Farmecul discret al vuvuzelei

şi pe www.inpanamea.ro

"Concert pentru sală goală" în Fals major, de E. Boc Răchiţeleanul

Susurul izvorului, târâişul şarpelui, bâzâitul bondarului, boncănitul cerbului, oftatul elefantului. Tot atâtea sunete componente ale miraculoasei simfonii a naturii. Dar, pentru că toate la un loc trebuie să poarte un nume, le vom spune simplu :sâsâitul vuvuzelei. Drept pentru care, abia acum putem aprecia, la adevărata valoare, bunul gust din creaţia poetului nostru anonim şi meloman, pus veşnic pe chef.: „Fluieraş de soc, mult zice cu foc, fluieraş de fag, mult zice cu drag !”.Và mai amintitţi  ?E clar, astăzi va fi moment artistic. O dăm ori în poezie, ori în fluierat…

La început, a fost un scâncet de copil, un ciripit de pasăre ciripitoare, a fost vuietul savanei şi chemarea oilor la muls ori a berbecilor la jugănit. Cine nu a suflat, nici nu mai contează în ce şi unde,  măcar o dată în viaţa lui ? Cine nu a auzit, fără să il vadă, de saxofonul lui Clinton, de cimpoiul lui Stoicikov, naiul lui Zamfir, vioara lui Mădălin, taragotul lui Fărcaş  ori colecţia de tromboane a contemporanului Boc ?Se pare că vuvuzeaua, mult hulita soră vitregă a buciumului mioritic, a fost izgonită abia de curând de pe ‚zbuciumatele’ noastre meleaguri.

Vuvuzica, această fioroasă ‚dinozaură’ pitică a jurasicului goarnelor populare, maiestuoasă strămoaşă a ocarinei  lui Ion Lăceanu, a solzului de peşte oceanic din comunismul târziu, ca să nu mai vorbim de frunza cu peţiol de mesteacăn, este martoră netăcută, ba chiar asurzitoare, a istoriei noastre multimilenare. Rimează, nu ?De aici, poate, şi nemuritoarele versuri moderne la care ne riscăm :”Vuvuzică, vuvuzea, zi-i lui Boc s-o şteargă de la uşa mea!”.

În vremuri demult apuse, ea, vuvuzeaua, cumătră cu tulnicul, anunţa  dacii din opoziţie când se îmbătau colegii lor, romanii de la putere, sus pe dealurile Orăştiei ori în pădurile Snagovului şi se dădeau de-a dura cu guvernul la vale. De altfel, nici nu aveau încotro,   pentru că romanca de Udrea nu aprobase  ,telegondola lu’ Ridzi’, întrucât ea dădea în lucru  drumuri, poduri, viaducte şi parcări doar la băieţii deştepţi cu cocoşei (de aur), prieteni cu arhitectul Apolodor Videanu din Ciofliceni.

Puţină lume ştie că, dacă nu exista fermecătoarea trompeţică horror, prostimea din Dacia Minor nu auzea de tăierea neconstituţională, fără subvenţie, a viilor producătoare de zaibăr ale lui Burebista. Noroc chior cu tac’su Scorillo al lu’ Decebal care trăgea pe gornetul vuvuzelei în timp ce frac’su boteza, obicei păstrat şi azi, loazele de romani direct în butoi.  Mai târziu, tot aşa s-a aflat şi de fuga otomanilor cei  răi, cu bir cu tot., care este adus înapoi, astăzi,  de nepoţii lor, turcii cei buni cu şaorma de lângă Gara de Nord…

Anul 2010.. Undeva, pe un alt deal, al Cotroceniului,. o mână de  tăietori de salarii, urmaşi ai cotropitorilor de ieri, fluieră a pagubă, ajutaţi de vuvuzele tricolore. Departe, în vale, dacii liberi aşteaptă, cuprinşi de farmecul discret  al  sunetelor sâcâitoare, să mai pice câte ceva. Sau…cineva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: