Dosarele X ale unui student visător. ANTENA (3)

( update ) .Mulţumim tuturor celor care au contribuit la succesul acestei realizări istorice din vremea studenţiei noastre: Ahmed , Babu, Kelin , Colins, Kostas, Alif, musii , militienii si altii

antena

Antena de UIF

Deodată, conform unui şablon din basmele copilăriei, un zgomot înfundat, ca de buzdugan aruncat în capul zmeului, se auzi pe hol . Uşa se dădu de “părete” , buzuka din căminul de vis-a-vis amuţi ca prin minune şi , precum un erou care îşi trecea în noaptea nunţii iubita peste prag , apăru Babu ţinând în braţe un ditamai televizor color , o adevărată comoară pe vremea aceea . Aplauzele furibunde luară locul uimirii de o clipă .”- Ho, bă, că îl scap…Ajutaţi-mă şi nu mai căscaţi gura !”( tună capul capilor, alias Babone ). Muşii aşezară , fără alte invitaţii , capodopera electronicii româneşti – “Cromatic” , care se dădea numai pe repartiţie , în locul “Sport”-ului care se dădea cu împrumut . Deodată , ceea ce părea a fi un documentar despre “Tour de France” din vremea războiului se coloră subit în cele mai frumoase nuanţe văzute vreodată . Cel puţin aşa ni se părea nouă . Un murmur de uimire străbătu echipajul participant la iniţierea “Experimentului Grozăveşti” . Oala cu ceai de soc atinsă de o mână nevăzută alunecă de pe reşou , doi muşi săriră ca arşi în timp ce restul , vrăjiţi de taina televiziunii fără fir , continuară să privească multicolorul spectacol sportiv , ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat . Cu toţii intuiam că noile ordine nu sunt departe . “Zorba Grecul” începu să se audă din nou , la un volum demn de o zi de sărbătoare . Babu , zis şi Nea, ca un adevărat Che Guevarra de Hunedoara ce era , se ridică în picioare cu ibricul în mână . Cu toţii ne aşteptam cel puţin la un toast . Scârtâitul prelung al patului de campanie ne atrăgea atenţia asupra faptului că urmează comunicări importante .

Gata , atentie la mine !( tuna baritonal , Babu . Noi , ca niste sociopati hipnotizati in masa , reuseam insa cu greu sa ne dezlipim privirile de pe minunea venita din cer si sa privim spre acela despre care stiam foarte bine de unde vine ) . Visul nostru a devenit astazi realitate si inca ce realitate…color , chiar . Trebuie sa recuperam investitia si sa bem si o bere , ca oamenii . Am vorbit cu un var si mi-a zis ca pe Belgrad II se transmite maine finala Campionatului European de Baschet . Joaca , la Atena , Grecia cu Rusia (URSS)…Ce parere aveti ?” . Nu numai ca aveam o parere foarte buna dar ne-am dat seama ca norocul era cu noi inca o data . Trebuia sa intindem mana si sa ne organizam , doar . Caminul de vis-a-vis era plin de greci – studenti la IEFS – , pe bloc aveau loc si o suta de persoane iar 25 de lei intrarea , pe cap de elen , am cazut de acord ca era un pret bun pentru ambele parti . Asa ca am plonjat , in corpore , impiedicati de sfoara groasa care se tinea scai de picioarele noastre , spre usa care se tinea doar intr-o balama si am plecat sa aruncam zvonul despre spectacolul sportiv de sunet si lumina care avea sa se petreaca a doua zi, pe caminul B din Grozavesti . Inainte de a inchide , in urma noastra, asa zisa usa a camerei 408 , un mus mai cu tupeu , parca teleportat dintr-o reclama a viitorului , il intreba pe “El comandante” :”– Auzi , Babule, da’ televizoru ‘, televizoru’ de unde il ai ? ” . Nu a primit niciun raspuns . Un sunet ca de ibric aruncat pe scari se auzi , insa , in urma noastra .

Vecinii greci s-au aratat foarte incantati de perspectiva alaturarii prin eter la patria-mama in vederea incercarii istorice de a infrange Rusia la baschet iar noi am hotarat , intr-un tarziu , sa ne alaturam paturilor noastre de campanie . Nu inainte de a trece pe la “baza” . Ocazie cu care ne-am dumirit de unde “inchiriase” Babu televizorul . In fata ciclistilor color , care inca nu aveau somn , trona Ahmed , colegul nostru de palier , un doctorand irakian la vreo 2m pe 150 de kile , cam taciturn de felul sau . Am zis si noi “Salamaleku , Ahmed !” si am plecat la vise .

A doua zi , evenimentele aveau sa se deruleze cu o viteza ametitoare , la propriu . Ne-am asigurat ca vremea era stabila pana seara , am rechizitionat toate scaunele disponibile de pe palier si un fotoliu pentru Ahmed , am instalat televizorul pe camin si am asteptat sa vina grecii . Oricum , pe vremea aceea mai mult ei veneau la noi .La ora stabilita au aparut cu totii deodata . A inceput o harmalaie pe bloc de parca se mutase gara din Salonic pe malul Dambovitei . Cel mai agitat era , insa , Ahmed -prietenul nostru – , care ne tot transmitea ca , daca “maimutele” nu se potolesc , el isi retrage televizorul in camera . Noua nu ne era frica de Ahmed , ne era teama sa nu zburam cu sau fara antena unicat , de pe camin , daca arabul nostru drag ne facea una ca asta . Lucrurile s-au agravat si mai tare in momentul in care , in ultima parte a meciului , Grecia se apropia de o victorie istorica asupra URSS , lucru care pe noi , in frunte cu Ahmed si Babu , ne interesa prea putin . Noi numaram pe degete si fractiunile de secunda pana la terminarea partidei . La un moment dat , Ahmed a si inchis televizorul iar noua ne-a stat inima si ne-au inghetat picioarele in plina vara . Dupa cateva clipe , Ahmed , afisand un ranjet apatic si putin sadic , a apasat alene pe butonul “on” . Circulatia ne-a revenit la normal . Vacarmul s-a reluat pana la final . Adica , pana la 103 – 101 pentru cei de-un neam cu Zorba . Cea mai mare victorie a Greciei de la Jocurile din Olimpia si Discobolul lui Miron incoace s-a petrecut sub ochii nostri . Noi am fost mai bucurosi decat ei cand s-a terminat meciul , am sters rapid urmele “scandalului” si ne-am retras in camera , in asteptarea musilor plecati cu treburi la fabrica de bere Grivita . Au curs rauri de bere in acea seara . Atat in “baza” 408 cat si in baza Sectiei de Militie din cartier unde aveam si noi , deja , prietenii nostri . In caminul vecinilor s-au spart , conform obiceiului , mii de farfurii si pahare . Noi nu ne induram sa aruncam pe geam nici macar un ibric…

Pentru prima data , insa , dupa mult timp , norocul avea sa ne paraseasca . In mijlocul petrecerii din fata “Sport”-ului de imprumut , care preluase fara ranchiuna locul “Cromatic”-ului de conjunctura, transmisiunea TV s-a oprit brusc . Toata lumea a amutit . Am cercetat atent conexiunile din camera . Eu am dus mana la buzunarul cu cheile de la lacatul usii spre terasa si am plecat imediat in inspectie . Usa era inchisa , din fericire . Am verificat toata noaptea directia antenei , legaturile la amplificator si celelalte . Emisiunile se terminasera definitiv , din pacate , pentru noi . La fel si distractia . Cerul incepuse sa se incarce cu nori de ploaie , cu nori negri . Din acel moment nu am mai reusit sa restabilim “legatura” TV cu Iugoslavia . Aventura pe unde hertziene ne umpluse sufletele cu o bucurie greu de inchipuit pentru lumea de astazi …Cu totii ne-am indreptat catre alte preocupari . Aveam de dat examene . Aveam de vazut si strabatut tara in lung si in lat…

Antena ar putea fi si acum acolo , in Grozavesti . “Baza” 408 mai exista , cu siguranta . Si martorii acelor intamplari ar trebui sa fie pe undeva , prin lume , aruncati de catre destinul fiecaruia . Am invatat ca orice amanunt poate fi decisiv atunci cand vrei sa realizezi un lucru important in viata . Noi nu luasem cu adevarat factorul “vreme” in calcul . Cu toate acestea , am avut noroc si am dus la capat o idee indrazneata . Norii prevestitori de vreme rea ar fi vrut , probabil , sa ne spuna ceva in acea noapte . Sa ne spuna ca in curand totul se va schimba , ca vom pasi pe o noua treapta a timpului nostru , ca ne indreptam spre ceea ce tanjeam cu totii , spre vremuri noi . Dupa furtuna , nu peste mult timp , o era noua avea sa ni se dezvaluie . O era a libertatii depline …

Vezi si Antena (2), Antena (1), din categoria “Romania, tara cui ?”

  • Raspuns: Pentru Cristi B :Cristi, iti spun sincer ca nu imi mai aduc aminte, dar se poate cauta pe Internet. Era inaintea aplicatiei de vara, cred ca era anul 87, nu sunt sigur, voi verifica….In orice caz, sa prinzi sarbii din Grozavesti, mai ales ca era o zona in groapa fata de directia Militari-Vrset, a fost o mare performanta, nu stiu nici acum cat de intamplatoare, citeste si partea I si II – “1001 întamplari adevarate…” (am romantat putin, dar totul este adevarat)

One Response

  1. Am fost si eu in Grozavesti in noaptea cand Grecia a castigat.Oare ce an era?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: