Bacalaureat 2014. ”Moromeții pe care i-am citit degeaba”

emoticon1Dacă o ţinem tot aşa, mai bine desfiinţăm bacalaureatul. De ce ? Păi, după cum veţi vedea, copiii nu mai citesc cărţi, se joacă jocul acela cu păsările (nu pot să îi dau numele, e reclamă) iar profii nu fac nimic la clasă, dau meditaţii acasă. Drept pentru care, nici copiii nu mai fac mare lucru. În plus, elevii mai sunt şi derutaţi. Li se cere să citească “Moromeţii” si le pică, la Bac, “Luceafărul” şi “Harap-Alb”. Ca să nu mai zicem de “lapona Enigel” şi Arghezi. Şoc şi groază ce a urmat. Citiţi si încercaţi să vă reveniţi.

.
“Basmul este o poveste mai lungă, poate fi chiar cât o carte groasă, şi are atâtea personaje că nu le mai ţii minte numărul dar trebuie să fii atent la fabulă că te întâlneşti cu ea şi în final.”
“La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat câte un tei mai gros sau mai subţire în funcţie de câte strofe are poezia”

“Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeşte politicos cu bătrânii, se salută politicos pe doctori şi pe oamenii de ştiinţă.”
“Apropo de Eminescu. Când eram la Viena a picat pe pământ o bătrânică la intrarea în metrou.”
“L-a văzut Spânu şi l-a convins pentru a-l face asistentul lui.”
“Harap-Alb a trebuit să-şi ia viaţa în propria lui mână.”
“Când privesc în al tău ochi mă simt de parcă mă sufoc.”

“Aş vrea să comentez, dar nu ştiu ce înseamnă talazurile. Consider că la română puteam fi lăsaţi cu dicţionare şi la matematică cu calculator. În alte ţări aşa e”
“Luceafărul este o stea puternică dar de fapt era el Eminescu o căuta pe Veronica Micle, cât de mult o iubea pe săraca fata”.

“Cãtãlin a luat-o în luntre pe Cãtãlina si s-au iubit în mijlocul lacului sub privirile Luceafãrului care era gelos”.

“Genul liric se întâlnește cam peste tot în această poiezie, de aceea a menționa numai două trăsături din toată poiezie este o întrebare-capcană”.

”Iubirea ce ţi-o port floare albastră e mareeeeeeeeeee, nu poate fi măsurată în cuvinte ‘’
“Riga Crypto era o ciupearcă cam dură, faţă de baieţelul ei lapona Enigel”
“Nu-ţi voi lăsa decât bunăciuni după moartea ta poete”

“Luceafărul nu le dădea pace celor doi şi tot le băga beţe în roate, dar până la urmă s-a văzut că iubirea învinge, iar Luceafărul şi-a văzut de treaba lui”
“Laitmotivul operei lui Arghezi este copilăria, cu veselie şi jocuri. Jocuri în poieniţe, ca pe vremea lui, nu online, ca acum”

“Profa mea de română la clasă nu făcea nimic, făcea meditaţii şi lua banii colegilor, iar eu nu am făcut nimic, am citit Moromeţi, că asta ne-a zis că ne dă”
“Dacă aş putea să îmi scriu punctul de vedere şi să fiu sincer cu aceste activităţi de îndrumare a lecturii elevilor aş spune că ele nu au niciun rost pentru că oricum nu mai citeşte nimeni cărţi. Toţi preferăm să ne jucăm jocul ăla cu păsările pe telefon (nu pot să i dau numele că se consideră reclamă”

Star-Trek. New Generation. ”Tată pentru noi” (ep.2)

(reluare)

Kapitan Jean-Luc şi commander Ponta

Kapitan Jean-Luc şi commander Ponta

Cotroceni, ultima frontieră. Anul galactic 2013.  Deşi nava Enterprise –Romania părăsise norul Crizei cu viteza de 3 warp, marsarier în sistem blind, pe nevăzute, la bord încă nu era linişte. Chiar dacă se instituise coabitarea intergalactică.  Drept pentru care, Kapitanul Jean-Luc Picard-Traian obişnuia să iasă din ce în ce mai des din cabina sa, ba la o bere prin regiunea Dobrogea natală, ba la o slujbă de tămăduire cu H20 prin coclaurii quadrantului Bistriţa. Adeseori, putea fi zărit şi la Sâmbra formelor de viaţă numite “oi”, de la Satu-Mare (Big-Village de Terra) ori la un mall, acelaşi, pentru o întâlnire cu hominizii din presă,  la o oră galactică de maximă audienţă.

Confruntarea  cu şeful de echipaj, commander Riker-Ponta, devenise una  discretă, înscrisă în Regulamentul Federaţiei cu binecuvântarea  lui Ben Kenobi-Barroso. Marea majoritate de 60% a  echipajului luminic era formată din betazoizii roşii ai PSD plus Chewbacca de Madagascar Mamaia-Mazăre, împreună cu klingonienii, cei cu fruntea bombată de griji, din PNL. Aliaţi le erau cardassienii felixieni cu urechi corespunzătoare ai PC-ului sau liber-schimbiştii incolori din PUNR ai personajului fără de planetă, dar cu sateliţi, Opre-A, căci Opre-B nici nu se descoperise.

Pe toate punţile pogorâse o linişte ca de început de Big Bang, pentru că toţi truditorii USL-ului lucrau prin telepatie la Noua Constituţie şi Regionalizarea Regiunilor Neregionalizate, mai puţin Hunor,  ajuns la bord din ţinutul incert secuyesc. În mod firesc, romulanii din cabina de comandă a lui Picard petreceau de parcă se apropia sfârşitul Universului cunoscut. Hominizii gazetari, acreditaţi la Cotroceni prin grija soldatului universal, ferengul de  Matrix-Lăzăroiu, spuneau că e o atmosferă ciudată pe Enterprise, ceva plutea în aer sau, mă rog, în vid. Cine  ce punea la cale, rămânea de văzut. Chiar dacă liniştea din prova, unde Riker-Ponta acţiona  cu mână sigură manşa superluminică, era uneori tulburată prin scandări împotriva prospecţiunii cu  plasmodiu, şisturi cu Chevron, aur cu Frank Timiş sau plante de câmp cu Borcea, cei de la sediul Federaţiei UE se bucurau de stabilitatea pe direcţie a navei Enterprise-Romania. Desigur, fără să ştie ce avea să se întâmple în episodul următor şi fără să se mai teleporteze pe Enterprise  pentru inspecţiile din interes.

În acest timp, comentariile din studiourile de relaxare erau întreţinute de cel ce le ştia pe toate, omul-computer, androidul cu procese, Ciuvică. La ordinea zilei astrale se vorbea despre numirea prin teleportare de la UE a şefei securităţii lui Jean –Luc, locotenent Kovesi Tasha-Yar, într-o nouă funcţie de pază la interes înalt. Aproape că se şi uitase holograma cu Năstase de la congresul betazoizilor sau cea cu ofiţerul tactic, klingonianul Gâdea, de la ziua inaugurării celui mai mare drapel din Universul cunoscut. Numai  cyborgul  cu ochi digitali oarecum bombaţi, Geordi La Forge-Badea, rămăsese pe poziţii de şpagat între autorităti, la miezul nopţii galactice, alături de penele sale preferate şi forma de viaţă cântătoare Turcescu, cel necunoscut de nimeni.

Chiar dacă toată lumea din spaţiu aştepta neaşteptatul, adică Marea Linişte Universală, toţi ştiau că niciodată Traian nu rămăsese dator. Exista şi o vorbă printre hominizi.  Orice s-ar întâmpla, Jean (Luc) plăteşte. Iar noi, stimaţi cititori de bloguri obscure, întrerupem aici postarea 3D către domniile voastre. Începe holograma video în serial de la Prima TV, aceea cu “Tată pentru noi”, în care joacă şi Jean-Luc. La bună vedere, la voi, pe Pământ! . Staţi pe aproape. Plătiţi-vă cablul.

Să sune telefonuuuu !!! (“Dacă nu este NANA, atunci ce este?”)

Să sune telefonu’ ! Chiar acuuuum!!! Dacă nu este NANA, atunci ce este? Aveți milă de ea, sunați! Acuuuuuum !

.

Jilțul domnului Băsescu și taburetul reginei Margareta

Jilțul domnului Băsescu

Jilțul domnului Băsescu

O ditamai dezbaterea naţională s-a iscat, din senin, ca o ploaie de vară într-un lan de porumb, la Călărași. Problema scaunului prezidenţial agită, pe toate canalele, întreaga massmedia mioritică, de orice culoare. Comentatorii politici, plus Mugur Ciuvică, apreciază că, de fapt, această zarvă nu este altceva decât o “frecție la un picior de lemn”. De scaun. Așadar, nu este vorba despre o problemă gravă, de viață și de moarte, cum ar fi, de exemplu, cea din reclama cu „Tranzactiv-efect laxativ”. Este vorba, pur și simplu, despre un banal scaun tare, o simplă piesă de mobilier din lemn, cu patru picioare. Dar, mai ales, despre cine şi cum l-a așezat pe domnul Băsescu, pe „jilţul lui Ştefan cel Mare”, de faţă cu toţi parlamentarii spectatori, care se distrau ca la ,,Next Star” ori „Happy Hour” cu Bianca și Slav.

Unii spun că această punere în scenă a fost regizată de către însuși prea înalt stătătorul pe jilţul cu aspect de țucal cazon, decorat cu însemnele tuturor provinciilor româneşti. Alţii zic că proțăpirea în tronul din lemn s-a făcut la recomandarea medicului pentru dureri de spate, deși are contraindicaţii la şezut. În schimb, medicul de cap afirmă că, în acest ritm, înaintea Paștelui, regizorul ar putea să ceară și o coroană de spini. Afecţiunea cu șezutul se poate remedia, totuşi, după ce se părăsește serviciul şi se merge la sapă. Pe câmp. La Nana. Apropo de mediul rural. Alt domn, nea Valerică Zgonea, zis și ,,Linchedin”, declară live pe holul Casei Poporului, cel cât Gara de Nord, că aşa era Protocolul despre băncile de pe peron, taburetele de la Informații de suprafață ori tronurile de la subsol.

Numai că, în lipsă de reglementări clare (de exemplu: Ponta să dea mâna cu Băsescu, care să dea bună ziua cu Tăriceanu, care să dea la pace cu Antonescu, care să nu vorbească de rău pe Bàsescu) a ieșit show-ul cu piesa ”Scaunele”. Astfel, nici domnul Ponta nu a fost obligat, de protocol ori coabitare, sa stea moț-cocoț, pe scenă, lângă jilţ, ca să râdă tot senatorul PMPist de freza dumnealui. Așadar, a luat loc în fotoliul cu piele de Cordoba,  pe moale, în sala mare, şi râdea dânsul de freza celui care se flagela pe ditamai tronul, adus cu greu de către cele două femei de serviciu, din cine ştie ce ungher al magaoaiei naționale.

Taburetul reginei Margareta

Taburetul reginei Margareta

De aia cred că si zicea domnul Ponta, după spectacol, cu referire la domnul din fața sa, că, cică, să se arunce naibii odioșenia aceea (din lemn), că doar Băsescu nu e Ștefan cel Mare, nici Patriarh şi nici Rege. Alţii făceau glume, precum că însuşi Relu Fenechiu a stat pe scaunul acela înainte de a intra la răcoare.. Drept pentru care, stimați cititori de bloguri obscure, nu mai înțeleg nimic. Adică, eu, care am stat cinci minute pe scaunul din parlamentul danez, al reginei Margareta a II-a a Danemarcei (vezi foto, al doilea scaun din stânga, în prim plan), o să ajung rege? Sau Patriarh? Sau, poate, Doamne ferește!, voi avea soarta lui Fenechiu? Mersi. Și eu pe voi.

Cu blogul prin Europa

Din Portugalia in Suedia (Stockholm-foto 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7__ Lisabona-foto 8, 9, 10)

20140218_164036 20140219_131757 20140219_171356_LLS 20140222_102132 20140222_130755 20140222_164232 P1090919 P1090937 P1090981

 

“Vrei să pleci din PDL?” (iniţiere la intrarea în Mişcarea Populară)

Pentru toţi cei ce vor să părăsească PDL-ul lui Vasile Blaga şi să se arunce în barca Mişcării Populare a lui Băsescu.  Trebuie urmat un scurt ritual de iniţiere. Altfel, riscaţi să rămâneţi şi pe viitor un novice, un om fără orizonturi politice clare. Cetăţeni şi cetăţene, Mişcarea Populară e pentru voi! Aderaţi acum sau urmaţi trădarea, la USL!

.

 

Portretul microbistului român (“De la găleata cu apă la Internet”)

Microbiştii, nişte oameni şi ei...

Microbiştii, nişte oameni şi ei…

Am extras din Monitorul Sportiv,  pentru voi, descrierea oficială a noului genotip de suporter român de fotbal. Cine este, cum arată el ? Iată-l …

Microbistul este acel om, fost odată agitat, acum liniştit, molcolm, cu reacţii întârziate, sumar îmbrăcat (pentru a nu ascunde prea multe), cu faţa proaspăt bărbierită, cu părul propriu pe cap şi nevopsit, cu semne particulare (fără număr, e voie), firav, dus la biserică, senin, stoic chiar, care poate înfrunta ploaia şi grindina (dar nu cu umbrela contondentă), care odată fuma dar acum nu mai are brichetă şi, mai ales, este cel care vorbeşte în şoaptă, rar, fără accent sau în argou (dar nu la telefon, pentru că nu are voie cu cărămizi sau similar).

Legiuitorul s-a gândit, în sensul grijii faţă de Om, la confortul psihic al fanului de fotbal. Pe perioada participării sale la evenimentul sportiv, problemele familiei vor fi lăsate (în) baltă, la intrare, odată cu sticla de suc, cafea sau vodcă mascată  în lapte (aşa ceva… !).  Adio nevastă, mamă,  soacră, casă !. El, fanul, este la meci şi nimeni, nici măcar Soleyman Magnificul de la Galatasaray, nu îi poate distrage atenţia. Niciun pericol, de niciun  fel,  nu trebuie să planeze asupra lui.  În acest sens,  se poate încheia, in condiţiile legii,  asigurare la poarta stadionului pe perioada competiţiei pentru caz de incendiu, scandal soacră de microbist acasă, spart copil  geam de vecin,  furat oglindă gipan, moarte motiv sete (vezi concert Rolling Stones) şi alte catastrofe nenaturale…
.
Cu toate acestea, conform paragraf ultim, suporterul are voie cu lumânare în căptuşeală, dar nu are cu ce să o aprindă.  V-am mai spus în art.1,  paragraful 2.  Chiar dacă ar avea cu ce,  nu se poate, pentru că e corp delict. Face fum.  Nu are voie, însă, cu fum.  Că doar suporterul nu e jambon sau macrou afumat.  Mai mult, dacă a căzut, în drum spre meci,  în canalizarea fără capac din faţa casei,  ‘bye-bye’ fotbal ‘live’!. Interzis cu cârje sau bastoane pe stadion.  În acest caz, fanul poate să stea în parcare,  să asculte la difuzor scorul şi să spargă seminţe până se face bine . ..

Pe stadioane s-au pus şi camere web. Dacă priveşte meciul din dreptul unei camere de supraveghere, microbistul român trebuie să fie cuviincios cu aceasta deoarece îl vede o ţară întreagă pe Internet. De aceea, el nu poate purta glugă pentru că nu i se mai vede.  Faţa.  Şi părul.  Se poate îmbrăca doar  în roşu şi alb,  albastru cu roşu sau vişiniu, să se ştie ce obiceiuri are. Pentru identificare uşoară se vor purta tricouri cu reclame, gen : “Shakira din Miami” , ”Gigi de la Poarta Albă”  sau ”Foame şi viscol pe CFR“.  Suficient . Te găsesc ei…

Lui, fanului, i se permite să ridice glasul doar la intonarea imnului de stat şi când este întrebat de jandarm sau procurorul de la stadion cum îl cheamă ori de ce a sărit în picioare şi aplaudă.  Şi pe cine aplaudă. El este acel cetăţean onest, căzut musai în idolatrie, conform legii,  faţă de mai marii FRF, cel care nu zice niciodată : ”Mai bine stau acasă şi urlu în linişte, precum câinii din Giurgiu, decât să mă doară capul de la vuvuzica de pe stadion !”.   El  poate  să zică,  doar  într-un  cerc  restrâns  de  prieteni : “ Traiască Liga care te-a făcut mare,  don’ Mitică!”.  Dar  fără  să  ţină degetele încrucişate în buzunar. Ba chiar, microbistul este mai mult decât atât. El este “Omul ” ciudat,  greu de surprins pe peliculă, un fel de Big Foot al  marilor arene,  cel care îşi ingroapă, cu privirea specifică evadatului dat în urmărire generală, speriat şi hăituit, trist şi disperat, ultimile monede de 50 bani la rădăcina măceşului de la intrarea în stadion (corp delict, am mai spus).


Acesta este, stimaţi cititori de bloguri obscure,  noul vieţuitor al arenelor sportive , “homo habilis al fotbalului” , o subspecie a blândului votant de primă mână,  mare plătitor de taxe şi bilete la tribuna a doua. Pe scurt, acesta este noul suporter conform legii sau,  mă rog , conform Mitică . ..
Mă scuzati, dragi prieteni,  trebuie să plec la meci !.  Mă duc să beau o găleată de apă şi să-mi pun lumânarea în captuşeală. Pa ! Mă vedeţi pe Internet !

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.