YOGA (pentru iubitorii de vin)

.

Elena din Clanul Tălmăcenilor

(under cover)= Elena ot Plescoi by Roman von Talmaceni

(under cover)= Elena ot Plescoi by Roman von Talmaceni -sursa nasul.tv

Cobori din nori, Tu, Zeus bând
Alunecând pe o rază
În cer nu vei mai fi, nici gând,
Doar stai şi mă veghează /
.
Căci singur, Tu, mi-ai mai rămas
În astă lume crudă
Eu strig cât pot, dar al meu glas,
Nimeni nu vrea s-audă. /
.
Flutur…din gene şi jelesc
Para-şutez, mă tăvălesc
Dansez şi cânt, mă tânguiesc,
Dar în sondaje tot nu cresc. /

.
.
Când Ponta ne va da de gol,
Cerând nervos, după alegeri:
“Brandul cu’frunza’ la control!”,
Nici Zeus nu va crede-n îngeri.
.
Şi dacă OLAF*) bate-n geam
La ceas de dimineaţă,
Traiane drag, un Naş mai am,
Şi atârn de-un fir de aţă!
.
Iar tu, Buzuka, tiza mea,
Nu mă lăsa tocmai acuma.
Doar ştii, te-am dus în Bélgia
(Ce mai contează suma?)
.
Şi pentru cei care mă vor
Înfrântă, dată jos, demisă,
Am să recit, în ciuda lor:
“O Kill Bill sunt şi sunt decisă!”
.
Adio, şmen pe structurale
Suspin, nu mai pricep şarada.
Mă uit în gol, nu-i nicio cale,
S-a închis pe veci ‚autostrada’ *)
.
Ai luat ce-ai vrut, orice proiect….
Dar n-ai sărit la cap cu mine!
Iordache, n-ai ‘lucrat’ corect,
Zău, chiar nu ţi-e deloc ruşine?!
.
Nu-s de belea, sper să mă scot,
Chiar de mă duc la ‘VRĂJITOARE’*)
Să-mi dea în bobi şi în tarot,
Voi mai scăpa de gherlă, oare?
…………
USL-iştii spun că s-a spart buba
De azi, sunt doamna Senator.
Adio, deci, turism cu duba.
De la Pleşcoi pân’la Târgşor.
.
Aleasă sunt în Neamţul meu,
Roman-tică pe mai departe.
Aici, Pinalti doar e zeu
Iar eu, aleasă pân’ la moarte…

=============
*)OLAF- Oficiul European de Luptă Anti Fraudă
*)autostradă – poate fi şi uliţă, drum judeţean, drum comunal, cărare virtuală pe fonduri de dezvoltare etc
*)Vrăjitoare- poate fi asimilat cu numele ei adevărat, de botez, ex: Laura, Roberta, Codruţa, Andreea, etc.

“November” – Tom Waits

.

Cronica după Ureche (X). “Mesagiu lu Vodă plecatu’ di acas’ la predeluţă”

Adio, bre!

Adio, bre!

Carele am săritu’ degrab’ din straili cele domneşti că enervatu’, scosu din ţâţânili, stropşitu’ preste măsură. Nici alti cămeşili fără dunguliţi (ptiu!) nu găsitu Doamna Maria să aparu în faţă la norodu feisbuşist ca omu din topor adicătelea din popor, care se ştie cum suntu. Şi am agiunsu aice, la predeluţă, carele trebe să dzicu de cei ghiauri, otomani, migratori, calici sau portocalici, din oastea’ lu Blaga să purceadă de mâne pre unde o vede cu ochii loru, drept adicătelea aşe: Macovei călare pre ei, Bocu la Napocu iară hatmanu Videanu pre la Coasta d’Azureanu, cu tăt cu tabli-ţintaru şi iahtu cuscru tasu lu Sida cu tăt. Iară despre partea muierească se ştie cât de drag e mie, cocoana Ilena vutoneasa, papucioasa Dolşe şi Gabanu, carele dzicu că mult jertfitu pentru ţară, norod şi sufleţelu’ propriu, multe poşeţi ascunsu’ prin podurili casele, viloaile, palatili, di ruşini faţă di norod, că nici nu mai ştie unde e cheili câte palatili e.

.Carele dzicu că aşe o fost la alegerili din oastea domnulu’ din cauza la cel câine ce va fi buldogu degrab’ la temniţà, cotigă, lazane. Şi să fie la ei că Io, domn al Ţării Româneşti, Moldova şi Ardealu’ (drept facă-se voia loru’ de ungurenii lu’ Razvanu cu zimbru de Kobe), amu’ în faţă la predeluţă chiar şi fără gravată, doar aşe, fără coroană pre cap, dzicu vorbă mare: “Adio la voi !” (drept pentru care, agiuns aice, Vodă plecatu de acasă la predeluţă dăde din mâni ca apucatu’ de tremuru’, parkinsonu’ incipientu’, electrocutatu’ la tri şi optdzeci di volţi, ca cei muţulachi di la maşinili domneşti, jipanili, merţanili când dăde prin gropili lu Pinalti la Cetate Neamţulu când nu merje telegondolili că cocoana boieroasa Ilena e la Roman, la răzeşii ceia carele adusu voturili la moşie, că altceva nu are).

.Drumurili, potecili, cararili se despartu aice. Adio la voi, bre!. Norodu’ meu nu e tagma jefuitorulu’ carele fuge ca otomanu cu biru’, peşcheşu, şpagu, urnile di la alegerili carele a furatu şi pietrili di la morili di pe Siret pi galbinii di la doamna Ilena di la frunza ei din Ioropa şi cu Cocoşu ei cu tăt. Cu parcărili di la Cetataea lu’ Bucuru şi staroste Oprescu felceru carele nu traje galoşu dupre el. Ca şi io, d’alminterea. Că d-aia mai dzicu odat’, pote cineva nu ie la caşili lor precum io, n-are feizbuk de sireac şe e şi aude ca cucii. Drumurili noastri toati, aşe cum dzisu spătaru Dan, astăzi nu mai e dimpreună. Jumatati din voi la Ana, jumati la Caiafa şi doamna Ilena rămâni cu mini da stă la voi. Adio, pedei, adio, pedelei. “

.Că aşe o fostu cum scrisu’ şi hronicaru după Ureche, carele de atunce rămasu cu ticu lu’ Calachi şi badea Mircea care face şi acum din mână ca muţulachili cel agăţatu’ la oglinjoara di la jipan. Că rămasu şi o vorbă de atunce la norod. Când apăre Vodă pre calu’ lu şi sepepeii în giur, dăde din mână la norod şi norodu’ la fel la vodă, şi râde norodu’ şi dzice ( în gândul lui): “Adio, bre!”.

.

(reluare)

Cine moare? – Pablo Neruda

images1Cine moare?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi.

Happy

scoala-de-fericiren

Lumea copiilor (I)

Grădiniţa pentru copii şi Trăienel

Grădiniţa pentru copii şi Trăienel

Grupa mică trecuse la coabitare cu grupa pregătitoare,  spre bucuria fetiţelor răzgâiate şi a băieţilor deştepţi care făceau numai prostioare prin cotloanele Grădiniţei României. Relu se juca cu trenuleţul de marfă prin faţa celor mari, doar-doar i-l va lua cineva, Şova  încărca maşinuţele cu nisip ori săpa cu lopăţica aleile şi aşa pline de gropi, Victoraş se urcase în copac şi o făcea pe copilotul iar Crinuleţ dormea în fund, în fundul curţii, cu nasul printre gălbenele.  În acest timp, fetiţele se aliniaseră pe malul heleşteului şi dădeau la raţe. Rovana, cea iubitoare de  natură moartă cu Chevron,  dădea şi ea… din coate.

Undeva, ascuns după o tufă blondă de azalee, stătea îmbufnat, cu sticla de suc de coacăze în mână, Trăienel. El era cel mai mare. Privea cu deferenţă la zarva din curte şi îşi alunga tacticos, din când în când, şuviţa rebelă de pe frunte. Nimeni nu se mai juca cu el, de când aruncase peste gard vaporaşele copiilor. Cu tot cu răţuşte.  Acum, se mulţumea să dea la schimb, din când în când, câte o bărcuţă din hârtie contra unei plimbări cu trenuleţul lui Relu, printre gropile lui Şova. Nici avioane nu mai avea. Din când în când, de pe creanga de jos, în baza coabitării, Victoraş arunca spre Trăienel cu corcoduşe verzi. Drept pentru care, Trăienel scotea din buzunar praştia şi îl miruia direct în frunte pe Victoraş, cu bucăţi din bordurile lui Adriean, prietenul lui de praştie cel mai bun.

Zarvă mare era în grădiniţa românească. Deşi rudele Elenei umpluseră curtea cu terenuri de joacă în pantă şi băncuţe peste băncuţe, copiii preferau să se joace în îarbă, printre căpuşe de tot felul. Cei mai talentaţi dintre ei nu se amestecau cu ceilalţi, ci stăteau înăuntru. Şi Gigi fusese băgat înăuntru, deşi nu era talentat. Mariana muncea cel mai mult, nevăzută de nimeni, şi spunea cele mai frumoase poezii. Mădălin cânta, numai pe bază de invitaţie la dropsuri, şuşanele la vioară sau blues-uri adormitoare iar Varujan cânta, fără economie, simfonii cincinale la pianul dezacordat din hol.

Sorin îi cânta pe toţi, de la tatăl Dacianei (prietena lui Victoraş din grădiniţa belgiană) până la tufa blondă a lui Trăienel. Drept pentru care, Victoraş era nevoit să se dea jos din copac şi să se ia la trântă cu Sorinel, printre căpuşele de tot felul. Se isca atâta gălăgie în curte, încât până şi Crinuleţ se ridica dintre gălbenele, se îndrepta către războinici şi le dădea pasienţe de împăcare: „Pace, pace, între două mormoloace,/ Mormolocul cel mai mare eşti chiar…”. Ajuns în acest punct, Crinuleţ era pus într-o mare încurcătură. Drept pentru care, îl căuta întotdeauna din priviri pe cel mai mare. Numai că acesta dispărea, adesea, din spatele tufănelei blonde la o „baba oarba” prin vecinii posesori de vaporaşe.

Se făcea târziu iar noaptea se aşternea pe nesimţite. Copilaşii mergeau către pătuţuri unde aţipeau, în cele din urmă, pe acordurile cincinale, ori blues-ul lui Mădălin, ori poezia adormitoare a muncitoarei Mariana… Noapte bună, copii! („Să trăiţi bine!”, cum ar zice Trăienel)

(-postare in curs de actualizare-)-reluare

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.