Jilțul domnului Băsescu și taburetul reginei Margareta

Jilțul domnului Băsescu

Jilțul domnului Băsescu

O ditamai dezbaterea naţională s-a iscat, din senin, ca o ploaie de vară într-un lan de porumb, la Călărași. Problema scaunului prezidenţial agită, pe toate canalele, întreaga massmedia mioritică, de orice culoare. Comentatorii politici, plus Mugur Ciuvică, apreciază că, de fapt, această zarvă nu este altceva decât o “frecție la un picior de lemn”. De scaun. Așadar, nu este vorba despre o problemă gravă, de viață și de moarte, cum ar fi, de exemplu, cea din reclama cu „Tranzactiv-efect laxativ”. Este vorba, pur și simplu, despre un banal scaun tare, o simplă piesă de mobilier din lemn, cu patru picioare. Dar, mai ales, despre cine şi cum l-a așezat pe domnul Băsescu, pe „jilţul lui Ştefan cel Mare”, de faţă cu toţi parlamentarii spectatori, care se distrau ca la ,,Next Star” ori „Happy Hour” cu Bianca și Slav.

Unii spun că această punere în scenă a fost regizată de către însuși prea înalt stătătorul pe jilţul cu aspect de țucal cazon, decorat cu însemnele tuturor provinciilor româneşti. Alţii zic că proțăpirea în tronul din lemn s-a făcut la recomandarea medicului pentru dureri de spate, deși are contraindicaţii la şezut. În schimb, medicul de cap afirmă că, în acest ritm, înaintea Paștelui, regizorul ar putea să ceară și o coroană de spini. Afecţiunea cu șezutul se poate remedia, totuşi, după ce se părăsește serviciul şi se merge la sapă. Pe câmp. La Nana. Apropo de mediul rural. Alt domn, nea Valerică Zgonea, zis și ,,Linchedin”, declară live pe holul Casei Poporului, cel cât Gara de Nord, că aşa era Protocolul despre băncile de pe peron, taburetele de la Informații de suprafață ori tronurile de la subsol.

Numai că, în lipsă de reglementări clare (de exemplu: Ponta să dea mâna cu Băsescu, care să dea bună ziua cu Tăriceanu, care să dea la pace cu Antonescu, care să nu vorbească de rău pe Bàsescu) a ieșit show-ul cu piesa ”Scaunele”. Astfel, nici domnul Ponta nu a fost obligat, de protocol ori coabitare, sa stea moț-cocoț, pe scenă, lângă jilţ, ca să râdă tot senatorul PMPist de freza dumnealui. Așadar, a luat loc în fotoliul cu piele de Cordoba,  pe moale, în sala mare, şi râdea dânsul de freza celui care se flagela pe ditamai tronul, adus cu greu de către cele două femei de serviciu, din cine ştie ce ungher al magaoaiei naționale.

Taburetul reginei Margareta

Taburetul reginei Margareta

De aia cred că si zicea domnul Ponta, după spectacol, cu referire la domnul din fața sa, că, cică, să se arunce naibii odioșenia aceea (din lemn), că doar Băsescu nu e Ștefan cel Mare, nici Patriarh şi nici Rege. Alţii făceau glume, precum că însuşi Relu Fenechiu a stat pe scaunul acela înainte de a intra la răcoare.. Drept pentru care, stimați cititori de bloguri obscure, nu mai înțeleg nimic. Adică, eu, care am stat cinci minute pe scaunul din parlamentul danez, al reginei Margareta a II-a a Danemarcei (vezi foto, al doilea scaun din stânga, în prim plan), o să ajung rege? Sau Patriarh? Sau, poate, Doamne ferește!, voi avea soarta lui Fenechiu? Mersi. Și eu pe voi.

Cu blogul prin Europa

Din Portugalia in Suedia (Stockholm-foto 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7__ Lisabona-foto 8, 9, 10)

20140218_164036 20140219_131757 20140219_171356_LLS 20140222_102132 20140222_130755 20140222_164232 P1090919 P1090937 P1090981

 

“Vrei să pleci din PDL?” (iniţiere la intrarea în Mişcarea Populară)

Pentru toţi cei ce vor să părăsească PDL-ul lui Vasile Blaga şi să se arunce în barca Mişcării Populare a lui Băsescu.  Trebuie urmat un scurt ritual de iniţiere. Altfel, riscaţi să rămâneţi şi pe viitor un novice, un om fără orizonturi politice clare. Cetăţeni şi cetăţene, Mişcarea Populară e pentru voi! Aderaţi acum sau urmaţi trădarea, la USL!

.

 

Portretul microbistului român (“De la găleata cu apă la Internet”)

Microbiştii, nişte oameni şi ei...

Microbiştii, nişte oameni şi ei…

Am extras din Monitorul Sportiv,  pentru voi, descrierea oficială a noului genotip de suporter român de fotbal. Cine este, cum arată el ? Iată-l …

Microbistul este acel om, fost odată agitat, acum liniştit, molcolm, cu reacţii întârziate, sumar îmbrăcat (pentru a nu ascunde prea multe), cu faţa proaspăt bărbierită, cu părul propriu pe cap şi nevopsit, cu semne particulare (fără număr, e voie), firav, dus la biserică, senin, stoic chiar, care poate înfrunta ploaia şi grindina (dar nu cu umbrela contondentă), care odată fuma dar acum nu mai are brichetă şi, mai ales, este cel care vorbeşte în şoaptă, rar, fără accent sau în argou (dar nu la telefon, pentru că nu are voie cu cărămizi sau similar).

Legiuitorul s-a gândit, în sensul grijii faţă de Om, la confortul psihic al fanului de fotbal. Pe perioada participării sale la evenimentul sportiv, problemele familiei vor fi lăsate (în) baltă, la intrare, odată cu sticla de suc, cafea sau vodcă mascată  în lapte (aşa ceva… !).  Adio nevastă, mamă,  soacră, casă !. El, fanul, este la meci şi nimeni, nici măcar Soleyman Magnificul de la Galatasaray, nu îi poate distrage atenţia. Niciun pericol, de niciun  fel,  nu trebuie să planeze asupra lui.  În acest sens,  se poate încheia, in condiţiile legii,  asigurare la poarta stadionului pe perioada competiţiei pentru caz de incendiu, scandal soacră de microbist acasă, spart copil  geam de vecin,  furat oglindă gipan, moarte motiv sete (vezi concert Rolling Stones) şi alte catastrofe nenaturale…
.
Cu toate acestea, conform paragraf ultim, suporterul are voie cu lumânare în căptuşeală, dar nu are cu ce să o aprindă.  V-am mai spus în art.1,  paragraful 2.  Chiar dacă ar avea cu ce,  nu se poate, pentru că e corp delict. Face fum.  Nu are voie, însă, cu fum.  Că doar suporterul nu e jambon sau macrou afumat.  Mai mult, dacă a căzut, în drum spre meci,  în canalizarea fără capac din faţa casei,  ‘bye-bye’ fotbal ‘live’!. Interzis cu cârje sau bastoane pe stadion.  În acest caz, fanul poate să stea în parcare,  să asculte la difuzor scorul şi să spargă seminţe până se face bine . ..

Pe stadioane s-au pus şi camere web. Dacă priveşte meciul din dreptul unei camere de supraveghere, microbistul român trebuie să fie cuviincios cu aceasta deoarece îl vede o ţară întreagă pe Internet. De aceea, el nu poate purta glugă pentru că nu i se mai vede.  Faţa.  Şi părul.  Se poate îmbrăca doar  în roşu şi alb,  albastru cu roşu sau vişiniu, să se ştie ce obiceiuri are. Pentru identificare uşoară se vor purta tricouri cu reclame, gen : “Shakira din Miami” , ”Gigi de la Poarta Albă”  sau ”Foame şi viscol pe CFR“.  Suficient . Te găsesc ei…

Lui, fanului, i se permite să ridice glasul doar la intonarea imnului de stat şi când este întrebat de jandarm sau procurorul de la stadion cum îl cheamă ori de ce a sărit în picioare şi aplaudă.  Şi pe cine aplaudă. El este acel cetăţean onest, căzut musai în idolatrie, conform legii,  faţă de mai marii FRF, cel care nu zice niciodată : ”Mai bine stau acasă şi urlu în linişte, precum câinii din Giurgiu, decât să mă doară capul de la vuvuzica de pe stadion !”.   El  poate  să zică,  doar  într-un  cerc  restrâns  de  prieteni : “ Traiască Liga care te-a făcut mare,  don’ Mitică!”.  Dar  fără  să  ţină degetele încrucişate în buzunar. Ba chiar, microbistul este mai mult decât atât. El este “Omul ” ciudat,  greu de surprins pe peliculă, un fel de Big Foot al  marilor arene,  cel care îşi ingroapă, cu privirea specifică evadatului dat în urmărire generală, speriat şi hăituit, trist şi disperat, ultimile monede de 50 bani la rădăcina măceşului de la intrarea în stadion (corp delict, am mai spus).


Acesta este, stimaţi cititori de bloguri obscure,  noul vieţuitor al arenelor sportive , “homo habilis al fotbalului” , o subspecie a blândului votant de primă mână,  mare plătitor de taxe şi bilete la tribuna a doua. Pe scurt, acesta este noul suporter conform legii sau,  mă rog , conform Mitică . ..
Mă scuzati, dragi prieteni,  trebuie să plec la meci !.  Mă duc să beau o găleată de apă şi să-mi pun lumânarea în captuşeală. Pa ! Mă vedeţi pe Internet !

Liber la glume cu cucu

În curând, postări noi pe blogul nastyb0y! S-a dat liber la glume. Nu mai e cu puşcărie, e cu Vodă Cucu şi ai lui.

Lumea copiilor (I)

Grădiniţa cu copii şi Trăienel

Grădiniţa cu copii şi Trăienel

Grupa mică trecuse la coabitare cu grupa pregătitoare,  spre bucuria fetiţelor răzgâiate şi a băieţilor deştepţi care făceau numai prostioare prin cotloanele Grădiniţei României. Relu se juca cu trenuleţul de marfă prin faţa celor mari, doar-doar i-l va lua cineva, Şova  încărca maşinuţele cu nisip ori săpa cu lopăţica aleile şi aşa pline de gropi, Victoraş se urcase în copac şi o făcea pe copilotul iar Crinuleţ dormea în fund, în fundul curţii, cu nasul printre gălbenele.  În acest timp, fetiţele se aliniaseră pe malul heleşteului şi dădeau la raţe. Rovana, cea iubitoare de  natură moartă cu Chevron,  dădea şi ea… din coate.

Undeva, ascuns după o tufă blondă de azalee, stătea îmbufnat, cu sticla de suc de coacăze în mână, Trăienel. El era cel mai mare. Privea cu deferenţă la zarva din curte şi îşi alunga tacticos, din când în când, şuviţa rebelă de pe frunte. Nimeni nu se mai juca cu el, de când aruncase peste gard vaporaşele copiilor. Cu tot cu răţuşte.  Acum, se mulţumea să dea la schimb, din când în când, câte o bărcuţă din hârtie contra unei plimbări cu trenuleţul lui Relu, printre gropile lui Şova. Nici avioane nu mai avea. Din când în când, de pe creanga de jos, în baza coabitării, Victoraş arunca spre Trăienel cu corcoduşe verzi. Drept pentru care, Trăienel scotea din buzuinar praştia şi îl miruia direct în frunte pe Victoraş, cu bucăţi din bordurile lui Adriean, prietenul lui de praştie cel mai bun.

Zarvă mare era în grădiniţa românească. Deşi rudele Elenei umpluseră curtea cu terenuri de joacă în pantă şi băncuţe peste băncuţe, copiii preferau să se joace în îarbă, printre căpuşe de tot felul. Cei mai talentaţi dintre ei nu se amestecau cu ceilalţi, ci stăteau înăuntru. Şi Gigi fusese băgat înăuntru, deşi nu era talentat. Mariana muncea cel mai mult, nevăzută de nimeni, şi spunea cele mai frumoase poezii. Mădălin cânta, numai pe bază de invitaţie la dropsuri, şuşanele la vioară sau blues-uri adormitoare iar Varujan cânta, fără economie, simfonii cincinale la pianul dezacordat din hol.

Sorin îi cânta pe toţi, de la tatăl Dacianei (prietena lui Victoraş din grădiniţa belgiană) până la tufa blondă a lui Trăienel. Drept pentru care, Victoraş era nevoit să se dea jos din copac şi să se ia la trântă cu Sorinel, printre căpuşele de tot felul. Se isca atâta gălăgie în curte, încât până şi Crinuleţ se ridica dintre gălbenele, se îndrepta către războinici şi le dădea pasienţe de împăcare: „Pace, pace, între două carcalace/ Carcalacul cel mai mare eşti chiar…”. Ajuns în acest punct, Crinuleţ era pus într-o mare încurcătură. Drept pentru care, îl căuta întotdeauna din priviri pe cel mai mare. Numai că acesta dispărea, adesea, din spatele tufănelei blonde la o „baba oarba” prin vecinii posesori de vaporaşe.

Se făcea târziu iar noaptea se aşternea pe nesimţite. Copilaşii mergeau către pătuţuri unde aţipeau, în cele din urmă, pe acordurile cincinale, ori blues-ul lui Mădălin, ori poezia adormitoare a muncitoarei Mariana… Noapte bună, copii! („Să trăiţi bine!”, cum ar zice Trăienel)

(-postare in curs de actualizare-)

Cronica după Ureche (XI): “Voroavile di şagă ale lu’ Cucu Vodă la şpe şi olecuţă fix”

Carele fieşce pasere pre limba ei piere

Carele fieşce pasere pre limba ei piere

Carele Vodă, zis şi vodă strigoieru Cucu, iese din palaturili domneşti taman exact la doişpce noaptea fix, de nu are somn şi semnează hrisovurili di referendumuri ca să se ţină degrab, la calendili greceşti, de zice logofătu Ponta că e neseriosu şi oleacă di mincinosu, pinochistu. Mai ales mincinosu cela di boieru Crin, hatmanu di la divan, care voroveşte şi el,  precum paserea papagalu moţatu, peruşu mp3:  „ba tu, ba tu”.

Numa Cucu, poroclit aşe di norod, precum paserea care stăte în cuibul altuia, că nu are niciun bordei, da’  Cucu Vodă are tri căsoaie, una chiar în Herăstroaie,  cu covată, pisjină de încape tăt  lotu  di  kaiak, cu Patzaikin şi lotcili loru cu tăt, şi cine ştie câte conacuri  la fetişcanili pre numele loru adevăratu da’ în hrisoave pre numele lu nenii şi tantili lu Sida, care aflatu metoda di la cocoana boieroasa vuitoneasa  Elena, care nu mai e nici ea cu paserea Cocoşu, acum e cu animalu porcu, că tăiatu scroafa un răzeş di la moşia Romanulu, da ea face poze pe feizbuk cu cârnaţu şi dânsu, dumnealui, tranşatu, în curtea omulu sireac. De zis sireacu răzeşu bogdaproste de porc, că dăde şi o cană de vin fiert la B1, da’ era prea multe televizii aduse de cocoana vuitoneasa, că dăde faliment răzeşu dacă împărţe la toţi.

Iaca ne-am luat cu şaga şi am uitat că cucu o zburat la pădure, în ţarcu, la Predeal, pre moşia ţării  Şi luă cu el şi televiziile, să stea la poartă,  să îngheţe lemn acolo şa, să  ştie norodu când ese Cucu. Pre uliţa cu omăt de juma de toiag, omăt care era şterpelitu de pre dealu Clăbuşetulu, noaptea, când dorme cazacii ceia care traje cu tunurili di omăt pre pârtii, de nu ave răzeşii în conced cu ce se da la vale, ziua,  cu săniile şi punjile di un galben, di la promoţii cu tigăi, la „Care.furi.mă”. Şi uite aşe norodu răsuflatu uşuratu că nu le mai iese, pardon!, Cucu la şpe şi olecuţă fix. Jale mare . Da’ amu e iarnă şi e frig la cuc, unde să iasă, bre? Da’ el tot  ese prin dos, pre la televizii, şi fuje cu atelaju, trăsura pre tălpici, ‚omăt-board’, ca să se întâlnească cu vuitoneasa cocoşeasca, scrofuloasa, dacă o hi isprăvit di cârnăţărit, lebărit şi şuncărit tot porcu di la Roman.

De zice norodu, de doru lu fantomistu, omu nopţii, nevăzutu  Vodă: „Nici că-i aşe, amu nu mai ese Cucu, că e frig la Cuc, da’ de referendum, astă vară, la 40 di grade, pre zăpuşală, de ce n-o ieşit cucu? Aha, că era prea cald . La Cuc. Atunce, zice unii răzeşi liberi prea şugubeţi, băgaţi, introduceţi, vârâţi cucu în colivie la răcoare, vara, şi daţi-i drumu, iarna, la căldură!. Ca să se înveţe minte, să iasă numa’ când trebe, mai pre dziuă, aşe”.  Da’ ei, adecă judele şi temnicerii, face ce vre, nu îi dă drumu nici măcar lu zapciu Becali, carele zice mă nenorocitule, bagabontu,  hahaleră, carele era şi credinciosu pre deasuprea, de luat la goană pre colindători cu capra şi ursu anu aista…Da’ mai zice norodu, că ce o hi făcându Cucu în căsuţă, la pădure, la ţarcu din Predeal? Da’ eu aflatu di la un cuscru, leat cu nenicu lu Surdu a lu Sepepeu, iscoadă şi oştean di pază la ţarc. Cică Cucu face ghiduşiili, jocurili di cabană, dăde din aripi, face tumbe şi glume de râde şi nepoţica de 5 luni, care aruncă în el cu globuleţili di la pom, când îl vede pre Vodă aşe hazos. De un globuleţu nimeritu exact, directu, taman în ochiu dreptu a lu Vodă.

Şi zice Vodă, pre la doişpce fix, la predeluţă, de băgă în căsoaie de milă şi pre bieţii oamini di la televizii vineţi de frigu, aproape amputatu degitili pre microfonuri, ca se audă norodu ultimu mesagiu lu Vodă Cucu di Revelionu. La şpe şi tri sferturi olecuţă trecuti fix. Şi începe vodă discursu, iaca: “Anu Nou e amu şi  zic la norodu meu ce am de gând la anu să fac. Vreau să ve omenesc, aia vreu, ve trimit la Jina, la Ghiţă ciobanu, că el are şi miţoase, şi nelimitate, şi smarturi la ofertă. Ia uite, dom’le, cine o scris mesagiu aista, e scrisu lu Ureche, d’apăi… Elena, vreau şi io! Că numa io şi norodu meu e alături di mini, de trecut io di referendum cu Barroso cela, portoghenu, dimpreună tuspatru cu nemţăloaca aia di logofata Jmerkel care face cât doi . Apăi, eu ce suntu? Suntu, ca şi voi, norodu meu obiditu,  o picătură di muştar pi un castron cu mici. Mici di tăt. Mai mici dicât Ponta şi Crinu.. Cum zisu şi Miron Mitrea Costin, hronicaru: „O, hamei, hamei, hamei!”. Nu am altili stihuri mai buni. …

(carele continuă Vodă dupe o pauză de reklam la bericioaică) :”…Da. O să pun hamei, ca să iasă gustu puternic şi amărui, pre 300 de arii, pre moşie la Nana, la Călăreşi, că moşia nu e a me şi nu e voastră. E în lizingu la CECu, în vecii veciloru. Iară vecinica me, cocoana pupila Elena, o să pună livezili, să stăm la umbră la corcoduşu altoitu, la răcoare, vara, dacă nu ne-o da Ţara Românească, Ardealu or Moldova me dragă răcoare pre gratis, prin beciurili di la Jilava. Ptiu. Pişcă pre limbă! Să hie la ei, la uselei, acolo. Precum io mai zisu şi la anu cu episodu dintâi. Acum slujile, guvernili, divanurili trebe să să afle sluţi, chiori şi proşti, să slujască stăpânulu, şi stăpânu să miluiască pre sluga preaplecată  aşe cum vre el . Numa că şi ei s-o deşteptatu. Nu mai e logofăt Bocu. Adio, PD, adio, PDL! Mă mut la Nana.” (aici dăde Vodă din tote aripile, mâinili da’ nu îl vede nime, nicio televizie, că toţi fugitu la plăcinţili, jumerili şi traje cazacii cu tunurili, de ciudă că n-are omăt,  şi flintili şi artificurili spre ceriu înstelatu).


Aşe o rostit Vodă pre la teveuri ultimili voroave di şagă di Anu Nou, din domnia măriei sale.. .Şi noi, hronicarii, sireacii cu duhu, fomiştii, zicem la felu. Acum nu mai e proşti da’ mulţi. E mulţi di tăt. Apăi, dacă-i aşe, toarnă paharnice în pocale beutura cu găurele di la portoghenii lu Baroso şi om vede mâne dacă ne-om mai deştepta!
La bună vedere şi întru mulţi ani de dzile !

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.