Sandokan, tigrul Maglabeshului

preluare de pe www.inpanamea.ro

„Acum vreau să fiu porumbelul cel bun şi şarpele cel înţelept. Dar eu nu pot să fiu înţelept… Mie, dacă-mi dai drumul în junglă, eu devin Tarzan! Mă urc pe elefant, mă împrietenesc cu maimuţele, cu leii, cu tigrii…ăsta sunt eu. Aşa, fără ceas, dacă îmi dai drumul pe stradă, tot nu mor de foame…”- sursa interviu: Prosport.ro

sursa foto: ProSport.ro

“Şi pentru că sunt în campanie electorală, şi pentru că nu pot ghici care este mai animal politic decât mine, o să vă zic curriculum vitae cum m-am transformat eu. Da´ io nu sunt animal domestic, care eşti tu domestic, eu sunt fiară, acum într-o nouă prezentare, înţeleaptă, cine se pune cu o fiară ca mine?, în vecii vecilor n-ai cum. Noroc că fraierul ăla de Tarzan, aşa prost îmbrăcat cum era, s-a născut înaintea mea, altfel eu călăream elefanţii în locul lui şi mă dădeam cu You Jean printre boscheţi şi liane. Dacă eu aş fi lăsat liber pe stradă, dar liber de tot nu aşa, şi fără ceas la mână, chiar, în 2 ani aş face rost, pac-pac, de tot ce vrea muşchii mei oculari. Chiar şi de orologiul din Turnul Londrei, aş face rost. I-aş schimba şi melodia, i-aş pune-o p-aia a lu’ Adi de la Vâlcea: “N-am canalizare, ce să fac ?, prietenii şi hoţii m-au trădat/  Să vină vidanja că eu n-o să trag/  Tot rahatul, scuze, din cartierul drag/ ”.

Aş putea fi în loc de Păstorul cel bun, Porumbelul cel obraznic, Şarpele cel înţelept şi Maimuţica cea nervoasă care aruncă cu banane în Mowglii ăia de huligani, de la Peluza Sud. Dacă m-aş fi născut în Maglabesh, unde mi-am dorit întotdeauna să apar pe lume, aş fi acum Urangutan peste toate maimuţele lumii. Păcat că m-am născut la Zagna, pe malul Dunării spre Siret, în ţara porumbeilor coloraţi de soare şi a şerpilor fără cap. Dar eu nu pot fi şarpe, şopârlă, viperă cu coarne şi nici peşte. Şi nici înţelept. Prieteni îmi sunt oiţele nevinovate dar mai nou dragi îmi sunt şi felinele mari, bagabonţii ăia cu coamă de 3 lei, tigrii Malaieziei din filmul cu Sandokan la malul mării şi pisicile aristocrate din ghetourile Maglabeshului.

Să fii om e lucru mare dar un porc, ca ăla din Peluza Sud care urlă ca un animal de coteţ, nu-i o întâmplare. Na, că a dat acum gripa în ei şi o să îmbolnăvească toată ferma animalelor, a lui Orwell Paskany. Fiind băiet, păduri cutreieram pe malul Siretului, şi mă culcam ades’ lângă pripon, până venea cantonierul şi zicea: “Scoală-te, bă, animalule, că vine Siretul mare !”. Într-o mână luam oile, în alta îmi luam ceasul şi fugeam spre stână mai repede decât Usain Bold la Chicago. Eram prieten cu leii vechi, v-am zis, dar şi cu păsărelele de noapte, curcani erau mai mult la oraş când mergeam la puicuţe îmbrăcat în cămaşa cu balene la guler şi pantofi de crocodil luaţi cu împrumut, de la papagalii din port.

Duceţi-mă La Polul Sud , Nord, care vreţi voi, să vedeţi ce fac…Bine, mă, da’ acolo să nu îmi luaţi ceasul, că e ziua lungă. Să vezi ce fac eu cu pinguinii ăia şi cu focile alea, şi cu urşii ăia. Vorbesc cu urşii să îmi dea morse şi io le dau caşaloate, pe pinguine le dau la foace şi pe eschimoase la eschimoşi, uite aşa le îmbârlig de fuge toate animalele în ţările calde, să mănânce şi creştinii ăia de pigmei, ce dreacu, mă…Păi, lăsaţi-mă în deşert, na, aş vinde tot nisipul, m-aş face Rockefeller, Ţiriac, Patriciu, prinţ al deşertului, ce zic eu prinţ, mogul al cimentului, şeic, emir şi aş vorbi în pustiu până m-ar alege ăia împăratul troglodiţilor din Sahara, şi ar fugi dreacu şi ăia de frica mea la malul mării să stau eu singur în cartierul meu de bordeie sub pământ, acolo, la răcoare. Le-aş vinde la Armată după un an şi mi-aş lua 10 mii de Bănei, o colecţie de pendule si 5 oi, să moară duşmanii că n-au onoarea mea. Aş trage apă rece de la Polul Sud, că le-aş lăsa ceasul la fraierii ăia, şi aş face grădini şi stâne, stâne şi grădini cu curent trimis de Hrebenciuc, pe datorie. Uite aşa aş face eu dacă m-aţi lăsa pe stradă, în junglă, pe nisip, pe ogor, fără nimic, singur cuc, fără ceas, eu şi cu animalele pădurii.”

Prince of Persia – The Sands of Time productie: Walt Disney, data premierei : 28 mai 2010

Watch it !

Raspuns, georgeML Multumim. Chiar nu stiam ca textele noastre pot provoca asemenea reactii. Incercati sa folositi toaleta…

Test de perspicacitate. Moda în fotbal. Sezonul 2009-2010

Vă spuneam într-o postare anterioară că echipa noastră de stilişti va încerca diversificarea tematicii. La cererea publicului larg, vă prezentăm astăzi primul test de perspicacitate cu tema “Moda în fotbal. Sezonul 2009-2010″. Vă rugăm să remarcaţi tendinţele şi paleta coloristică din fotbal, precum şi accesoriile care vor domina sportul rege în perioada următoare. Prezentăm o colecţie din care nu lipsesc creatori celebri, de la mama Zina a lu Vanda până la nea Marian hair-stylist de Rahova, colecţii haute-couture  dar şi pret-a-porter, atât de seară cât, mai ales, de iarbă verde. Premiul cel mare cu evantai va fi acordat primului prieten al blogului care va descoperi acea creaţie ce nu face parte, de fapt, din această colecţie şi nici nu va face parte. Este pusă aici aşa, de kiki, ca să vă încurce şi să vă bage la belea. Vă rugăm să scrieţi pe adresa blogului, indicând şi numele manechinelor celebre din fotografiile de prezentare. Grăbiţi-vă, timpul curge în favoarea dumneavoastră !

Marea noastră speranţă la glorie, Unirea din Urziceni

Astăzi, Unirea “Uimirea” Urziceni este aproape de a stabili noi recorduri pentru fotbalul românesc, un fotbal uşor contradictoriu, prea mult hulit şi adesea blamat pe drept ori numai din cauza unor orgolii mărunte. Hai, Unirea Urziceni !Hai, Dan Petrescu !Hai, România !

-update- Scor final : Unirea Urziceni-Glasgow Rangers : 1-1 . Scotienii au deschis scorul prin Lee McCulloch in min.78  (sut cu pamantul de la 25 m), Marius Onofras aducand egalarea in min.88  printr-un eurogol, un sut la vinclu de la 18 m, in min.88

-excelente comentariile si interviurile in limba engleza, savurati-le in liniste !

Dosarele X ale unui student visător. ANTENA (3)

( update ) .Mulţumim tuturor celor care au contribuit la succesul acestei realizări istorice din vremea studenţiei noastre: Ahmed , Babu, Kelin , Colins, Kostas, Alif, musii , militienii si altii

Antena de UIF

Deodată, conform unui şablon din basmele copilăriei, un zgomot înfundat, ca de buzdugan aruncat în capul zmeului, se auzi pe hol . Uşa se dădu de “părete” , buzuka din căminul de vis-a-vis amuţi ca prin minune şi , precum un erou care îşi trecea în noaptea nunţii iubita peste prag , apăru Babu ţinând în braţe un ditamai televizor color , o adevărată comoară pe vremea aceea . Aplauzele furibunde luară locul uimirii de o clipă .”- Ho, bă, că îl scap…Ajutaţi-mă şi nu mai căscaţi gura !”( tună capul capilor, alias Babone ). Muşii aşezară , fără alte invitaţii , capodopera electronicii româneşti – “Cromatic” , care se dădea numai pe repartiţie , în locul “Sport”-ului care se dădea cu împrumut . Deodată , ceea ce părea a fi un documentar despre “Tour de France” din vremea războiului se coloră subit în cele mai frumoase nuanţe văzute vreodată . Cel puţin aşa ni se părea nouă . Un murmur de uimire străbătu echipajul participant la iniţierea “Experimentului Grozăveşti” . Oala cu ceai de soc atinsă de o mână nevăzută alunecă de pe reşou , doi muşi săriră ca arşi în timp ce restul , vrăjiţi de taina televiziunii fără fir , continuară să privească multicolorul spectacol sportiv , ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat . Cu toţii intuiam că noile ordine nu sunt departe . “Zorba Grecul” începu să se audă din nou , la un volum demn de o zi de sărbătoare . Babu , zis şi Nea, ca un adevărat Che Guevarra de Hunedoara ce era , se ridică în picioare cu ibricul în mână . Cu toţii ne aşteptam cel puţin la un toast . Scârtâitul prelung al patului de campanie ne atrăgea atenţia asupra faptului că urmează comunicări importante .

-Gata , atentie la mine !( tuna baritonal , Babu . Noi , ca niste sociopati hipnotizati in masa , reuseam insa cu greu sa ne dezlipim privirile de pe minunea venita din cer si sa privim spre acela despre care stiam foarte bine de unde vine ) . Visul nostru a devenit astazi realitate si inca ce realitate…color , chiar . Trebuie sa recuperam investitia si sa bem si o bere , ca oamenii . Am vorbit cu un var si mi-a zis ca pe Belgrad II se transmite maine finala Campionatului European de Baschet . Joaca , la Atena , Grecia cu Rusia (URSS)…Ce parere aveti ?” . Nu numai ca aveam o parere foarte buna dar ne-am dat seama ca norocul era cu noi inca o data . Trebuia sa intindem mana si sa ne organizam , doar . Caminul de vis-a-vis era plin de greci – studenti la IEFS – , pe bloc aveau loc si o suta de persoane iar 25 de lei intrarea , pe cap de elen , am cazut de acord ca era un pret bun pentru ambele parti . Asa ca am plonjat , in corpore , impiedicati de sfoara groasa care se tinea scai de picioarele noastre , spre usa care se tinea doar intr-o balama si am plecat sa aruncam zvonul despre spectacolul sportiv de sunet si lumina care avea sa se petreaca a doua zi, pe caminul B din Grozavesti . Inainte de a inchide , in urma noastra, asa zisa usa a camerei 408 , un mus mai cu tupeu , parca teleportat dintr-o reclama a viitorului , il intreba pe “El comandante” :”- Auzi , Babule, da’ televizoru ‘, televizoru’ de unde il ai ? ” . Nu a primit niciun raspuns . Un sunet ca de ibric aruncat pe scari se auzi , insa , in urma noastra .

Vecinii greci s-au aratat foarte incantati de perspectiva alaturarii prin eter la patria-mama in vederea incercarii istorice de a infrange Rusia la baschet iar noi am hotarat , intr-un tarziu , sa ne alaturam paturilor noastre de campanie . Nu inainte de a trece pe la “baza” . Ocazie cu care ne-am dumirit de unde “inchiriase” Babu televizorul . In fata ciclistilor color , care inca nu aveau somn , trona Ahmed , colegul nostru de palier , un doctorand irakian la vreo 2m pe 150 de kile , cam taciturn de felul sau . Am zis si noi “Salamaleku , Ahmed !” si am plecat la vise .

A doua zi , evenimentele aveau sa se deruleze cu o viteza ametitoare , la propriu . Ne-am asigurat ca vremea era stabila pana seara , am rechizitionat toate scaunele disponibile de pe palier si un fotoliu pentru Ahmed , am instalat televizorul pe camin si am asteptat sa vina grecii . Oricum , pe vremea aceea mai mult ei veneau la noi .La ora stabilita au aparut cu totii deodata . A inceput o harmalaie pe bloc de parca se mutase gara din Salonic pe malul Dambovitei . Cel mai agitat era , insa , Ahmed -prietenul nostru – , care ne tot transmitea ca , daca “maimutele” nu se potolesc , el isi retrage televizorul in camera . Noua nu ne era frica de Ahmed , ne era teama sa nu zburam cu sau fara antena unicat , de pe camin , daca arabul nostru drag ne facea una ca asta . Lucrurile s-au agravat si mai tare in momentul in care , in ultima parte a meciului , Grecia se apropia de o victorie istorica asupra URSS , lucru care pe noi , in frunte cu Ahmed si Babu , ne interesa prea putin . Noi numaram pe degete si fractiunile de secunda pana la terminarea partidei . La un moment dat , Ahmed a si inchis televizorul iar noua ne-a stat inima si ne-au inghetat picioarele in plina vara . Dupa cateva clipe , Ahmed , afisand un ranjet apatic si putin sadic , a apasat alene pe butonul “on” . Circulatia ne-a revenit la normal . Vacarmul s-a reluat pana la final . Adica , pana la 103 – 101 pentru cei de-un neam cu Zorba . Cea mai mare victorie a Greciei de la Jocurile din Olimpia si Discobolul lui Miron incoace s-a petrecut sub ochii nostri . Noi am fost mai bucurosi decat ei cand s-a terminat meciul , am sters rapid urmele “scandalului” si ne-am retras in camera , in asteptarea musilor plecati cu treburi la fabrica de bere Grivita . Au curs rauri de bere in acea seara . Atat in “baza” 408 cat si in baza Sectiei de Militie din cartier unde aveam si noi , deja , prietenii nostri . In caminul vecinilor s-au spart , conform obiceiului , mii de farfurii si pahare . Noi nu ne induram sa aruncam pe geam nici macar un ibric…

Pentru prima data , insa , dupa mult timp , norocul avea sa ne paraseasca . In mijlocul petrecerii din fata “Sport”-ului de imprumut , care preluase fara ranchiuna locul “Cromatic”-ului de conjunctura,  transmisiunea TV s-a oprit brusc . Toata lumea a amutit . Am cercetat atent conexiunile din camera . Eu am dus mana la buzunarul cu cheile de la lacatul usii spre terasa si am plecat imediat in inspectie . Usa era inchisa , din fericire . Am verificat toata noaptea directia antenei , legaturile la amplificator si celelalte . Emisiunile se terminasera definitiv , din pacate , pentru noi . La fel si distractia . Cerul incepuse sa se incarce cu nori de ploaie , cu nori negri . Din acel moment nu am mai reusit sa restabilim “legatura” TV cu Iugoslavia . Aventura pe unde hertziene ne umpluse sufletele cu o bucurie greu de inchipuit pentru lumea de astazi …Cu totii ne-am indreptat catre alte preocupari . Aveam de dat examene . Aveam de vazut si strabatut tara in lung si in lat…

Antena ar putea fi si acum acolo , in Grozavesti . “Baza” 408 mai exista , cu siguranta . Si martorii acelor intamplari ar trebui sa fie pe undeva , prin lume , aruncati de catre destinul fiecaruia . Am invatat ca orice amanunt poate fi decisiv atunci cand vrei sa realizezi un lucru important in viata . Noi nu luasem cu adevarat factorul “vreme” in calcul . Cu toate acestea , am avut noroc si am dus la capat o idee indrazneata . Norii prevestitori de vreme rea ar fi vrut , probabil , sa ne spuna ceva in acea noapte . Sa ne spuna ca in curand totul se va schimba , ca vom pasi pe o noua treapta a timpului nostru , ca ne indreptam spre ceea ce tanjeam cu totii , spre vremuri noi . Dupa furtuna , nu peste mult timp , o era noua avea sa ni se dezvaluie . O era a libertatii depline …

Vezi si Antena (2), Antena (1), din categoria “Romania, tara cui ?”

Raspuns: Pentru Cristi B :Cristi, iti spun sincer ca nu imi mai aduc aminte, dar se poate cauta pe Internet. Era inaintea aplicatiei de vara, cred ca era anul 87, nu sunt sigur, voi verifica….In orice caz, sa prinzi sarbii din Grozavesti, mai ales ca era o zona in groapa fata de directia Militari-Vrset, a fost o mare performanta, nu stiu nici acum cat de intamplatoare, citeste si partea I si II (am romantat putin, dar totul este adevarat)

ROIU din Ghencea !

preluare de pe  www.inpanamea.ro

Aşa, da !

Art. 1. Prezentele reguli se vor aplica cu proxima ocazie, la primul meci cu spectatori în tribune. Dacă nu vom mai juca niciodată cu spectatori, Doamne ajută !, banii mi se vor returna. De-abia vom face economie la femei (de serviciu), stewarzi BGS şi becuri la toalete. Toată lumea va intra numai pe bază de buletin, cu poza din faţă. Eu, unul, am şi din profil, chiar. În caz contrar, veţi păţi ce a păţit Andrei Ionescu la meciul cu Fenerbahce. S-a plimbat pe la toate porţile şi au făcut mişto jandarmii de el, că ce faţă are ăsta în certificatul de naştere. În ziua meciului, se va veni la stadion cu cel puţin 3 ore mai devreme. Dacă va da îngheţul, să vă luaţi pături şi godinuri pe talaş de acasă. Interzis reşouri, pentru că e criză şi nu avem bani să băgăm 220v decât în gardurile de sârmă. Exclus, deocamdată, să vă curentaţi cu turnicheţii şi cartelele electrice de acces, mai ales dacă nu faceţi parte din baza noastră de date.

Art. 2. Intrarea va fi permisă numai pensionarilor pe caz de boală cu vechime, posibil şi mic handicap, Alzheimer stadiul 1, fără tulburări evidente de comportament, fără baston si proteze, pentru că nu e voie cu contondente. Dacă nu vor fi destule solicitări, vor fi aduşi şi copiii de la casa de copii. Notă: normal că de la casa de copii, că doar nu de la casa de huligani. În caz de nevoie mare de spectatori, să zicem că avem meci de Europe Ligue sau vin turcii, pot să intre 3 pe 5 bilete şi doi câte doi studenţi pe un bilet. Aceştia se vor deplasa numai în grupuri organizate, cu tramvaiul 41, exclus metrou Grozăveşti, boschetari, apa până la genunchi. Înainte de a intra printre turnicheţi, cei care poartă sub 39 la camaşă şi maximum 41 la cizma de cauciuc izolatoare, se vor depăşi cele 17 filtre de jandarmi începând din Drumul Taberei.

Art. 3. Jandarmeria va efectua percheziţia corporală, drept pentru care în timpul acestei plăcute activităţi trebuie să staţi cu două mâini în sus şi picioarele respectiv depărtate în lateral, dublu tuluz cu 180 de grade întoarcere, Drăgulescu. Gâdilatul interzis. Tentativa se pedepseşte. Pentru persoanele de sex opus, se va realiza filmarea şi scanarea cu aparatul Róntgen, să vedem şi noi ce ascundeţi pe dedesubt. Nu aveţi voie cu nimic, în principiu. Imaginile vor fi preluate în direct, pe Realitatea, să le vadă toată ţara. Exclus cu pixuri, brichete, seminţe, umbrele, bâte de baseball, chiloţi de tablă şi maiou cu Gigi. Atenţie !În Ghencea se vine la meci ca la spectacol, aici nu e Piaţa Matache şi nici “38000″ ori secţie de referendum. Odată ajunşi pe stadion, numai dacă nu aveţi ceva mai bun de făcut, să staţi frumos la locurile voastre, că doar nu aţi venit la revoluţie.

Art. 4. Nu vă ridicaţi în picioare, nu vă aplecaţi în afară, e pericolosso sporgersi, ne pas se pencher au dehors, se poate strica webcamul de supraveghere. În timpul partidei, purtarea va fi cuviincioasă, manierele alese, conform Norme Academia Română şi noul pachet de legi ale educaţiei, Andronescu-7 ani de acasă (vezi foto). Se va băga filtru de cuvinte şi vor fi banaţi ulterior la secţia 14, are şi câini, cei care nu respectă regulile ortoepice. Interzis verbe la conjunctiv, interjecţii, strigăte, ţipete, urlete, respectiv lătrături, huo, înjurături de Gigi, Mircea Sandu, Mitică de la Ligă, mamă arbitru de tuşă, vinde !, pleacă ! ori… mai rău. Permis mişcat picioare doar caz degerături, permis şi aplauze jucători, mai ales Nicoliţă, antrenor, patron cu toată familia lui, mulţi ani trăiască, şi altă dată, şi altă dată, muzică din amvon şi melodii machidoneşti, colinde cu “Dom’,Dom’, să-nălţăm !/Doar pe tine te votăm !” şi alte zicători de sezon. Dacă nu se va respecta repertoriul, vom trimite băieţii de la BGS pe la casele voastre, să vă arate ei cum se colindă cu strigături.

Art. 5. Drept pentru care emit astăzi prezentul regulament de ordine interioară pentru suporterii stelişti, pe scurt: ROIU din Ghencea !

Stroe Giuliano, cel mai puternic copil de 5 ani din lume !

Este deţinător al unui record Guiness Book, dobândit încă de pe vremea când abia împlinise 4 ani. Este considerat un adevărat Hercule al copiilor din lumea întreagà.

Mic imn de slavă. Viaţă de suporter (I)

Astăzi, pe  la peluze ori prin Cişmigiu, se spune despre El că : “Are viaţa lui Gojgaru…” sau : “E un om năcăjit, de Şolohov“. Atunci, în epoca “fraţilor Petreuş” şi a Telejurnalului, omul nostru obişnuia să se plimbe pe bloc cu antena în spate, noaptea, ca să găsească un loc bun de prins bulgarii. Căuta până spre dimineaţă, când îl prindeau ei pe El :

.” – ‘Năseara. Sînt  ‘lutonier Neţoiu. Ce faci tovarăşe, noaptea, pe bloc ?
- Ce să fac…Caut un loc de pus bradul !
- Acum, în mijlocul verii?
- Păi, facem repetiţie că la iarnă e ziua  scurtă!”

În schimb, pe vremea aceea era bine că nu-l întreba nimeni de sănătate pe microbistul nostru. Putea să meargă la stadion îmbrăcat casual, iarna în sandale şi vara cu galoşi de ploaie pentru că şi aşa nu se găseau umbrele. Avea voie. Nu i se permitea, totuşi, să strige : “Hai Steaua!“  dacă trebuia să bată Dinamo şi invers. Nu putea striga nici  “Hai Dinamo!” dacă juca Rapid cu Steaua. Miliţia nu gusta glumele seci. Chiar dacă rezultatul se ştia dinainte, oamenii pariau la Pronosport pe italieni sau pariau pe bostan şi floare urmată de “Ochii lui Dobrin”, la kil. Toţi ştiau că Dudu Georgescu va da 5 goluri cu fruntea şi unul cu ceafa. Cu toate acestea, suspansul era mare. Nu puteai ghici colţul în care se arunca portarul şi nici minutul în care se inscria. Suporterul venea la stadion cu ce dorea muşchii lui şi sufletul nevestei. Putea să vină cu tramvaiul 14 (pe scară) sau cu perlan alb în sticlă de cuic. El nu cumpăra bilet decăt în sistem barter cu discount. Era ori elev la şcoala de subofiţeri, când îşi lua pe cap caşcheta de la paza contractuală, ori pensionar şi intrau 8 pe bilet, cănd accesul se făcea pe poarta unde se ducea gunoiul, sà nu-i vadă prim secretaru’ cà veneau la meci în loc să scurteze cincinalul.

În zilele noastre, lucrurile stau exact pe dos. Lui, iubitorului de fotbal, nu i se mai acordă respectul de altădată. Acum poate să se plimbe cu antena în spate, pe bloc, un campionat întreg. Nu îl bagă nimeni în seamă. În cel mai rău caz, sună vecinul de la 4,  la 112. De asemenea, omul nostru nu mai poate să vină cum vrea el la stadion. Nu mai poartă sandale, pentru că jandarmii si BGS-ul au acum bocanci din Kosovo. Dacă e vară şi patronul bine dispus, poate să strige ce vrea, chiar şi : “Toţi copiii ştie, Gigi e la Eforie !“,  pentru că legea lu’ Dragomir nu se aplică decât pentru huligani iar cartelele electrice pentru turnicheţi nu au curent, încă. Nu are voie să strige, în schimb, lozinci de genul: “Patriciu şi mafioţii, ne-au furat din bip, chiloţii!“, pentru că acum se poartă tanga chinezească în format de criză şi egări. În zilele noastre, nu se mai cunoaşte dinainte numărul de goluri care se vor înscrie.  Se ştie doar cine câştigă şi cât a costat. Conform stenograme şi cotele de la “Bet-on”.  Poţi să pariezi liniştit, dar nu pe fotbalul nostru. Mai bine pe cursele de neveste fugărite din Islanda sau pe campionatul de curling cu damigene din Rusia.

Dacă înainte, pe teren, erau doar jucătorii şi arbitrii, acum poate intra oricine. Trebuie doar să sari un gard despărţitor  şi să ai cocoaşa tăbăcită. Dacă atunci, în vremurile acelea, suporterul venea la stadion cu tramvaiul 14, acum vine elegant, cu jandarmeria. În buzunar nu mai are nimic dar nu îl scutură nimeni de prafuri. Doar de brichete. Şi pixuri. Dacă înainte era stadionul plin, acum, ca să vezi meciul la prima cârciumă, pentru că nu ai lighean de Dulce pe casă, îţi trebuie abonament. Şi ar mai fi multe alte binecuvântări ale vremurilor moderne de care are parte împătimitul jocului de fotbal. Nu putem să încheiem acest adevărat imn de slavă adus Suporterului, aceasta gingaşă şi totodată nărăvaşă fiinţă a zilelor noastre, decât cu frumoasele versuri care-i sunt dedicate (şi) de poetul naţional, încă din secolul trecut:

“Tu rămâi la toate rece ,
Ce e gol, ca golul trece,
Te intreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine,
Toate-s vechi şi nouă, toate:
“Fotbal trece,  fotbal vine !”.

A Boci, bocire

În decembrie 2008,  românii erau cuprinşi de frenezia cumpărăturilor şi a serbărilor câmpeneşti demne  de   Guiness Book  (vezi şi “Bucurii în vremuri de criză”,  de acelaşi autor).  Acum,  lacrimile  ni  se  scurg  pe  obrajii supţi de vicisitudinile lui 2009.  Anul trecut,  în timp  ce întreaga lume era atinsă de criză,  noi devastam magazinele  cu  ajutorul cardurilor,  umpleam până  la  refuz staţiunile şi stabileam recorduri în materie de cârnaţi, prăjituri şi flash-mob-uri cu Moşi Crăciuni fericiţi. Între timp, pacostea economică mondială ne-a atins în plin. Atât pe noi cât şi, mai ales,  pe cardurile noastre. Turismul intern s-a restrâns la limita plapumei proprii, cârnaţii, cu excepţia celor electorali, au redevenit  delicatesa  vremurilor cartelei de alimente  iar adunările vesele s-au redus la cele în care candidaţii promit bunăstarea jurând cu mâna pe portofel.

Vom avea şi alegeri în acest sfârşit de an, alte alegeri. Vom vota pentru preşedintele ţării. Al ţării în care guvernele se schimbă acum ca şosetele cârpite în urma constrângerilor bugetare dictate de FMI. În ciuda fluierăturilor venite din deal, de la Cotroceni, guvernul liberal al lui Tăriceanu trecea prin lanurile mănoase  ale  lui  2008,  vorba poetului din prova, precum  un vodă prin grădina cu zarzavat, mai duios decât o Anastasie călare pe poneiul de la malul mării.  Cu toate acestea, într-un final previzibil şi în mod natural, guvernul Tăriceanu avea  să-şi  dea obştescul sfârşit. Marea majoritate parlamentară, formată în urma alegerilor legislative, ne promitea la începutul anului 2009 un guvern stabil pentru 4 ani.  Nu a fost să fie. Lovitura de graţie dată lui Boc, pentru conformitate: Boc al II-lea, a fost aplicată într-o zi de 13. Mai precis, 13  octombrie 2009.  Ziua în care,  pentru prima dată în ultimii 60 de ani, un guvern a fost demis printr-o moţiune de cenzură.

Ceea ce nu a păţit Tăriceanu anul trecut, avea să i se întâmple  anul acesta lui  Boc.  Şi dacă,  în 2008, preşedintele ar fi sperat, poate, la o cădere a guvernului în urma unei moţiuni, anul acesta nu şi-a dorit, cu siguranţă, prăbuşirea executivului. Cu toate acestea, soarta a fost potrivnică.  Încă un motiv de jale,  necaz şi lacrimi naţionale.  Noi, poporul român aflat veşnic în campanie,  descoperim alte semnificaţii, intuim ultime definiţii ale tristeţii şi neîmplinirii.  A Boci, “Boc”-ire,  sunt cuvintele care vor îmbogăţi lexicul suferinţei noastre perene. Poate doar cârnatul electoral şi apariţia alesului în mijlocul mulţimii strânse la sâmbra naţională  a oilor să ne mai potolească amărăciunea.

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

Spre neuitare, Bucurii in vremuri de criza. 27 decembrie 2008

Criza din noi

E criza !E criza, iar! Toata lumea canta, rade si danseaza. Statiunile de pe Valea Prahovei sunt luate cu asalt, intr-o frenezie fara precedent. Este o veselie generala si atotcuprinzatoare, ca de sfarsit de lume si inceput de ev auster. Se pare ca hazul face parte din viata noastra de zi cu zi si nu are nicio legatura cu necazul global. Ambianta maiestuoasa a megapetrecerii hibernale are ceva din cea a balului de pe un Titanic aflat in cursa de adio.

Guvernanti si simpli cetateni, oameni de bine si turisti din oferta “last-minute”  se zbenguie pe partiile inzapezite, se dau de-a rostogolul, aluneca la vale chiuind, pe punga populara de 1 leu, sau cu snowmobilul lui Copos, pe datorie. Seara, toata lumea se retrage, pentru nici nu mai conteaza ce aniversare, la Cabana Schiorilor. Aici, ca din intamplare, isi fac aparitia si presedintele tarii plus ministrul turismului cu familiile, invitatii si ceilalti privitori de meserie. Petrecerea continua.

Dar pentru ca nu toata populatia urbana a Romaniei a incaput pe Valea Prahovei in aceste zile, a fost nevoie sa se organizeze  oaze de buna dispozitie si relaxare si in zona condominiilor din orasele tarii. Astfel, programul hypermarketurilor a fost prelungit pana la ore tarzii in noapte. Cursa cu carucioare din sarma printre rafturi plesnind de bunastare a ajuns sport national. In pauzele de aprovizionare frenetica,  se organizeaza evenimente unicat la scara planetara. Delegatii permanenti ai Guiness Book au zilele acestea probleme importante de rezolvat.

Ieri s-a batut recordul mondial la numarul de Mosi Craciuni adunati intr-un singur loc, astazi am gatit cel mai lung carnat afumat: 392 de m. Un fleac. Se putea si mai mult dar ne-a fost mila de ei. Nu, nu este vorba despre porci. In loc de desert, avem cel mai greu tort cu frisca de pe Pamant. Cei de la Cartea Recordurilor sunt uluiti si obositi. Se pare ca vom mai dobori o bariera.  Va fi un record greu de cuantificat, de aceasta data, usor de perceput, insa. De Revelion, vom fi cea mai vesela tara din lume pe vremuri de criza. Si nimeni nu ne va putea lua aceasta bucurie.

Despre Avram, numai de bine…

Locul si data acţiunii: la Horia. Mâine, probabil, în reluare la Cotroceni (depinde de voi).

Tematica: din ciclul :”Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat” sau “De ce n-ai, mă, pălărie? Lasă că îţi dau eu…”.

Interpretează: domn’ Avram şi domn’ Horia. În alte roluri: domn’ Pedrazzini, Vochin, o mustaţă (sau două)

Război în Ghencea (II): “Becali vinde Steaua”

preluare de pe www.inpanamea.ro

sursa: sport.ro

Astăzi, 23.09.2009, ora 2 şi un sfert noaptea, în faţa notarului personal, adus personal de acasă în portbagaj şi care încă doarme, a televiziunilor, respectiv Sport.ro cu Ioana Cosma în direct şi Vali Moraru prin telefon, văru´ Teia, nepotu´ Mache, cancelaru´, în calitate cică de martori, că parcă eu am nevoie de martori, şi doi vecini mangă din Pipera care s-au nimerit prin bar, scriu prezenta declaraţie că fac următoarea vânzare-cumpărare. Schimb denumirea clubului meu şi al familiei mele din „FC Steaua BUCURESTI SA” în „Steaua 2003 Becali”, adică Steaua sunt eu că aşa vreau eu şi nimeni nu poate să îmi impună mie când să intru în vestiar şi când nu. Ce dreacu´, mă, voi vă luaţi după golanu´ ăla de Bergodi, că acum, după ce termin panarama asta de document, o să îl sun pe Stoichiţă. Dar asta este altă vânzare…
.
Să revenim. Tot eu scriu, că notaru´ a început să sforăie. De asemenea, declar că cedez definitiv emblema, culorile clubului şi palmaresul până în anul 2003, exclusiv părţii cumpărătoare de bună credinţă, respectiv bagabonţii din Peluza Sud şi golanii din Nord, pe 1 leu, două oi şi 3 pahare de şampanie că nu vreau să mă îmbăt la ora asta să nu ştiu ce mai cumpăr. Că de vândut, ştiu. Din prezenta vânzare-cumpărare se exclud următoarele imobilizări corporale, obiecte de inventar: scaunele de la tribuna a doua în număr de 15.436, tabela cu 43.216 beculeţe, lojele cu tot cu băruleţele goale din pal şi statueta cu Sf. Gheorghe care omoară balaurul de Borcea. Gata. Mă mut în Cotroceni. Adică, pe Progresu, că la Cotroceni e ocupat până în noiembrie.
.
Declar, de asemenea, că nu am alte pretenţii materiale, bagabonţii poate să facă borş. „Becali, pleacă din Ghencea. Becali, pleacă din Ghencea!”. Na, că am plecat. Aşadar, revin. Am zis că dau culorile clubului, respectiv albastru-roşu (exclus roşu carmin-albastru de Parma), emblema clubului fără steaua cu exact 5 colţuri brodată în galben, palmaresul de la înfiinţare fără meciul cu Galatasaray, că eu i-am bătut pe turci, nu voi, cedez şi imnul Stelei, respectiv „Scuter Maria Becali pleacă din Ghencea” de mai sus fără refren, vă dau şi muzeul cu tinicheaua aia de Cupa Campionilor adusă de Argăseală din oborul Vitan-Bârzeşti şi pozele cu naşu´ Hagi când era băiat bun şi nu era, aşea, zeflemitor ca acum. Din prezenta tranzacţie fac parte şi jucătorii active fixe Nicoliţă Bănel, Stancu şi Onicaş, voi puteţi să îi luaţi pe Marin Petre, Ghionea şi Szekely că şi aşa ăştia vorbesc cam mult şi au amortizarea calculată la zi.
.
Ca anexe la contract figurează următoarele: 2 garduri cu sârmă ghimpată înalţime 15 m, parcare pământ, partea ciment o iau cu mine, gazonul îl luaţi voi că e vopsit şi a început să se cureţe, apa curentă nu mai e plătită de 3 luni, curentul vi-l taie cât de curând, vă las şi nocturna fără stâlpul numărul 2, 3, şi 4. La vestiare, mobilierul se preia pe bază de proces verbal cu uşi, mese, scaune, geam spart la vestiarul lui Bergodi unde a trântit uşa bagabontul de Tătăruşanu. Şorturile şi tricourile se vor face jumi-juma iar voi le băgaţi în Gallus, în termen de 48 de ore de la încheierea contractului. În privinţa locului în campionat, eu, adică „Steaua Becali 2003”, va prelua locul actual din Liga I iar voi mergeţi în categoria onoare, aşea, de bagabonţi ce sînteţi, în divizia D, să jucaţi pe maidan la Glina în deplasare, printre pungi şi scheleţi de cîini. Morţi.
.
Drept pentru care liber de sarcini semnez spre neschimbare, aici, în faţa televiziunilor reunite, respectiv Sport.ro, cu Ioana Cosma care a adormit şi notarul care s-a trezit, în prezenţa martorilor şi, în acelaşi moment, atenţie toată lumea la mine !… rup această hârtie în faţa voastră, chiar acum, că nu m-au făcut pe mine nişte hahalere şi bagabonţi ce sînteţi, sà strigaţi la voi acasă Becali afară din Ghencea, în viaţa vieţilor voastre nu o să vedeţi voi pe Becali că vinde Steaua, păi asta e familia mea, chiar aţi crezut că vând ?, ati innebunit la cap ?, adică cum, că aţi venit voi noaptea să îl vedeţi pe prostu de Becali cum vinde, na că nu mai vinde, că Becali nu vinde noaptea, hai valea, hahalerelor, am încheiat transmisiunea, a intrat în ceaţă satelitu´, buhahahahaha!