Taverna Avgustos, Theologos-Thassos, 17.sept.2014

Am avut o revelaţie. Grecia cred că este plină de artişti profesionişti, din moment ce eu am descoperit acest show perfect într-un sat de munte, la o tavernă, pe o insulă a Mării Egee. Dansuri traditionale greceşti, numere de pantomimă, voci cultivate şi uimitoare, profesionişti ai ghitarei şi buzuka, recuzită, foc pe scenă, costume autentice, totul îmbinat într-un melanj ponderat, de un rar profesionalism. Spectacolul a durat 5 ore, până după miezul nopţii, fără întrerupere. Repertoriul s-a bazat pe muzică grecească tradiţională sau a unor compozitori renumiţi, de genul Mikis Theodorakis. Au fost şi pasaje din repertoriul internaţional. La acea oră, în tavernă se afla un grup organizat din Republica Moldova, drept pentru care s-a trecut la înfrăţirea ad-hoc, pe muzică de “Căluşarii” şi s-a fluierat, nu ştiu de unde, atunci când s-a interpretat “Kalinka”. În acest videoclip, performează marele maestru Nikos Kalpidis, la buzuka, în timp ce pe masă câteva cetăţence din Chişinău întreţin atmosfera, deasupra farfuriilor sparte cu răspundere, din belşug. Aşa ceva nu aţi văzut niciodată, este unicat mondial pe Youtube, filmat de mine, din întâmplare, pentru că mă aflam acolo. Cu mult respect, Avgustos! Tha tapume sindoma! From Romania with love :) Vom reveni cu vocea lui Avgustos, un Alexandru Jula perfect al Greciei, ori Harris Alexiou II, o remarcabilă voce gravă feminină. În curând.

.

O fi zis copilu’ ceva, nu ştiu

Copiii de astăzi nu mai sunt ceea ce erau altădată. Ieri se jucau în praf, mult praf, trăgeau fetiţele de codiţe şi îşi înţepau colegii cu bolduri ori  se uitau la Tom şi Jerry, Lolek şi Bolek şi Telejurnalul cu El şi Ea .  La ora de limba română, atunci când ajungeau la schiţele lui Caragiale,  înfierau şi criticau comportamentul reprobabil, indecent şi antisocial al  râzgâiatului ‘domn’ Goe’.  Lecţia se încheia cu profesoara în pragul uşii şi cu două replici  inevitabile: “Copii, să nu faceţi ca el, aţi înţeles?”,  (copiii, spăşiţi): “Nuuu !”.  Toată lumea ştia că un copil bine educat este un copil câştigat pentru societate. Vremurile acestor impuneri neomenoase asupra generaţiilor pubere au trecut. Astăzi, “Domnu’ Goe” e facultativ. Nimeni nu te mai înteapă cu bolduri şi nici nu te mai trage de cozi, pentru că nu ai.  Tânărul  învaţă de mic să nu scuipe pe jos, pentru că nu e ecologic şi te ia Garda (de Mediu), să nu se uite la Capatos şi Cruduţa, domnul Dan şi Elodia ori Gădea şi Badea în şpagat. Poate, deasupra tuturor lucrurilor minunate, copiii învaţă   să vorbească frumos cu cei mai în vârstă, să fie respectuoşi. Astfel, în loc de banalul  “Bună ziua, ce mai faceţi?“,  el trebuie să se adreseze, celor bătrâni, cu mult mai adecvata formulă: “V-aţi luat pastilele?”, pentru că nimic nu e mai important pe lume decât sănătatea semenilor tăi.

.

Bancul de week-end (II). “Blonda JANA si selfie-car-ul “Google””

Blonda trage frâna!

Blonda trage frâna!

 Cică o blondă, nu atât de blondă ca Udrea, dar nici atât de spălăcită precum Lore sau Lora, se plimba, în exerciţiul funcţiunii,  pe bulevard, pe Kisseleff, pe Magheru, cu o listă de semnături pentru preşedinţie în mână şi cu nişte papucei, botoşei, târlici  de 4000 euro, Louis Vuitton, în picioruşe. Deodată, blonda vede cum trece pe lângă ea o maşină ‘selfie’ fără şofer, marca ”Google”- prototip. Blonda, obosită frântă după atâtea semnături, îşi face un plan rapid de bătaie, dă un telefon scurt la vila- lac  şi se aruncă în automobilul autorulant, pe bancheta din spate. Spera astfel  că dă marea lovitură de imagine cu autoturismul fără şofer, mai ceva decât cu frunza de corcoduş  din Grădina Carpatilor, gala Bute sau telegondola de  fandacsie  din Lupeni.

Maşina Google, ghidonată cine ştie de unde, mergea pe drumul ei, după cine ştie ce  ecuaţii de traiectorie. Blonda, fericită foc de pleaşca tehnologizată ce i-a apărut în drum,  precum o capră servită la prânz cu varză roşie, dădea bezele în stânga şi-n dreapta, făcea cu mâna trecătorilor şi striga din toţi plămânii supradotaţi ”Vă iubesc! Votaţi Jana Darc din Crângul Buzăului, zău!”. Trecătorii uluiţi, care nu mai văzuseră în viaţa lor o JANADARC într-o maşină ”Google” fără şofer, se opreau şi işi făceau cruce. Mai multe, de fapt. La un moment dat, maşina părăseşte bulevardele, lumea devine din ce în ce mai rară, dispar chiar şi trotuarele. În faţa automobilului, într-un târziu, se iveşte o firmă: ”Fier vechi. Programul Rabla -2014”. Disperată, blonda noastră, mai blondă decât Anastase chiar, trage frâna de mână  şi coboară în fugă.  Nici nu închide bine portiera, când, brusc,  se pomeneşte în faţă cu un individ care poartă un tricou inscripţionat: ”In Go_ ogle we trust!”. Drept pentru care, fără a mai suna la vila-lac, blonda se grăbeşte să lămurească lucrurile: “- Slavă Domnului, domnule! Eu sunt Jana. Credeam că s-a stricat minunăţia de maşină!”.  Domnul cu ”Google” pe piept o priveşte pierdut şi îi răspunde scurt, cu ultimele puteri, parcă: ” – Slavă Domnului, doamna Jana, bine că aţi oprit-o! Nu mai puteam s-o împing!!!

Bancul de week-end (I). “Vreau şi eu la giumbi-giumbix, mânca-ţi-aş!”

"Lasă-mă pe mine, mânca-ţi-aş!"

“Lasă-mă pe mine, mânca-ţi-aş!”

Cică două cinteze, doi guguştiuci, doi vulturaşi, două stăncuţe psd-iste, ce-or fi ele acolo, făceau bungee-jumping. Se căţărau în vârful muntelui, pe Sfinx, pe Babele, pe Casa Poporului, pe turla bisericii de la Cotroceni, pe unde apucau, numai să nu afle ursul, regele junglei, pădurii, DNA-ului,  circului politic românesc. De acolo, tocmai din vârful  treburilor, se aruncau în gol, cu ciocurile  înainte, spre pământ, spre electorat, publicul larg,  antenist, băsist şi antibăsist. Se bucurau, hlizeau, ciripeau, croncăneau în  coborârea  lor  rapidă cu ciocurile către sol şi comentau voios  în timpul prăbuşirii, căderii, aruncării în gol:  “—Moamăăă, ce tare, ce senzatie, ce cooool este, mânca-ţi-aş!!!!”. Aproape de pământ, inainte cu o secundă de a se produce impactul fatal cu  realitatea crudă,  poliţia politică, DNA-ul, vulturaşii, stăncuţele, cocoşii, piţigoii psd-işti îşi deschideau larg aripile şi se insinuau, aterizau, planau în siguranţă printre electorat …“”—WOW, ce tare, cool, fain a fost! Haide vulturaşule, cocoşelule ciufulit, porumbelule Doiceşti, să ne mai urcăm o dată în vârf şi să mai facem un bungee-jumping!!!!”,   “—Haide, mânca-ţi-aş, încă o dată!!!” (zise egreta tunsă scurt de Gorj către graurul mustăcios de Teleorman). Şi se urcau, proţăpeau, iveau din nou în vârful dealului, Babelor, al Casei Poporului, acolo. Deodată, la un moment dat, în ultima legislatură,  nu se ştie de unde, apare ursul saşiu, chel, râsul pădurii, capitain Bleah al naţiunii  şi zice —Băi, linişte, ce dreak! V-am lăsat destul de capul vostru. Ce faceţi aici, tocmai în vârf?”. Paserile zglobii se uită una la alta şi, într-un târziu, răspunde, ciripeste, piuie sfios, gângureşte un cintezoi, un cocostârc, un peruş dintre cei doi: “—Păi, ce să facem? Făceam bungee-jumping, ursule, bătrâne, căpitane Bleah, mânca-ţi-aş!!!”.  “—-Ce făceaţi? Giumbii-blungiii-junghii-bunging? Ce e aia, mânca-ţi-aş? Iotete, ăştia de la Maior nu mi-a zis ce e aia.  Băi, pitulicelor, bibilicilor, ciripeilor, ia atenţie,  comanda la mine. Vreau şi io să fac jundii bunjiii dunding din ăsta !”. Drept pentru care, vulturaşii-cocoşeii-ciocănitorile se aruncară, împreună cu ursul, regele junglei, pimpistul, râsul fioros, către pământ, în gol, cu capul înainte. Pe la jumătatea căderii, un vulturaş mai puiandru, mai peruş vorbitor, mai pontos, îl întreabă pe urs, căpitain Bleah, regele pădurii tăiate abuziv: “—Ei, ursule, cum e? Îţi place?”.  Iar ursul răspunde, îndreptandu-se mai abitir cu capul înainte şi pletele din părţi în vânt:  “Oau, ce tare eeeee! Îmi placeee, mânca-ţi-aş, e tare de tot, e mai tare ca pe mareee!! E cooool !!! “. Celălalt vulturaş, să-i zicem aşa,  se bagă şi el în vorbă:” —Auzi, ursule, mânca-ţi-aş,  da’ tu nu ai aripi, mânca-ţi-aş?”, “—-(ursul) Nu am, mânca-v-aş!!!”. Drept pentru care, după o clipă de uimire, vulturaşii  izbucnesc  în cor: “”—–Moamăăă, ce cooool e ursul, mânca-ţi-aş!!!”

Bacalaureat 2014. ”Moromeții pe care i-am citit degeaba”

emoticon1Dacă o ţinem tot aşa, mai bine desfiinţăm bacalaureatul. De ce ? Păi, după cum veţi vedea, copiii nu mai citesc cărţi, se joacă jocul acela cu păsările (nu pot să îi dau numele, e reclamă) iar profii nu fac nimic la clasă, dau meditaţii acasă. Drept pentru care, nici copiii nu mai fac mare lucru. În plus, elevii mai sunt şi derutaţi. Li se cere să citească “Moromeţii” si le pică, la Bac, “Luceafărul” şi “Harap-Alb”. Ca să nu mai zicem de “lapona Enigel” şi Arghezi. Şoc şi groază ce a urmat. Citiţi si încercaţi să vă reveniţi.

.
“Basmul este o poveste mai lungă, poate fi chiar cât o carte groasă, şi are atâtea personaje că nu le mai ţii minte numărul dar trebuie să fii atent la fabulă că te întâlneşti cu ea şi în final.”
“La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat câte un tei mai gros sau mai subţire în funcţie de câte strofe are poezia”

“Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeşte politicos cu bătrânii, se salută politicos pe doctori şi pe oamenii de ştiinţă.”
“Apropo de Eminescu. Când eram la Viena a picat pe pământ o bătrânică la intrarea în metrou.”
“L-a văzut Spânu şi l-a convins pentru a-l face asistentul lui.”
“Harap-Alb a trebuit să-şi ia viaţa în propria lui mână.”
“Când privesc în al tău ochi mă simt de parcă mă sufoc.”

“Aş vrea să comentez, dar nu ştiu ce înseamnă talazurile. Consider că la română puteam fi lăsaţi cu dicţionare şi la matematică cu calculator. În alte ţări aşa e”
“Luceafărul este o stea puternică dar de fapt era el Eminescu o căuta pe Veronica Micle, cât de mult o iubea pe săraca fata”.

“Cãtãlin a luat-o în luntre pe Cãtãlina si s-au iubit în mijlocul lacului sub privirile Luceafãrului care era gelos”.

“Genul liric se întâlnește cam peste tot în această poiezie, de aceea a menționa numai două trăsături din toată poiezie este o întrebare-capcană”.

”Iubirea ce ţi-o port floare albastră e mareeeeeeeeeee, nu poate fi măsurată în cuvinte ‘’
“Riga Crypto era o ciupearcă cam dură, faţă de baieţelul ei lapona Enigel”
“Nu-ţi voi lăsa decât bunăciuni după moartea ta poete”

“Luceafărul nu le dădea pace celor doi şi tot le băga beţe în roate, dar până la urmă s-a văzut că iubirea învinge, iar Luceafărul şi-a văzut de treaba lui”
“Laitmotivul operei lui Arghezi este copilăria, cu veselie şi jocuri. Jocuri în poieniţe, ca pe vremea lui, nu online, ca acum”

“Profa mea de română la clasă nu făcea nimic, făcea meditaţii şi lua banii colegilor, iar eu nu am făcut nimic, am citit Moromeţi, că asta ne-a zis că ne dă”
“Dacă aş putea să îmi scriu punctul de vedere şi să fiu sincer cu aceste activităţi de îndrumare a lecturii elevilor aş spune că ele nu au niciun rost pentru că oricum nu mai citeşte nimeni cărţi. Toţi preferăm să ne jucăm jocul ăla cu păsările pe telefon (nu pot să i dau numele că se consideră reclamă”

Star-Trek. New Generation. ”Tată pentru noi” (ep.2)

(reluare)

Kapitan Jean-Luc şi commander Ponta

Kapitan Jean-Luc şi commander Ponta

Cotroceni, ultima frontieră. Anul galactic 2013.  Deşi nava Enterprise –Romania părăsise norul Crizei cu viteza de 3 warp, marsarier în sistem blind, pe nevăzute, la bord încă nu era linişte. Chiar dacă se instituise coabitarea intergalactică.  Drept pentru care, Kapitanul Jean-Luc Picard-Traian obişnuia să iasă din ce în ce mai des din cabina sa, ba la o bere prin regiunea Dobrogea natală, ba la o slujbă de tămăduire cu H20 prin coclaurii quadrantului Bistriţa. Adeseori, putea fi zărit şi la Sâmbra formelor de viaţă numite “oi”, de la Satu-Mare (Big-Village de Terra) ori la un mall, acelaşi, pentru o întâlnire cu hominizii din presă,  la o oră galactică de maximă audienţă.

Confruntarea  cu şeful de echipaj, commander Riker-Ponta, devenise una  discretă, înscrisă în Regulamentul Federaţiei cu binecuvântarea  lui Ben Kenobi-Barroso. Marea majoritate de 60% a  echipajului luminic era formată din betazoizii roşii ai PSD plus Chewbacca de Madagascar Mamaia-Mazăre, împreună cu klingonienii, cei cu fruntea bombată de griji, din PNL. Aliaţi le erau cardassienii felixieni cu urechi corespunzătoare ai PC-ului sau liber-schimbiştii incolori din PUNR ai personajului fără de planetă, dar cu sateliţi, Opre-A, căci Opre-B nici nu se descoperise.

Pe toate punţile pogorâse o linişte ca de început de Big Bang, pentru că toţi truditorii USL-ului lucrau prin telepatie la Noua Constituţie şi Regionalizarea Regiunilor Neregionalizate, mai puţin Hunor,  ajuns la bord din ţinutul incert secuyesc. În mod firesc, romulanii din cabina de comandă a lui Picard petreceau de parcă se apropia sfârşitul Universului cunoscut. Hominizii gazetari, acreditaţi la Cotroceni prin grija soldatului universal, ferengul de  Matrix-Lăzăroiu, spuneau că e o atmosferă ciudată pe Enterprise, ceva plutea în aer sau, mă rog, în vid. Cine  ce punea la cale, rămânea de văzut. Chiar dacă liniştea din prova, unde Riker-Ponta acţiona  cu mână sigură manşa superluminică, era uneori tulburată prin scandări împotriva prospecţiunii cu  plasmodiu, şisturi cu Chevron, aur cu Frank Timiş sau plante de câmp cu Borcea, cei de la sediul Federaţiei UE se bucurau de stabilitatea pe direcţie a navei Enterprise-Romania. Desigur, fără să ştie ce avea să se întâmple în episodul următor şi fără să se mai teleporteze pe Enterprise  pentru inspecţiile din interes.

În acest timp, comentariile din studiourile de relaxare erau întreţinute de cel ce le ştia pe toate, omul-computer, androidul cu procese, Ciuvică. La ordinea zilei astrale se vorbea despre numirea prin teleportare de la UE a şefei securităţii lui Jean –Luc, locotenent Kovesi Tasha-Yar, într-o nouă funcţie de pază la interes înalt. Aproape că se şi uitase holograma cu Năstase de la congresul betazoizilor sau cea cu ofiţerul tactic, klingonianul Gâdea, de la ziua inaugurării celui mai mare drapel din Universul cunoscut. Numai  cyborgul  cu ochi digitali oarecum bombaţi, Geordi La Forge-Badea, rămăsese pe poziţii de şpagat între autorităti, la miezul nopţii galactice, alături de penele sale preferate şi forma de viaţă cântătoare Turcescu, cel necunoscut de nimeni.

Chiar dacă toată lumea din spaţiu aştepta neaşteptatul, adică Marea Linişte Universală, toţi ştiau că niciodată Traian nu rămăsese dator. Exista şi o vorbă printre hominizi.  Orice s-ar întâmpla, Jean (Luc) plăteşte. Iar noi, stimaţi cititori de bloguri obscure, întrerupem aici postarea 3D către domniile voastre. Începe holograma video în serial de la Prima TV, aceea cu “Tată pentru noi”, în care joacă şi Jean-Luc. La bună vedere, la voi, pe Pământ! . Staţi pe aproape. Plătiţi-vă cablul.

Să sune telefonuuuu !!! (“Dacă nu este NANA, atunci ce este?”)

Să sune telefonu’ ! Chiar acuuuum!!! Dacă nu este NANA, atunci ce este? Aveți milă de ea, sunați! Acuuuuuum !

.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.