cu Loredana Groza featuring Mister Fantastic. Şi bombastic.

Cu toate acestea, încet, încet, încep să mă obişnuiesc cu personajele horror din jurul meu, precum măgarul cu bătaia şi bugetarul cu foamea, pasămite. La un moment dat, cred că era 12 noaptea, se stinge lumina. Probabil că Dorel excavatoristu’ repara cablul subteran de înaltă tensiune, îmi zic. Chiar mă gândeam că nu mai sughiţasem de sperietură din copilărie, de când aveam vreo 6 ani şi mă speria frate-miu care îmi băga broaşte în pantaloni. Pentru o secundă, se face linişte şi apare, cine ştie de prin ce canale de termoficare, o trupă ambulantă, închiriată pe bani grei, care se mişcă languros  pe ritmuri laizy de manea. Toţi membrii, cu figuri de Buftea şi Pipera, sunt echipaţi în pelerine antichimice cu măşti de gaze. La bară, evoluează păianjeni vopsiţi, zombi tradiţionali, păpuşi ucigaşe şi stăncuţe vorbitoare cu cioc rujat, lângă vrăjitoare cu coif şi mătură din clanul Omida, dăunatoarea păroasă de măr mălăeţ.

Atmosfera, cică veselă, ajunge la paroxismul plăcerii perverse când, în scenă, intră vedetele serii, cei din categoria “skeleţii de şifonier”, unii cu oase lipsă, alţii cu coloană vertebrală dreaptă şi organe în plus, alţii chiar cu două capete, acoperiţi cu glugi de gâde medieval pe cranii ori cu topoare de măcelari prinse între falanga a 3-a şi a 4-a. Lumea e în delir…Şi, poate, canonada cu spaime existenţiale pe dans tematic, de la Universitatea de Medicină, ar mai fi continuat cu mine în rol principal, dacă nu mi-aş fi luat inima în dinţi pentru a evacua  zona frenzy, mai ceva decât Nicholas Cage în “Ghost Rider 3″…

Cu ultimele eforturi de voinţă, merg  să îmi recuperez haina civilă dată în consemn la garderobă, din mâna unei drăguţe diavoliţe  cu ochii vineţi, angajată de probă dar nebătută de nimeni. Încă tremur ca varga, mai respir, oarecum, şi privesc în spate cu intermitenţă, să văd ce monstru este pe urmele mele. Deodată, ceva îmi atrage atenţia pe tejghea. Este un ecuson, căzut cine ştie din ce buzunar, pe care scrie: “Educaţie permanentă. Costum închiriat prin program UE, supervizat de Ministerul Dezvoltării”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: