Jilțul domnului Băsescu și taburetul reginei Margareta

Jilțul domnului Băsescu

O ditamai dezbaterea naţională s-a iscat, din senin, ca o ploaie de vară într-un lan de porumb, la Călărași. Problema scaunului prezidenţial agită, pe toate canalele, întreaga massmedia mioritică, de orice culoare. Comentatorii politici, plus Mugur Ciuvică, apreciază că, de fapt, această zarvă nu este altceva decât o “frecție la un picior de lemn”. De scaun. Așadar, nu este vorba despre o problemă gravă, de viață și de moarte, cum ar fi, de exemplu, cea din reclama cu „Tranzactiv-efect laxativ”. Este vorba, pur și simplu, despre un banal scaun tare, o simplă piesă de mobilier din lemn, cu patru picioare. Dar, mai ales, despre cine şi cum l-a așezat pe domnul Băsescu, pe „jilţul lui Ştefan cel Mare”, de faţă cu toţi parlamentarii spectatori, care se distrau ca la ,,Next Star” ori „Happy Hour” cu Bianca și Slav.

Unii spun că această punere în scenă a fost regizată de către însuși prea înalt stătătorul pe jilţul cu aspect de țucal cazon, decorat cu însemnele tuturor provinciilor româneşti. Alţii zic că proțăpirea în tronul din lemn s-a făcut la recomandarea medicului pentru dureri de spate, deși are contraindicaţii la şezut. În schimb, medicul de cap afirmă că, în acest ritm, înaintea Paștelui, regizorul ar putea să ceară și o coroană de spini. Afecţiunea cu șezutul se poate remedia, totuşi, după ce se părăsește serviciul şi se merge la sapă. Pe câmp. La Nana. Apropo de mediul rural. Alt domn, nea Valerică Zgonea, zis și ,,Linchedin”, declară live pe holul Casei Poporului, cel cât Gara de Nord, că aşa era Protocolul despre băncile de pe peron, taburetele de la Informații de suprafață ori tronurile de la subsol.

Numai că, în lipsă de reglementări clare (de exemplu: Ponta să dea mâna cu Băsescu, care să dea bună ziua cu Tăriceanu, care să dea la pace cu Antonescu, care să nu vorbească de rău pe Bàsescu) a ieșit show-ul cu piesa ”Scaunele”. Astfel, nici domnul Ponta nu a fost obligat, de protocol ori coabitare, sa stea moț-cocoț, pe scenă, lângă jilţ, ca să râdă tot senatorul PMPist de freza dumnealui. Așadar, a luat loc în fotoliul cu piele de Cordoba,  pe moale, în sala mare, şi râdea dânsul de freza celui care se flagela pe ditamai tronul, adus cu greu de către cele două femei de serviciu, din cine ştie ce ungher al magaoaiei naționale.

Taburetul reginei Margareta

De aia cred că si zicea domnul Ponta, după spectacol, cu referire la domnul din fața sa, că, cică, să se arunce naibii odioșenia aceea (din lemn), că doar Băsescu nu e Ștefan cel Mare, nici Patriarh şi nici Rege. Alţii făceau glume, precum că însuşi Relu Fenechiu a stat pe scaunul acela înainte de a intra la răcoare.. Drept pentru care, stimați cititori de bloguri obscure, nu mai înțeleg nimic. Adică, eu, care am stat cinci minute pe scaunul din parlamentul danez, al reginei Margareta a II-a a Danemarcei (vezi foto, al doilea scaun din stânga, în prim plan), o să ajung rege? Sau Patriarh? Sau, poate, Doamne ferește!, voi avea soarta lui Fenechiu? Mersi. Și eu pe voi.